Travel

De ce să mergi în vacanţă în Coreea de Sud, una dintre ţările din Asia trecute adesea cu vederea? Nu e cu nimic mai prejos decât Japonia. GALERIE FOTO

11 iul 2024 155 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Când spui Asia, primele destinaţii care-ţi vin în minte sunt, probabil, cele din sud-estul continentului, urmate de Japonia, China, India şi, de ce nu, de „stan-urile“ care au început să câştige tot mai multă popularitate. Prea puţini sunt cei care vor menţiona în topul preferinţelor sau care vor pune la vârful bucket list-ului Coreea de Sud. Şi totuşi…

Prima dată am ajuns în Coreea de Sud acum aproape un deceniu, când am fugit din Hong Kong pentru un city break la Seul, oraşul „sufletelor“, după cum l-am supranumit atunci, dat fiind că localnicii îi pronunţă numele „Soul“ (suflet în limba engleză), şi nu „Seoul“. Am mers fără aşteptări şi am descoperit un mix de modă, mâncare, arhitectură şi istorie care m-a cucerit iremediabil.

Dar am avut prea puţin timp pentru această metropolă care nu doarme niciodată, care a ridicat gastronomia la rang de artă şi care are un simţ estetic ca nicio alta. Aşa că (circa) zece ani mai târziu m-am întors. Doar că, de această dată, mi-am luat timp să văd mai mult decât Seulul.

Am început totuşi itinerarul prin a mă opri (din nou), timp de câteva zile, în oraşul-capitală. Şi am realizat încă o dată că Seul este atât de mare, de divers şi de ofertant, că iarăşi timpul s-a dovedit prea scurt. Mi s-a scurs parcă printre degete.

Dacă cineva m-ar întreba câte zile să aloce doar pentru Seul, n-aş şti ce să răspund. Aş zice că undeva între şapte şi zece, probabil. Deşi sunt sigură că şi dacă ar avea mai mult timp, nu s-ar plictisi.

Seul e oraşul meu preferat din Asia, fiind acolo sus, pe prima treaptă a podiumului, alături de Hong Kong. Doar că e vorba de Hong Kongul anilor 2015-2016, nu de cel de astăzi.

Îmi place mai mult decât Tokio, Singapore sau Bangkok. Asta dacă e să-l compar cu alte metropole. Are suflet, are o energie aparte şi are, deloc de neglijat, o gastronomie total diferită de ce am găsit eu în alte colţuri de lume. De fapt, gastronomia e o bună parte din tot ce înseamnă Coreea de Sud, şi asta atât pentru localnici, cât şi pentru turişti.

Este interesant totuşi că, acum zece ani, am decretat rapid, sus şi tare, că pe cât iubesc eu mâncarea asiatică, pe atât nu-mi place cea de aici. Aşa că acum, când m-am întors, am fost puţin temătoare, deşi convinsă că trebuie să îi mai dau o şansă pentru că, între timp, papilele mele s-au educat şi şi-au lărgit în mod clar „orizonturile“.

Dar înainte să vorbesc (pe larg) despre mâncare, despre preparatele al căror nume nu îl ştiu şi despre „lighioanele“ mării pe care nu le-am văzut niciunde altundeva, trebuie să spun că în Coreea de Sud am descoperit una dintre cele mai mari concentraţii de cafenele pe metru pătrat, comparabilă doar cu cea din nordul Thailandei.

Deci, cu siguranţă, oriunde ai fi, la poarta unui palat istoric, la mal de mare, într-un sat tradiţional sau lângă un templu, nu vei muri nici de foame şi nici de sete. Ai cafenele de specialitate, dar şi cafenele de lanţ (local ori internaţional). Ai restaurante tradiţionale, clasicele tarabe la colţ de stradă, ai fast-food-uri şi pieţe (celebrele food markets).

Unele tarabe vând castane coapte. Altele, carp bread - un tip de prăjiturele sub formă de peşte, umplute cu brânză, cu gem sau cu pastă de fasole roşie. Nici egg McMuffins (tartele cu ou) nu lipsesc şi nici caracatiţa gătită în zeci de feluri. Nicio tarabă nu stă mult fără clienţi. Localnicii, îmbătaţi de miros, se apropie timid, îşi comandă o porţie şi îşi continuă drumul.

