Michael Bernescu a intrat în echipa dezvoltatorului imobiliar Iulius fondat de antreprenorul ieşean Iulian Dascălu încă de la începuturi. Apoi, în 1993, a luat decizia de a părăsi România pentru visul american, pe care l-a trăit vreme de aproximativ două decenii. Acum este din nou parte din Iulius, fiind responsabil de gestionarea ansamblului Palas din Iaşi. Povestea vieţii lui ar putea lesne să devină scenariu pentru un film. Sau firul narativ al unei cărţi care încă se scrie.
„Am făcut parte din compania Iulius de la constituire (în 1991 – n. red.) până în 1993, după care am plecat în SUA“, sintetizează Michael Bernescu.
Absolvent de inginerie chimică organică, ceea ce îl face inginer chimist de meserie, el a plecat la Bucureşti în fatidica lună decembrie 1989. S-a căsătorit la 21 de ani şi la aceeaşi vârstă a devenit şi tată. În timpul facultăţii, a dat meditaţii de analiză matematică studenţilor străini, aşa că problematica vieţii sale de student nu a fost cea a studentului obişnuit, cea a tânărului de 20 şi ceva de ani.
„În nopţile Revoluţiei, am avut revelaţia că am fi putut să ne eliberăm mai devreme, că aş fi putut să fac ceva, să fac mai mult, că o viaţă adevărată este o viaţă în care îţi trăieşti valorile, fără compromis. Am trimis un articol la un ziar liber, studenţesc, care mi-a fost publicat ca editorial.“
După care a urmat un al doilea articol, ocazie cu care a fost invitat să se întâlnească cu echipa redacţională. A renunţat la serviciul pe care îl avea, într-un institut de cercetări chimice din Iaşi, şi a devenit jurnalist full-time în Capitală. Şi-a încercat norocul în antreprenoriat, lansând o revistă, după care a început să lucreze la Iulius, continuând însă să fie jurnalist freelancer.
„Confuzia de valori, sentimentul că evoluţia socială mă depăşeşte, incertitudinile privind lumea în care urma să-mi crească copiii, toate acestea m-au făcut să mă hotărăsc să plec. Deşi eram fluent în germană şi franceză, am vrut să emigrez într-o ţară nouă, o ţară în care puteam deveni parte din întreg, în acelaşi timp păstrându-mi identitatea naţională.“
Aşa că a profitat de invitaţia la un seminar internaţional şi a plecat cu o viză de turist. Pe 7 iulie 1994, a pus pentru prima oară piciorul pe pământul Statelor Unite.
După seminarul de la Universitatea din California, San Diego, pentru care ajunsese de fapt acolo, a plecat la New York, unde a studiat temeinic legea imigraţiei şi şi-a completat cererea de imigrare. Mihai Bernescu devenea încet-încet Michael Bernescu.
„După 17 zile, am plecat în Connecticut, unde îmi găsisem un job. Primul an am făcut «odd jobs», până când am găsit un job de «bench chemist» în New Jersey.“ După patru luni a fost angajat full-time, a devenit „laboratory director“, a primit asigurare de sănătate, o maşină de companie şi firma i-a sponsorizat imigraţia sub viza H1B pentru specialişti.
Michael Bernescu a lucrat vreme de cinci ani la firma respectivă, în paralel avansându-şi independent cererea iniţială de imigrare. După un prim eşec, a optat pentru un proces de oprire a procedurii de deportare, în urma căruia a obţinut statutul de rezident permanent şi şi-a putut aduce familia din România.
„Ne-am reunit după patru ani şi cinci zile, timp în care fusesem o voce la telefon pentru copiii mei“, îşi aminteşte. Dar Michael Bernescu şi-a dat seama că „visul american“ nu-l va atinge prin chimie sau inginerie chimică, aşa că a căutat o altă metodă: a încercat să intre în business.
A strânge bani pentru a deschide un business sau a cumpăra o franciză era exclus, pentru că ar fi ştirbit din oportunităţile copiilor săi de a merge la şcolile cele mai bune, pentru care se puteau califica, aşa că a optat pentru un business de brokeraj, şi anume în imobiliarele rezidenţiale.
