E aproape iulie, e trecut de „miezul nopţii“, şi totuşi, afară e soare, iar temperatura nu sare de 10 grade. E vară, doar că e vara polară în Svalbard, un arhipelag aflat la distanţă aproape egală de Polul Nord şi de Norvegia continentală, de care şi altfel aparţine. Aici, de la finalul lunii aprilie până la finalul lui august, soarele nu apune. E zi 24 de ore din 24, şapte zile din şapte.
În acest loc aproape uitat de lume, ziua e ca noaptea, iar vara e ca iarna. Cel puţin acum. Pentru că atunci când vine iarna polară, oamenii nu văd lumina soarelui cu lunile, iar temperaturile coboară până la -30 de grade. Zăpada acoperă tot, iar gheaţa transformă marea într-un patinoar.
Din cauza acestei situaţii, timpul se scurge altfel aici.
Am ajuns în Svalbard de mai bine de o săptămână, perioadă în care am navigat dinspre „capitala“ Longyearbyen către nord, către paralela de 80 de grade, iar acum facem drumul înapoi.
Ca niciodată, nu am ştiut în niciun moment ce oră e sau ce zi. Poate şi din cauza „gărzilor“ de câte patru ore necesare pentru a naviga uneori şi 24 de ore continuu. Dar nu doar de-asta (deşi e prima dată pentru mine la sailing).
Am simţit că trăiesc în afara timpului. Nicio călătorie de până acum nu mi-a dat acelaşi sentiment de libertate şi de detaşare. Şi cu siguranţă nu e doar de la sailing. E de la această zi permanentă şi de la această iarnă în mijloc de vară, când Europa Centrală şi de Sud se coace la 40 de grade.
După mai mulţi ani (cam începând cu pandemia) în care am simţit că nu pot ţine pasul cu orele, cu minutele sau cu zilele, acum am senzaţia că am câştigat eu această cursă. Şi nu pentru că am accelerat, ci pentru că m-am oprit.
Nu ştiu cum aş putea să repet această senzaţie în altă parte (poate doar într-un loc similar – Groenlanda, la tine mă gândesc), dar vreau să cred că pot să o fac. Vreau să cred că până şi pentru cineva ca mine există relaxarea supremă, chiar dacă ea nu vine la pachet cu yoga, plajă sau vreme bună. Scriam acum puţină vreme că şi să vreau, nu îmi pot opri creierul. Se pare că m-am înşelat. Şi nu am nevoie de mult.
Ori dacă eu am putut, poate oricine, doar că fiecare în felul său. Unii. precum colega mea Roxana, dar şi mulţi, alţii aleg să alerge, după cum veţi afla în paginile acestei ediţii. Alţii, optează pentru fel şi fel de călătorii (idem). Sunt şi aceia pentru care shopping-ul e terapie. Cititul poate fi şi el pe lista scurtă. Pentru voi toţi, am pregătit o serie de poveşti care sperăm să vă inspire. Lectură plăcută!