În pieţe e coadă în permanenţă, iar zecile de arome te îmbată pur şi simplu, aşa că nu mai ştii ce să alegi. Te uiţi în stânga şi-n dreapta, în farfuriile vecinilor, şi încerci să te decizi. E un soi de alegere a Sofiei, niciodată uşoară.

Pentru cei mai puţin aventuroşi din punct de vedere culinar, un tradiţional grătar pregătit direct la masă poate fi o opţiune. Doar că nici grătarul nu e chiar simplu, acest festin gastronomic fiind compus din vreo zece garnituri mici, menite să completeze perfect carnea, dar şi să acopere întreaga paletă de gusturi.

De altfel, orice masă în Coreea de Sud e compusă dintr-un fel (sau mai multe feluri) principal(e), plus multiple garnituri, suficiente cât să umple masa. Nu o să mai zăbovesc mult la capitolul gastronomie momentan, pentru că altfel ar părea că doar asta am făcut în această călătorie. Şi nu ar fi întru totul adevărat. M-am mai şi plimbat – o să ajung imediat şi aici – şi am făcut şi shopping, lucru deloc caracteristic mie. Dar dacă am ajuns în paradisul cosmeticelor şi al produselor de îngrijire (nu degeaba k-beauty e un etalon în industria frumuseţe), iar buticurile cu haine fix pe stilul meu erau peste tot, am cedat tentaţiei.

Dar nu înainte de a lua la pas oraşele, de a vizita palate istorice (recomand Changdeokgung - The Palace of Illustrious Virtue şi Gyeongbokgung - Royal Palace), de a mă pierde pe străduţele din tradiţionalul cartier Bukchon Hanok Village şi de a admira apusul de pe malul râului Cheong-gye-cheon.

Fiecare cartier din Seul are farmecul lui. În Seochon şi Insa-dong mergi pentru galerii de artă, cafenele cochete şi buticuri. Myeongdong e „capitala“ shoppingului, deşi printre magazine ai şi câteva opţiuni bune de streetfood. Îar Itaewon e destinaţia ideală pentru cei în căutare de distracţie.

O vizită la Seul nu ar fi însă completă fără să admiri oraşul de sus, din Seul Tower sau de la baza lui, din „vârful“ Namsam, un deal aflat în inima urbei. Indiferent când mergi, în ce moment al zilei, o să te minunezi de privelişte, dar noaptea e cu atât mai spectaculos view-ul pentru că ai senzaţia că oraşul se întinde cât vezi cu ochii. Că nu mai există altceva decât Seul.

Cu imaginea asta pe retină, cu mintea încântată de o vizită la biblioteca Starfield şi cu burta plină după o vizită la Gwangjang Market, un alt „obiectiv“ de neratat, am plecat către Jeju, cea mai mare insulă din Coreea de Sud. Nu ştiam, dar această ţară se află în top zece state din lume după numărul de insule, câteva mii bune.

De departe cea mai vizitată este Jeju, pe care eu am descoperit-o datorită cinematografiei coreene, unde insula este descrisă adesea drept un paradis natural. Printre localnici este atât de populară ca destinaţie încât zilnic există peste 200 de zboruri doar dinspre Seul. Acestora li se adaugă şi altele dinspre alte oraşe.

După un zbor de o oră din capitală, am aterizat în ceea ce s-a dovedit a fi un mix de Islanda, Scoţia şi Maldive. Cu plaje tropicale, cu nisip alb ca laptele şi apă turcoaz, dar şi cu unele cu nisip negru „tuci“, cu dealuri bătute de vânt şi de soartă, cu cascade ce se varsă direct în mare şi cu câmpuri întregi de flori, Jeju este o splendoare. Doar că, la fel ca în Islanda sau Scoţia, poţi avea norocul ca într-o singură zi să prinzi toate cele patru anotimpuri. Iar eu fix norocul ăsta l-am avut. Dar nici ploaia, nici vântul tăios şi nici temperaturile mult mai scăzute decât în Seul nu au putut să-i ştirbească din farmec.

Aşadar, după o scurtă urcare către craterul Seongsan Ilchul-bong pe o ploaie mocănească şi după o supă de fructe de mare la tradiţionalul restaurant Umutgae Ilbeonji, unde cele câteva mese se umplu cât ai clipi, a ieşit soarele. Exact la timp pentru a merge să le întâlnesc, pe o plajă cu nisip negru ca smoala, pe femeile scufundător care călătoresc către adâncuri în căutare de fructe de mare. Unele au şi 80 de ani, altele „doar“ vreo 60 plus. Şi se scufundă câte şapte ore pe zi (de fiecare dată când coboară îşi ţin respiraţia câte un minut), 90 de zile pe an, coborând până la zece metri adâncime, pentru a pune pe farfuriile pofticioşilor deliciile mării.