„După trei ani de activitate full-time ca agent de vânzări, am putut să mă înscriu la cursul de brokeri şi să obţin licenţa de broker imobiliar şi pe cea de instructor pentru cursuri de licenţiere. După încă doi ani în care am fost «broker sales person», am intrat în management.“
Fiicele lui erau atunci în etape intermediare ale studiilor, una în ultimul an la Medicină, urmând să-şi aleagă specialitatea şi să intre în rezidenţiat, iar cea mică în clasa a X-a, urmând să intre la colegiu, să-şi aleagă domeniul de studii şi şcoala. Deşi i s-a propus să se alăture companiei Iulius, nu era un moment oportun.
„Se spune că lucrurile se întâmplă pentru un motiv şi ceea ce a urmat poate fi argument.
A urmat criza economică din 2008-2012, care a fost şi perioada mea de glorie, etapa profesională care m-a definit. Sunt un om făcut pentru crize.“
Provocările mari şi mici ale crizei au scos ce avea mai bun în el, ca manager, lider şi om, i-au dat mână liberă să inoveze şi să experimenteze.
A avut o echipă multietnică, multiculturală, diversă din toate punctele de vedere, de la cel religios până la cel al regimurilor alimentare, dar cu oameni dedicaţi reuşitei, livrării unor servicii de cea mai bună calitate, la cele mai înalte standarde de etică profesională.
Dintr-un birou imobiliar falimentar în SUA, Michael Bernescu a făcut „flagship office“-ul companiei, etalonul pentru „best practices“, cu o cotă de piaţă de 34%, în vreme ce alte birouri imobiliare se închideau în stânga şi în dreapta.
A obţinut distincţia de Manager of the Year în 2009, iar metodele pe care le-a implementat au devenit „standard operation procedures“ pentru o companie cu peste 600 de birouri imobiliare, cu profil de creditare şi asigurări.
„Mă consider un cetăţean al lumii, sunt mândru că am fost adoptat de marea familie americană, dar România nu a plecat niciodată din mine. Ca să parafrazez o zicală americană, «you can take the guy out of Romania, but you cannot take Romania out of the guy» (poţi scoate omul din România, dar nu poţi scoate România din om – trad.).“
Chiar şi din Statele Unite, a continuat să ţină legătura cu Iulius şi să rămână la curent cu noile proiecte care luau naştere aici, cât timp el era pe alt tărâm.
În 2008, când tocmai se turnaseră fundaţiile Palasului, proiectul-emblemă al grupului originar din Iaşi, Michael Bernescu a susţinut un curs de vânzări imobiliare pentru componenta rezidenţială a ansamblului, care, ulterior, a fost convertită în birouri clasa A.
Cinci ani mai târziu, a intrat în echipa proiectului Palas, mai exact pe 11 iulie 2013, iar două luni mai târziu a fost anunţat ca director general al ansamblului, funcţie pe care o ocupă şi astăzi şi din care gestionează operarea de zi cu zi a complexului, în special componenta de retail.
Palas Iaşi, inaugurat pe 31 mai 2012, este primul proiect mixed-use din România, care a presupus o infuzie de capital iniţială de peste 265 de milioane de euro. În prezent, valoarea investiţiei în ansamblul Palas Iaşi se ridică la peste 310 milioane de euro.
Nu rămâne însă neadresată întrebarea „de ce?“. După atâtea eforturi care au ajuns într-un final să fie încununate de succese, şi nu oriunde, ci chiar în ţara tuturor posibilităţilor, de ce a ales să plece de acolo?
„Pentru că, după ce pericolul crizei trecuse, compania a decis să investească în indivizi mai tineri, cu «speranţă de viaţă» mai mare, şi nu am mai fost luat în considerare pentru poziţia ierarhică următoare, de regional vice president. Simţeam că mai am de dat, aveam energia şi entuziasmul demne de o cauză mai mare decât să rămân în poziţia confortabilă de manager, chiar pentru un birou imobiliar mai mare sau mai prosper sau plasat într-o piaţă mai profitabilă.“
Iar acela a fost momentul în care Iulius i-a întins o mână, aşa că, pentru Michael Bernescu, cea mai bună oportunitate de a-şi aplica know-how-ul la vremea aceea a fost ansamblul Palas.
„În ansamblu, România este aceeaşi piesă de vodevil şi această fază a evoluţiei istorice a ţării m-a prins la o vârstă nu destul de tânără ca să mai sper să văd o reuşită masivă a statului. Singurul aport pe care îl pot avea este să contribui la succesul unei companii conduse de un antreprenor de excepţie.“
Toată această experienţă trăită până acum l-a adus în punctul în care poate trage nişte concluzii. De pildă...
