Travel

Trei dintre cei mai cunoscuţi alpinişti români ne poartă pe cărări nebătătorite prin ţară pentru a ne arăta destinaţiile lor preferate. Astăzi, Horia Colibăşanu: Creasta nordică a Făgăraşului, munţii Retezat şi Cheile Nerei sunt locuri deosebite, comparabile cu destinaţii din Europa, cu Alpii

15 sep 2020 7524 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Sunt puţini oameni care să fi ajuns pe unde au călcat ei. Unii se tem să meargă şi doar cu gândul la peste 8.000 de metri altitudine. Alţii visează să ajungă o dată în viaţă acolo unde muntele se apropie ameninţător de cer. Ei au făcut-o, chiar de mai multe ori, s-au aventurat pe „drumuri“ nebătătorite, au escaladat culmile cele mai înalte ale lumii şi şi-au dat întâlnire acolo sus cu ei înşişi. Vlad Căpuşan, Horia Colibăşanu şi Alex Găvan sunt trei alpinişti români pentru care muntele nu e o destinaţie de bifat sau de cucerit, ci e mai degrabă o experienţă umană, o oportunitate de dezvoltare personală. Fiecare expediţie e o poveste despre întâlnire şi regăsire. Acum, pandemia de Covid-19 îi ţine pe toţi trei acasă. Le-a dat unele planuri peste cap, le-a redesenat altele şi i-a îndemnat să găsească noi surse de inspiraţie la mai mică altitudine. Dar au găsit-o, fie în propria grădină, fie în satele din România, fie în munţii pe care i-au descoperit în copilărie şi la care se întorc mereu cu drag, Carpaţii. Tocmai pentru că sunt acasă şi tocmai pentru că vara e sezonul vacanţelor, i-am provocat pe cei trei să ne poarte fiecare în parte printr-o călătorie prin România lor de suflet, prin locuri mai puţin bătătorite, pe culmi mai puţin cunoscute şi spre destinaţii de suflet. Ce a ieşit? Trei hărţi pur subiective, nu foarte turistice, dar extrem de pitoreşti! Şi cum orice călătorie e mai frumoasă în doi, partenerul nostru în această incursiune este Mastercard care a lansat campania naţională „Trăieşte noul de nepreţuit. Hello Priceless!“. Prin campania „Trăieşte noul de nepreţuit. Hello Priceless!”, Mastercard îşi propune să împărtăşească cu românii o altă perspectivă de a privi lucrurile pentru a-i inspira să descopere şi să se bucure de momente de nepreţuit în „noul normal“.

Numele lui Horia Colibăşanu este legat îndeaproape de unii dintre cei mai spectaculoşi munţi din lume, de unele dintre cele mai înalte culmi. De profesie medic stomatolog, alpinistul român a descoperit munţii (cei ai României) în fragedă pruncie, iar de acolo până la dragostea pentru aceşti giganţi care îţi aştern lumea la picioare nu a fost decât un pas. A cucerit vârfuri care se apropie ameninţător de cer, uneori a fost chiar primul român care a ajuns atât de sus - pe Annapurna (8.091 m) sau K2 (8.611 m). S-a luptat cu înălţimile de multe ori şi a învins. Are în portofoliu nouă vârfuri de peste 8.000 de metri, cucerite fără oxigen suplimentar. Pentru 2020 viza, printre altele, o nouă expediţie în Himalaya, însă pandemia de Covid-19 i-a cam dat planurile peste cap, aşa că s-a reorientat către România şi zonele pe care încă nu le-a descoperit.

