Travel

Cum arată cea mai nouă destinaţie de pe harta de chartere a României? Vrea să fie un nou Dubai şi se poziţionează ca o destinaţie de aventură, unde ajungi să „zbori“ cu 150 km/ oră deasupra unui hău stâncos din creierii munţilor. GALERIE FOTO

12 oct 2021 1877 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Albă ca Zăpada avea şapte pitici. „Clubul“ G7 are drept membri cele mai puternice şapte economii ale lumii. Sunt şapte zile într-o săptămână. Iar Emiratele Arabe Unite sunt alcătuite din şapte emirate, total diferite unul de celălalt.

Cei mai mulţi pun egal între Emiratele Arabe Unite şi Dubai, o destinaţie care a redefinit luxul. Mai sunt şi aceia care se aventurează puţin mai departe şi aleg mai tradiţionalul Abu Dhabi pentru a gusta ceva din cultura arabă. Puţini sunt însă cei care merg dincolo de aceste „graniţe“, invizibile e adevărat, pentru a descoperi această ţară mai în profunzime.

Cei care totuşi o fac ştiu când au păşit pe alt tărâm şi nu doar pentru că scrie pe plăcuţele de bun-venit, ci pentru că peisajul se schimbă, nu dramatic, dar perceptibil. Se domolesc de cele mai multe ori înălţimile clădirilor, dar se ridică semeţi munţii. Sticla şi fierul zgârie-norilor sunt înlocuite de materiale mai naturale şi de culori mai pământene. Numărul localnicilor creşte, în timp ce ponderea străinilor - expaţi sau muncitori - scade. Singurele constante sunt apele domoale şi turcoaz din Golful Persic şi nisipul fin al deşertului. Emiratele Arabe Unite, poziţionate acolo unde Orientul Mijlociu împunge coasta Asiei Centrale, sunt alcătuite din şapte emirate, iar Ras al Khaimah este unul dintre ele.

Acesta din urmă s-a aşezat ceva mai târziu la masa negocierilor pentru turiştii lumii, dar are ambiţia unui mezin care şi-a văzut fraţii mai mari reuşind în viaţă.

Ras al Khaimah se mândreşte cu cel mai înalt vârf din ţară - Jebel Jais, ce s-a oprit din crescut undeva pe la 1.934 de metri -, în timp ce în restul emiratelor domină deşertul. Are la rândul său plaje idilice, ce se lasă dezmierdate în tot timpul anului de soarele arzător, dar ceva mai blând în lunile când iarna îşi intră în drepturi în Europa. Hotelurile de patru, dar mai ales cinci stele, ce poartă branduri internaţionale cunoscute, flanchează aceste plaje cu nisip alb ori uşor gălbui. Unele sunt adevărate oraşe, dezvoltate pe orizontală şi verticală simultan. Hotelul DoubleTree by Hilton din Al Marjan - un arhipelag alcătuit din patru insule artificiale în formă de coral - are peste 700 de camere, 13 restaurante, baruri şi cafenele şi şapte piscine (unele infinite). Şi acesta este doar un exemplu.

Hotelurile din Ras al Khaimah nu se aşază însă doar la mal de apă, deşi multe aleg să o facă pentru că plaja este unul dintre principalele motive pentru care oamenii vin în această destinaţie. Există totuşi hoteluri în oraş, iar altele în mijlocul deşertului. Pentru că între mare şi munte, în acest micuţ emirat, se întinde deşertul, un mediu pe cât de neprietenos, pe atât de spectaculos.

Cel mai frumos apus din lume are loc seară de seară în deşert. Cerul pare că ia foc şi se colorează treptat în tonuri puternice de galben-auriu, oranj strălucitor şi roşu sângeriu. Nisipul e scăldat şi el în această lumină care-i scoate în evidenţă culoarea, fie cărămiziu, fie galben murdar.