„Cea mai bună decizie profesională a fost să mă emancipez de sub snobismul profesiei garantate de o diplomă universitară. Mai întâi când am devenit jurnalist, apoi când am intrat în imobiliare.“
Tot ca o concluzie, Michael Bernescu spune că visul american este visul uman care este cel mai posibil de realizat în SUA. Este visul individului de a se realiza pe măsura înzestrării şi ambiţiei sale, visul de a se ridica din nou, fără stigmatul eşecului, visul de a deschide oportunităţi mai mari pentru copiii săi şi posibilitatea de a fi tot ceea ce ar putea fi.
„«Life, liberty and the pursuit of happiness» nu sunt vorbe goale. SUA este o ţară dură, dar vie. Visul poate fi acelaşi şi în România, cu destul curaj şi cu instituţiile adecvate.“
America încă îl încarcă din momentul în care coboară din avion. Spune că are un dinamism aparte, o vibraţie în aer, date de oamenii, maşinile care se mişcă cu un scop. Deşi nu are neapărat un loc preferat, îi place Washington, D.C. pentru instituţiile guvernamentale, locurile care marchează evoluţia democraţiei moderne, pentru muzee şi monumente, pentru veneraţia sobră pentru valorile care definesc o naţiune excepţională, în ciuda imperfecţiunilor inerente societăţii şi speciei umane.
„Pe locul doi este New York City, «piscul lumii», de unde priveşti spre est şi spre vest cu aceeaşi curiozitate şi... perplexitate. Îmi plac natura sălbatică, codrii interminabili, drumurile secundare pe care le parcurg cu motocicleta.“
Şi aici deconspiră una dintre cele trei mari pasiuni ale sale. Motociclismul este, aţi ghicit, una dintre ele, alături de sport în general şi de dragostea pentru animale, motiv pentru care are doi câini – Simba, din rasa chow-chow, şi Leya, un câine adoptat.
Când vine vorba de locurile preferate din România, spune că acestea sunt legate de oameni care nu mai sunt, dar care trăiesc în el.
„Profesori, antrenori, bunicii mei, părinţii mei, prieteni – oameni care au sfinţit locuri prin munca lor, filosofia lor de viaţă, sacrificiul lor. Mă doare să fiu în locurile în care nu îi mai regăsesc, devalorizate de absenţa lor. Cred că locul meu preferat a fost mult timp, şi rămâne în memoria şi în visurile mele, Târgu Jiul, cu casa bunicilor de pe Strada Eroilor nr. 25, cu operele lui Brâncuşi, cu camera de la mansarda în care am citit pentru prima oară Biblia şi pe Mircea Eliade.“
Apoi, în minte îi vine şi un loc de pe Valea Păscoaiei, afluent al Lotrului (afluent al Oltului), unde a avut revelaţia că, într-o existenţă anterioară, a fost centurion roman şi, după campanii interminabile, a decis să nu se mai întoarcă la Roma şi să rămână pe meleagurile unei noi provincii.
Viaţa, dar şi imaginaţia – l-au purtat deci în locuri nebănuite, care au contribuit, fiecare în parte, la îmbogăţirea lui spirituală şi umană. Dacă ar lua-o de la capăt?
„DA! Fără şovăială. Nu regret nimic. Şi mai am de adăugat la experienţele vieţii, fără a le schimba sau pierde pe cele pe care le-am avut“, promite Michael Bernescu.
Michael Bernescu: „Mă consider un cetăţean al lumii, sunt mândru că am fost adoptat de marea familie americană, dar România nu a plecat niciodată din mine. Ca să parafrazez o zicală americană, «you can take the guy out of Romania, but you cannot take Romania out of the guy» (poţi scoate omul din România, dar nu poţi scoate România din om – trad.).“
„Cea mai bună decizie profesională a fost să mă emancipez de sub snobismul profesiei garantate de o diplomă universitară. Mai întâi când am devenit jurnalist, apoi când am intrat în imobiliare.“
„În ansamblu, România este aceeaşi piesă de vodevil şi această fază a evoluţiei istorice a ţării m-a prins la o vârstă nu destul de tânără ca să mai sper să văd o reuşită masivă a statului. Singurul aport pe care îl pot avea este să contribui la succesul unei companii conduse de un antreprenor de excepţie.“