„Pentru 2020 aveam în plan o expediţie în Himalaya, mai exact realizarea unei rute noi pe Dhaulagiri (8167 m), în Nepal. Pentru vară era pe listă un concediu în Europa cu autorulota“, spune Horia. Expediţia s-a anulat atunci când, aflat în Nepal, autorităţile au interzis ascensiunile. Iar concediul e şi el sub un mare semn de întrebare. „Probabil că, dacă voi mai reuşi, ce va rămâne va fi un concediu ceva mai scurt în România, spre locurile în care nu am ajuns până acum, în nordul ţării.“

Pentru alpinistul român, vacanţa ideală are două sensuri. Fără familie, ea înseamnă alpinism, cu partenerii săi de mers pe munte înseamnă în principal Himalaya, cam două luni pe an. Cu familia, este o vacanţă în sensul larg acceptat şi înseamnă 2-3 săptămâni de hoi­năreală cu autorulota în Europa. „Munte în mod sigur, lacuri, mare uneori, oraşe şi prieteni, muzee, parcuri.“ Cam aşa rezumă pe scurt Horia escapadele ideale alături de cei dragi.

N-a reuşit să ajungă în Norve­gia, dar spune că s-ar mulţumi şi să ia la rând văile alpine ale Austriei.  „Fiul meu, la 9 ani, a făcut, la cererea mea, un top 3 al concediului trecut, desfăşurat în jurul Dolomi­ţilor. Clasamentul arată cam aşa: partidă de playstation cu Vlad la München, îngheţata din fiecare zi, lacurile în care făceam baie aproape zilnic.“ O parte din atracţiile acestei vacanţe au fost amânate pe viitor din cauza ploii, spre exemplu familia lui Horia Colibăşanu nu a reuşit să parcurgă nicio viaferrata, laitmotivul excursiei.

„Probabil, ca şi călător, cel mai important lucru este să mă simt liber. Deşi am mers până în Asia cu trenul o săptămână şi deşi călătoresc în Himalaya cu avionul, nimic nu se compară cu a porni la orice oră, a te opri oriunde, a mânca atunci când ai chef, a dormi în faţa muzeului dacă nu l-ai terminat de vizitat.“ Este astfel în mod evident un fan declarat al autorulotei. O foloseşte vara pentru vacanţe, dar şi iarna pentru a merge la schi. „Este un stil aparte de a face turism.“ Singurul lucru comparabil, la o altă scară, e senzaţia de libertate pe care o avea când pleca, ca student, cu rucsacul în spate, cu sac de dormit şi izolier, pentru câteva zile de hoinărit în zonele de căţărare din Băile Herculane, dormind sub cerul liber sau sub pereţii surplombaţi atunci când ploua.

„Într-o călătorie cred că cel mai important este cu cine mergi. De altfel, se şi zice că dacă vrei să cunoşti pe cineva mai bine, îl iei într-o călătorie.“

Locul contează şi el. Dacă ar fi ţinut pe malul mării mai mult de 2-3 zile, ar fugi mâncând pământul. Nici în oraşe nu alege să stea foarte mult. Pe munte însă a rezistat trei luni. „Dar recunosc că aş fi variat dacă nu aveam un munte de urcat (K2, în 2004).“

Avea atunci 27 de ani. A plecat spre Pakistan cu gândul să cucerească K2, al doilea cel mai înalt munte din lume - după Everest -, supranumit şi Muntele Ucigaş. Unu din trei alpinişti care încearcă să-l urce moare, scrie Horia pe site-ul său. Când a mers el, acum 16 ani, vârful K2 nu mai fusese atins de trei ani. Horia Colibăşanu îm­preună cu spaniolul Inaki Ochoa au ajuns pe vârf fără oxigen îmbuteliat şi fără ajutorul şerpaşilor.  „Într-o vacanţă, cazarea e prea puţin importantă. Vacanţele all-inclusive nu sunt pentru mine, cazările fiţoase mă obosesc, deşi după două luni de expediţie cu cortul în zăpadă parcă aş cam dormi în pat.“ Autorulota rezolvă această problemă, chiar dacă nu la nivel de cazare de 5 stele.

„Dar să fim bine înţeleşi, libertatea are un preţ, şi la fel au şi unele experienţe. Dacă vrei să vezi lumea de la 8.848 m, de pe Everest, sigur nu te vei spăla pe faţă cu apă caldă în dimineaţa de dinainte.“

Cum a început relaţia lui Horia cu muntele? Prima amintire, spune el, ar trebui împărţită în trei episoade. Prima absolută datează de când avea 4 ani. Era în staţia telecabinei din Sinaia, era iarnă, frig la picioare şi el era cu ochii după vânzătorii de suveniruri.