În acelaşi deşert unde cămilele merg agale, ai şi maşini de teren sau buggy-uri care „călăresc“ dunele de nisip. Tot aici, dacă ai noroc (eu nu am avut) poţi zări oryxul sau gazela arabă, adaptată climatului local. Şi dacă adrenalina nu a ajuns deja la cote satisfăcătoare, plăcile de snowboard abia îi aşteaptă pe doritorii care vor să se dea pe nisip, şi nu pe zăpadă.

De altfel, Ras al Khaimah se poziţionează ca o destinaţie de aventură, având printre altele cea mai lungă tiroliană din lume, unde curajoşii - sau nebunii frumoşi, depinde cum îi numeşti - ajung să „zboare“ cu 150 de kilometri la oră deasupra unui hău stâncos din creierii munţilor.

Nu e nevoie însă să călătoreşti o oră şi chiar mai bine de la mare la munte pentru a simţi adrenalina, sporturile acvatice - de la diving la o plimbare cu cayakul printre mangrove - fiind şi ele o soluţie pentru a potoli setea de aventură.

Emiratele Arabe Unite înseamnă astfel mai mult decât strălucitorul Dubai - la propriu şi la figurat strălucitor - şi mai tradiţionalul Abu Dhabi ce găzduieşte una dintre cele mai frumoase moschei din lume. Ras al Khaimah are propriile lui poveşti şi propriile moschei, ce pot fi descoperite printr-o vizită în oraş.

Moscheea Sheikh Mohammed Bin Salem, ce datează din secolul al XVIII-lea, fiind reconstruită de două ori între timp, e încă funcţională. La prima vedere, nici nu pare o moschee. Îi lipseşte un element definitoriu - minaretele. Iar la interior, această construcţie se remarcă datorită faptului că are 60 de coloane (mult mai multe faţă de medie) şi un tavan realizat din lemn de palmier şi de mango. În mod normal, acest lăcaş poate primi până la 1.000 de oameni, de regulă bărbaţi, femeile venind în special în perioada Rama­danului şi având un spaţiu separat de rugăciune. În această perioadă, marcată de pandemia de COVID-19, numărul persoanelor care vin la moschee e limitat la jumătate.

Oraşul e împânzit de moschei, care mai de care mai impunătoare, dar cele mai multe poveşti le ascund cele care au sute de ani de istorie.

În Al Jazirah Al Hamra - un oraş părăsit, despre care se zice că ar fi chiar bântuit - există o astfel de moschee.

Tot aici, poţi vedea clădiri cu arhitectură tipică şi poţi afla mai multe despre viaţa de acum mai bine de 300 de ani a oamenilor din zonă. Oraşul se află însă în renovare în prezent, pentru a putea intra pe lista Patrimoniului UNESCO. Până la finalul anului, proiectul ar urma să fie finalizat, iar apoi va intra într-un proces de analiză din partea UNESCO.

Tot o lecţie de istorie, dar diferită, „predă“ şi Muzeul Naţional al Ras al Khaimah, găzduit într-o altă clădire din secolul al XVIII-lea, care a fost pe rând fort, palat, secţie de poliţie şi acum muzeu. Aici afli că înainte de revoluţia petrolului această ţară se baza pe palmieri şi curmale, mai exact pe tot ţine de acest copac, de la fibră şi frunze la fruct.

Şi tot înainte ca petrolul să schimbe regulile jocului economic, comerţul din Emirate se baza şi pe perle. Şi astăzi, singura fermă de profil din Orientul Mijlociu se găseşte în Ras al Khaimah. Cea mai veche perlă din lume datează de 8.000 de ani şi a fost găsită aici, pe când cele mai mari sunt cele din Filipine.

Pentru a găsi perle, oamenii se scufundau continuu, în special în perioada mai-august, când apa e mai caldă şi vizibilitatea mai bună. Între noiembrie şi februarie însă nu se făcea diving.