Unele dintre aceste delicii ce poartă nume precum ananas de mare sau peşte-penis nu arată deloc apetisant, dar odată ce treci peste aspectul vizual, descoperi un puternic gust marin, diferit de orice altceva ai mai încercat. Diversitatea de fructe de mare pe care am văzut-o în Coreea de Sud e impresionantă.

Şi dacă tot sunt la capitolul mare, trebuie să spun că plaja Woljeong din Jeju este demnă de un wallpaper, fiind la fel de fotogenică precum cele din Maldive ori Republica Dominicană. Chiar şi când  e nor şi plouă, multiplele nuanţe de turcoaz se fac văzute.

Dar insula are plaje pentru toate gusturile. Cele din sud, de lângă Seogwipo, sunt mai degrabă pe model irlandezo-islandez, peisajul fiind presărat cu cascade, coloane de bazalt şi stânci dramatice. Pe una dintre aceste plaje, cea de lângă cascada Jeongbang, care se varsă direct în mare, am mâncat pentru prima dată ananas de mare şi ceva alte „lighioane“ al căror nume probabil nu o să-l aflu niciodată. Le-am cumpărat de la două bunici care le „pescuiseră“ recent şi care le ţineau proaspete în mai multe ligheane cu apă.

Le-am ales pe cele mai apetisante vizual, îndreptând degetul către ele. Vieţuitoarele au fost scoase din apă, curăţate rapid, tăiate în bucăţi mici şi puse pe o farfurie de plastic. Le-am savurat (crude) împreună cu un sos iute, stând pe un taburet de plastic şi cu o piatră care mi-a servit drept masă. În faţă aveam marea infinită. Aceasta este una dintre amintirile mele preferate din Coreea de Sud. O alta, tot din Jeju, este vizita la piaţa de ziua a cincea, un loc unde-şi dau întâlnire producătorii de zarzavaturi şi fructe, cei de haine, obiecte pentru casă şi flori. E un spaţiu cu de toate pentru toţi, un ansamblu „pictat“ în toate culorile curcubeului.

Nu cred că există călătorie în care eu să nu vizitez măcar o piaţă, fie ea de mâncare, legume-fructe sau orice altceva. În această călătorie am „bifat“ însă multe la număr, inclusiv Jagalchi Fish Market din Busan, cea mai mare piaţă de peşte şi fructe de mare din ţară. Nu o să mai povestesc ce am mâncat, deşi e clar că nu puteam rata ocazia să mă delectez cu bunătăţi care mai de care mai exotice. Dar dincolo de acest motiv evident, piaţa merită o vizită şi pentru a descoperi pe pământ o parte din toate comorile pe care le ascunde marea, comori pe care eu, personal, nu le-am mai văzut prin alte părţi. 

Busan e al doilea oraş ca mărime din Coreea de Sud, dar are un vibe complet diferit faţă de cel din capitală. E mai relaxat, deşi e la rândul său o metropolă. Oamenii merg adesea la plajă în mijlocul zilei ca să ia prânzul pe nisip ori la apus pentru a admira cum cerul parcă ia foc.

Una dintre cele mai populare plaje este Haeundae, lângă care se află piaţa Haeundae Traditional Market. Şi tot acolo aproape este şi staţia Haeundae sky capsule, punctul de pornire ori sosire (depinde de direcţia de mers) pentru un soi de minivagoane de tren care circulă – unul câte unul – la înălţime. În timpul călătoriei, care a devenit extrem de populară datorită social media, de-o parte ai marea, iar de alta oraşul.

Totuşi, cred că cea mai frecventată plajă este Gwangalli, un soi de golf îmbrăţisat de zgârie-nori şi care este mărginit de podul Gwangan, care mie-mi aminteşte de Golden Gate Bridge din San Francisco. Dacă cumva vă prinde sâmbăta prin Busan, pe plaja Gwangalli, seara, are loc un show de drone, un soi de concert şi coregrafie pe cer.