„Prima care mi-a plăcut e în munţii din jurul Sibiului, pe la 6 ani, cu câmpurile colorate la poale, umblând după afine.“ Şi prima care l-a făcut să se gândească la munţi a fost la 8 ani, în Şaua Caprei. Probabil aşa a pornit şi încă a rămas cu ideea că uneori pe munte e frig, greu, dar de obicei priveliştea sau senzaţia finală merită efortul. „Pentru mine cei mai spectaculoşi munţi din România sunt munţii Făgăraş. Ei au o anume dimensiune, lungime, înălţime. Ca exemplu, traversarea de iarnă a crestei nordice e ceva la care, în zilele noastre, puţini se încumetă.“ Pe de altă parte, aceeaşi traversare făcută vara e un traseu pe care Horia a mers ca student, fără experienţă montană, şi e o expediţie ce presupune o condiţie fizică medie. „E o drumeţie total fezabilă, cu excepţia unor porţiuni tehnice ce pot fi ocolite, pentru majoritatea turiştilor.“  

Pentru un începător însă el recomandă o urcare de 30 de minute de la lacul Bâlea la Şaua Caprei, vara. A fost primul lui traseu de iarnă, cu schiurile în spate, la 8 ani.

„O privelişte magnifică, cu nenumărate creste înzăpezite, care păreau atât de inaccesibile încât m-au făcut să mă întreb dacă a ajuns cineva vreodată acolo. Răspunsul, imposibil de aflat atunci de la schiorii din Căldarea Bâlii, era simplu: alpiniştii.“

Dacă îl pui să aleagă trei dintre destinaţiile sale de suflet din România spune fără să se gândească prea mult: creasta nordică a Făgăraşului, munţii Retezat şi Cheile Nerei.

„Sunt locuri deosebite, comparabile cu destinaţii din Europa, cu Alpii, cu munţii Tartra. Şi chiar cu Himalaya. Spectaculoase sau săl­batice, trasee lungi sau de familie, cu bălăceală prin canioane sau cu vreme aspră de creastă, ele oferă posibilităţi multiple de campare sau pensiuni.“ Şi nu în ultimul rând, sunt zone superaccesibile cu maşina sau telecabina, combinate cu zone sălbatice, umblate de foarte puţini, la distanţă de orice cale de acces motorizat. Plus că ai şi trasee de biciclete pentru înce­pă­tori sau avansaţi. „Nu am reuşit să ajung în nordul României, pe motiv de distanţă, de timp sau companie. Rarău, Giumalău sau Pietrosul Rodnei le cunosc doar de la geografie, doar în Ceahlău ajungând cu ocazia Revelionului din '98.“

Celor care se tem de munte sau de înălţimi, Horia le spune că orice fobie poate fi învinsă, un om inteligent şi hotărât poate să treacă peste orice.

„Şi pentru mine, dacă nu stau în coardă mai mult timp, prima senzaţie atârnând în gol e deosebit de neplăcută, dar dacă exersez câteva zile aceasta dispare şi ajunge să fie ceva normal.“ Răul de înălţime, adaugă el, este doar o exacerbare a senzaţiei de frică de înălţime, care este doar o altă frică, absolut normală şi absolut controlabilă. „Eu cred că cei care nu pot controla acest lucru nu au încercat suficient sau nu îşi doresc prea mult."

Pe de altă parte, în expediţii, unde pericolele sunt mult peste limita obişnuită, se poate întâmpla să ţi se facă frică şi să nu o mai poţi controla. În acest caz, cea mai bună idee e să pleci direct acasă, pentru că în prezenţa fricii, controlul situaţiei este mult diminuat şi, ca alpinist, eşti predispus la greşeli ce pot fi fatale.

„Sfatul meu? Mergeţi la o sală de căţărat şi după câteva antrenamente pe panou, drumeţiile vor părea un fleac!“