E vorba de free diving, până la 10-27 de metri, scufundătorii fiind nevoiţi să stea sub apă 3-4 minute. Pentru a putea face asta, specialiştii îşi legau o piatră de picior. Astfel, ajungeau rapid jos, şi îşi păstrau energia pentru munca efectivă. Când voiau să se ridice la suprafaţă, îi anunţau pe cei care erau în barcă şi stăteau în expectativă - de regulă rudele lor, pentru că era necesară o relaţie bazată pe încredere -, care se ocupau de a-i scoate din adâncurile mării.

Bărcile ce porneau în asemenea expediţii găzduiau echipe generoase, oamenii cu diferite poziţii bine definite, care împreună aveau acelaşi scop - să găsească un număr cât mai mare de perle. Pe barcă urcau, alături de părinţii lor, şi copiii - începând cu vârsta de 7-8 ani, care se obişnuiau astfel cu marea şi cu misiunile de acest fel. Cândva între 12 şi 15 ani ei trebuia să decidă ce rol vor să ocupe pe barcă.

Scufundătorii - elementul-cheie al unei astfel de misiuni - erau de regulă oameni subţiri la trup, al căror echipament era format dintr-un cleşte pentru nas, realizat din carapace de ţestoasă, şi un costum negru, nonculoare folosită pentru a speria anumite specii de animale marine. Aceştia nu aveau ochelari de protecţie, ci doar se foloseau pe rând de un ochi sau altul pentru a vedea ce fac. Din cauza efortului la care erau supuşi ochii în apele sărate ale mării, scufundătorii orbeau pe la 70-80 de ani.

După 1940 nu s-a mai scufundat nimeni după perle. De ce? Pentru că după cele două Ră­zboaie Mondiale familiile regale din întreaga lume nu au mai cumpărat astfel de nestemate. Un alt motiv e acela că au apărut perlele de cultură. Dacă la cele naturale găseşti o perlă din 100 de scoici, la cele de cultură rata de succes e de 60%. Nu în ultimul rând, petrolul a venit şi el să schimbe regulile jocului.

Au trecut deja 16 ani de când există perle de cultură în Ras al Khaimah, ferma de aici fiind singura din regiune. Procesul prin care se obţin acest mici mărgele preţioase e îndelung şi complicat, dar rezultatul e strălucitor şi spectaculos. Perlele de cultură sunt împărţite în mai multe categorii, de la A la D, şi subcategorii - triplu A fiind cea mai valoroasă. Doar 1% dintre perlele de cultură sunt încadrate la categoria triplu A, preţul pentru un astfel de mărgăritar fiind de 3.500 de dirhami, adică spre 4.000 de lei. O perlă de tip A costă de peste zece ori mai puţin.

Perlele naturale se evaluează la greutate, pe când cele de cultură în funcţie de mărime. Cea mai scumpă perlă poartă numele de Dana, fiind perfect rotundă.

Există puţine locuri pe glob unde cu adevărat oamenii să fi reuşit să scoată apă din piatră seacă sau o lume nouă şi modernă din nisipul deşertului şi din nimic altceva. Emiratele Arabe Unite sunt, poate, cel mai concludent exemplu în acest sens. Aici a înflorit în câteva decenii o ţară care s-a înălţat văzând cu ochii, cu zgârie-nori care chiar asta fac, zgârie norii, cu hoteluri care redefinesc luxul şi cu plaje unde soarele stră­lu­ceşte tot timpul anului. Dar Emiratele Arabe Unite înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă munţi stâncoşi şi golaşi ce se ridică până la aproape 2.000 de metri altitudine. Înseamnă sate cu sute de ani de istorie, unde triburile acelor vremuri - trei la număr, al mării, al deşertului şi al muntelui - au pus bazele a ceea ce este astăzi această ţară. Şi înseamnă multe altele pe care le afli doar la faţa locului.

 

Această călătorie a fost realizată la invitaţia Ras al Khaimah Tourism Development Authority. Zborul a fost oferit de FlyDubai, cazarea asigurată de hotelurile DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island şi Hampton by Hilton Marjan Island, acesta din urmă fiind deschis recent şi fiind totodată cel mai mare hotel sub acest brand din lume.