Dar Busan e mai mult decât doar despre plaje. Ai, bineînţeles, un district dedicat shoppingului – Ariranggeori, unde chiar şi cei mai cumpătaţi dintre cumpătaţi riscă să-şi piardă cumpătul. Ai şi un loc de unde poţi vedea oraşul de sus – Busan Tower, un turn care oferă o privelişte 360 de grade, astfel încât ai şi imaginea metropolei, dar şi pe cea a portului unde navele de mari şi mici dimensiuni sunt parcă personaje într-un joc de tetris. Nu în ultimul rând, pentru cei care caută un strop de istorie, ceva mai multă culoare şi un pic de kitsch există Gamcheon Culture Village. Acest cartier multicolor, construit de refugiaţi în timpul războiului coreean, este astăzi o destinaţie turistică atât de populară încât unii cârcotaşi spun că şi-a pierdut din farmec. Dar, de fapt, casele construite pe coama dealului şi pictate în tonuri de la albastru ciel la roz bombon au devenit atât de populare cu un motiv anume.

Şi totuşi, destinaţia mea preferată din Busan este Cherry Blossom lane, un drum lung, flancat după cum îi spune şi numele de cireşi. Japonia este ţara pe care cei mai mulţi o asociază cu această sărbătoare a cireşilor înfloriţi. În realitate însă, Coreea de Sud are şi ea cu ce se mândri. Şi, de altfel, acesta este motivul pentru care am mers în această ţară la final de martie, început de aprilie.

În Jinhae, un oraş aflat la o oră de Busan, se organizează anual un festival al florilor de cireş, eveniment care atrage un număr mare de localnici. Turişti am fost prea puţini. Dar nu e nevoie să mergi până în Jinhae pentru a admira poezia copacilor înfloriţi. Deşi merită o vizită, nu e neapărată nevoie să te abaţi din drum, pentru că ei sunt peste tot.

În Gyeongju, un oraş istoric supranumit muzeul în aer liber, cireşii flanchează cele mai multe dintre drumuri, în unele cazuri coroanele lor unindu-se pentru a forma o adevărată cupolă de flori. Astfel, fără să vrei, ajungi să fii parcă personaj într-unul dintre poemele lui Neruda. Şi dacă vrei să rămâi în sfera poveştilor, poţi da o fugă la templul Bulguksa, aflat la vreo 30 de minute de Gyeongju. Acest lăcaş istoric, fondat în 794, este una dintre cele mai importante destinaţii pentru coreenii care vin cu mic cu mare să-i admire frumuseţea.

Bulguksa, ca de altfel mai multe temple din Coreea de Sud, permite vizitatorilor să se şi cazeze aici, în ceea ce se cheamă programul temple stay. Şedinţe de meditaţie, ceremonii budiste şi chiar ore de arte marţiale îşi fac loc în program.

Nu m-am înscris pe listă, şi nu pentru că nu m-ar fi tentat, aşa că am înlocuit această „activitate“ cu o vizită la Yangdong Folk Village, un sat tradiţional inclus pe lista UNESCO World Heritage. Un soi de muzeu al satului, dar unde oamenii locuiesc în continuare. Circa 160 de case şi colibe cu acoperiş de stuf, construite acum câteva sute de ani, stau mărturie pentru istoria acestei ţări.

Tot istorie respiră şi Gyeongju, un oraş pe care îl descoperi la pas şi unde te gândeşti că de fapt ai făcut o călătorie în timp. Departe e zumzetul continuu din Seul. Chiar şi Busan pare la ani-lumină.

Ultima destinaţie din periplul nostru prin Coreea de Sud a fost un alt oraş istoric, de această dată supranumit capitala culinară a ţării.

Cu un centru istoric bine conservat, cu zeci sau poate sute de case tradiţionale frumos restaurate, Jeonju este o destinaţie populară în rândul coreenilor şi al turiştilor deopotrivă.

Mulţi îl vizitează într-o excursie de o zi, variantă pe care eu nu o recomand neapărat pentru că doar drumul până la Seul durează trei ore. Dar dincolo de asta, Jeonju este mult mai popular decât Gyeongju, mult mai aglomerat deci, şi nu la fel de spectaculos. Asta nu înseamnă că e lipsit de farmec, nicidecum. Dar alte destinaţii au chiar mai mult şarm.

Şi asta ne aduce înapoi la Seul - căruia i-am mai acordat ceva timp înainte de lungul drum spre casă. Şi bine am făcut pentru că este, de departe, perla coroanei.