Un român fuge din România comunistă acum 40 de ani şi ajunge alături de familie şi de doar trei valize de haine la New York. Nu mai aveau nici măcar certificate de naştere. Ce urmează pare mai degrabă scriptul unui roman sau al unui film ce ar putea câştiga Premiul Oscar pentru că spune o poveste despre emigranţi, muncă multă, dedicare şi, în final, reuşită. De fapt însă, nu e o poveste, ci realitatea unui antreprenor român care a deschis o cofetărie românească la New York.
New Yorkul este numit, nu fără motiv, centrul universului. Unul dintre factorii care au transformat metropola în ceea ce este ea astăzi este diversitatea - culturală, culinară, umană. La această diversitate au contribuit - deşi poate într-o mai mică măsură ca alte popoare - şi românii, fie angajaţi, manageri sau antreprenori. În SUA există o comunitate de circa 1 milion de români, conform celor mai recente estimări, iar dintre ei, probabil câteva zeci de mii declară New Yorkul ca fiind acasă sau a doua casă.
Printre ei se numără şi Ion Niţă, cel care acum patru decenii a plecat din România şi a ajuns - printr-o întâmplare fericită - la New York, unde a deschis la scurtă vreme o cofetărie. Nu orice cofetărie însă, o cofetărie românească ce-i poartă numele - Niţă’s Bakery -, amplasată în centrul universului.
„Când ne e dor de mâncarea românească, mergem în Queens la o ciorbă de burtă şi la o savarină la Niţă. Toţi românii, de la străbunici postbelici până la hipsteri expaţi din publicitate, merg la Niţă să-şi ia un cozonac de Paşte“, spune Raul Mândru, partener şi creative director al RXM Creative. În 2014 el a deschis agenţia de creaţie RXM Creative New York împreună cu Mihai Botărel; în prezent este cofondator şi director de creaţie al companiei.
La fel ca Ion Niţă, Raul Mândru a ales drumul antreprenoriatului la New York, doar că el are şase ani de experienţă, pe când fondatorul cofetăriei are circa 40. „Am deschis cofetăria acum 38 de ani, în 1982 şi încă de atunci suntem în acelaşi loc“, povesteşte Ion Niţă. Ne-am auzit la telefon într-o zi de vară târzie. De fapt era zi la New York, pentru că la Bucureşti era deja seară.
Pentru antreprenor ziua începuse deja de mult pentru că, în continuare, la cei 78 de ani ai săi, merge la cofetărie înainte să răsară soarele. „Eu zilnic, de o viaţă întreagă, sunt la cofetărie la 4:30-4:45. Şi în România făceam la fel.“ Îi place să fie el primul care ajunge ca să îi întâmpine pe angajaţi, atunci când vin. „Tocmai pentru că mă implic atât de mult, nu mi-am dorit niciodată să dezvolt un lanţ. Eu de fapt vreau să mă retrag, dar angajaţii nu mă lasă. Am 78 de ani.“
Antreprenorul şi-a dorit iniţial o cofetărie în România. A avut gândul ăsta pentru că şi părinţii săi au avut una. „De fapt, în vremea comunismului am şi reuşit să fac asta. Timp de doi ani am operat cu mandat o cofetărie în România.“ Apoi a fost nevoit să închidă, dar nu a renunţat. A decis să plece afară tocmai ca să reuşească. „Eu în SUA am venit acum patru decenii. Am venit cu ce aveam pe mine, cu trei copii şi trei valize de carton. Şi am venit cu gândul să deschid o afacere.“
Înainte să plece din ţară nu mai avea serviciu, iar prietenul său cel mai bun îl chema pe la el. Îşi aminteşte şi acum că îi spunea că vrea o cofetărie lângă o şcoală, vrea să facă ce îi place. Şi fix aşa s-a întâmplat. „Când am ajuns la New York am cunoscut un italian de 70 de ani. Nu mai putea duce businessul mai departe şi îl scosese la vânzare. După ce m-a cunoscut şi a văzut cine sunt, mi l-a dat mie, mi l-a dat pe credit.“
S-a poziţionat astfel la câteva staţii de Manhattan. Cofetăria Niţă’s Bakery e amplasată într-o zonă care se cheamă Sunnyside, în Queens, spune antreprenorul. De fapt, aici a şi locuit o bună parte din timp, chiar lângă cofetărie. Şcoala fetelor sale era chiar peste drum. „New Yorkul eu l-am ales. De fapt, pentru mine America era New York, nu mai ştiam altceva. Nu degeaba se zice că e capitala lumii. Noi când am plecat din România am ajuns la Roma.“ Iar de acolo, o organizaţie umanitară i-a preluat şi i-a adus la New York. Aşa a început totul.
„Nu m-am gândit niciodată să renunţ. Când am ajuns aici mi-am dat seama că nu mai era cale de întoarcere.“ Când au plecat din ţară, autorităţile comuniste le-au luat tot, până şi certificatele de naştere. „În viaţă eu cred că trebuie să ai un ţel. Iar dacă te ţii de el, îl realizezi pentru că vede Dumnezeu că îţi doreşti.“
Ion Niţă nu ştie dacă mai sunt alte cofetării româneşti la New York, poate să mai fie vreo două, dar el o deţine pe cea mai veche. „Avem clienţi fideli care au crescut odată cu noi.“ Cine sunt ei? Ei bine, diversitatea pe care o are SUA în materie de cetăţeni - de la indieni la chinezi şi mexicani - o găseşti şi la el în cofetărie.
„Pe unii clienţi îi ştiu de când erau copii. Acum au ei copii.“ De doi ani nu mai lucrează efectiv la masă, dar vine în continuare zilnic, supraveghează businessul. Doar de sărbători, când e cererea mare, se mai pune la masa de lucru. Copiii săi nu sunt implicaţi în afacere. Ei au văzut cât munceşte tatăl lor şi nu au vrut să o ia pe drumul acesta. „Iar eu nu i-am forţat. Una dintre fete stă la Geneva, o alta lucrează la un spital din Long Island, New York.“
Pandemia l-a găsit pe antreprenor în Tenerife. De când s-a retras de la munca efectivă, călătoreşte mult. Şi înainte voia să vadă lumea, plus că nu îi place New Yorkul iarna. „Şi în România veneam două luni pe an. Şi acum aş vrea să vin.“ De fapt, s-ar muta în România, are o legătură cu pământul acesta. „Ştiţi cum se zice, ne trage locul. Plus că acolo mai am prieteni, colegi, rude. Totuşi, trebuie să găsesc pe cineva să las moştenire locul.“
Uitându-se în urmă la cele patru decenii de activitate la New York, Ion Niţă spune că norocul său a fost că atunci când Statuia Libertăţii a împlinit 100 de ani, un jurnalist de la ABC i-a luat interviul. Statuia a fost inaugurată în 1875. Un secol mai târziu un jurnalist a venit la cofetărie şi a făcut un interviu. Subiectul central al poveştii erau emigranţii pentru că statuia e simbolul lor. „A filmat atunci comunitatea de români şi ne-a luat şi nouă interviu. Am devenit brusc cunoscuţi. Nu asta a fost ce mi-am dorit eu.“
De la început şi până acum, după 38 de ani, l-a interesat un singur lucru: să facă un business bun, un produs bun. „Nu degeaba am alături oameni care lucrează cu noi de 20-25 de ani. Am vrut să fac un business bun, specializat. Nu sunt multe locuri care să aibă varietatea noastră. Avem 20-30 de feluri de fursecuri, peste 30 de tipuri de prăjituri şi 10-12 torturi diferite.“
De sărbători, la Niţă la cofetărie e coadă de 100 de metri, după cum spune chiar fondatorul. Vin oameni din alte oraşe şi cumpără de toate, de la fursecuri la pateuri şi prăjituri. Cele mai cumpărate sunt savarinele, urmate de amandine, cataif şi joffre. „Vin la noi pentru că nu au altfel de unde să le cumpere. Nu există nicăieri varietatea noastră.“
În săptămâna Crăciunului vin oameni din New Jersey sau Washington. De fapt, ei vin în weekendul de dinainte de sărbători pentru că altfel nu au când. „Vânzarea pentru noi atunci e la fel de bună ca în ajun. Anual avem vânzări de circa 1 milion de dolari.“
Pandemia i-a găsit foarte bine. Da, cofetăria nu mai are mese la interior şi vinde totul la pachet, dar vânzările sunt aproape la fel. La New York viaţa merge mai departe, spune Ion Niţă. Da, se iau măsuri, dar oamenii nu stau să aştepte nimic de la nimeni, ştiu că sunt pe cont propriu şi acţionează. Totul e funcţional.
„Aceasta e o criză adevărată pentru că nu are doar componentă economică, ci şi medicală. Nu e o criză cu care ne-am obişnuit.“ Totuşi, consumatorii nu renunţă la desert. „De aceea am putut să funcţionăm continuu, iar din cei 10-12 oameni, opt au fost la muncă.“
Şi lucrurile vor merge mai departe, şi povestea va continua să se scrie, sub semnătura lui Ion Niţă sau a celui care îi va succeda în business.
