Gastronomie

Sticla se poate recicla la nesfârşit, iar bazându-se pe acest fapt, o serie de antreprenori din Mediaş au decis să ofere o nouă viaţă ambalajelor care se „reîncarnează“ astfel în obiecte de utilitate. Ce rezultă şi cum arată? GALERIE FOTO

27 dec 2021 645 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Sticla este unul dintre acele materiale „norocoase“, care se poate recicla la nesfârşit. Bazându-se pe acest fapt, o serie de antreprenori din Mediaş au decis să ofere o nouă viaţă ambalajelor din sticlă, care se „reîncarnează“ astfel în obiecte de utilitate, ce au în spate o poveste şi care, mai mult decât atât, sunt prietenoase cu mediul. Numele proiectului este ilustrativ, Stycle, un joc de cuvinte între sticle şi cycle (ciclu, sezon).

„Proiectul Stycle a apărut în 2017, când am început să ne jucăm efectiv cu tăierea şi şlefuirea unor sticle utilizate, după ce am urmărit pe Youtube tutoriale despre sticla tăiată cu sfoara. Atunci, am zis că noi, cu utilajele pe care le avem, putem face ceva profi“, îşi aminteşte Horaţiu Oltean, cel care împreună cu tatăl său a pus bazele companiei Glajaria Mediaş, care administrează două proiecte diferite - Transilvania Glass şi Stycle.

Acesta din urmă a apărut şi ca o reacţie la cheltuielile din zona de producţie de sticlărie. Cuptorul vechi de topit sticlă al antreprenorilor, care era unul mic, de 150 de kilograme, consuma în jur de 10 metri cubi de gaz pe oră.

„Nu ştiam cum vor fi primite aceste produse iniţial. Când am început să participăm la târguri, mergeam atât cu piesele din sticlă suflată în cuptor, cât şi cu cele din sticlă reciclată.“ Iar lumea era mai interesată de acestea din urmă. Un motiv îl reprezenta noutatea. Un altul, cu siguranţă, constă în grija tot mai mare a multor oameni pentru mediu.

„După ce am văzut că prind, ne-am concentrat atenţia mai mult asupra lor şi au devenit parte importantă a businessului“, spune antreprenorul care adaugă faptul că proiectul Stycle atrage oamenii interesaţi de reciclare, de upcycling şi de sustenabilitate.

Produsele rezultate - pahare, candele, boluri realizate din sticlă reciclată - nu sunt ceva neapărat nou, ele se mai fac în Occident. „Noi am încercat să le adaptăm ca să le dăm «touch-ul» nostru, astfel că pe unele să le combinăm cu alte materiale.“

Horaţiu recunoaşte că şi pe el l-a atras nu doar procesul de producţie, ci şi ce semnificaţie are acesta pentru mediu. Upcycling-ul, spune el, este a doua jumătate a procesului de reciclare, prima fiind downcycling-ul.

Acesta din urmă presupune transformarea unui obiect finit, utilizat, înapoi în materie primă. Upcycling-ul redă viaţă materiei prime rezultate anterior sau unui produs deja folosit care capătă un nou sens sau o nouă utilitate.

„Folosind un obiect existent, nu se consumă atât de multe resurse cât ar fi necesare pentru a realiza un produs nou, iar creativitatea oamenilor este stimulată, pentru a vedea cu alţi ochi un bun destinat altfel coşului de gunoi.“

Prin reutilizarea sticlei existente, se urmăreşte evitarea producerii de la zero a acestui material, proces ce ar presupune consum nou de materii prime. „Pentru fabricarea sticlei, se generează cantităţi importante de CO2, iar pentru fiecare tonă de sticlă topită se utilizează peste o tonă de resurse - nisip, sodă, calcar şi aditivi.“

Horaţiu Oltean ştie aceste detalii pentru că el este şi unul dintre iniţiatorii Transilvania Glass, proiect care a apărut în anul 2016 când, după falimentul fabricii de sticlă Vitrometan Mediaş, antreprenorul a participat împreună cu tatăl său la licitaţii pentru achiziţia de unelte, matriţe, utilaje şi un cuptor de topit.

„Am amenajat un nou atelier într-un spaţiu industrial şi am început să suflăm şi să prelucrăm sticla. Până acum, investiţia a ajuns la 200.000 de euro, dar suntem departe de a fi terminat.“

Tatăl său, Laurean Oltean, a lucrat ca inginer mecanic în fabrica de sticlă Vitrometan Mediaş încă de la mijlocul anilor ’80. În 2000 şi-a deschis un mic atelier, unde realiza sticlă prin tehnica de fiolaj (prelucrare de tuburi şi baghetă de sticlă la flacără gaz-oxigen). A produs atât sticlărie de laborator, cât şi artizanat. La început a lucrat cu meşteri din fosta fabrică. După ce aceştia s-au pensionat, a învăţat el meşteşugul şi a continuat să lucreze.

„Eu am lucrat ca inginer calitate în industria automotive din Sibiu şi am revenit în Mediaş pentru proiectul atelierului de sticlărie“, spune Horaţiu.

Istoria sticlei la Mediaş a început să se scrie în anul 1922, atunci când un grup de industriaşi a decis să construiască aici prima fabrică de profil. Oraşul a fost ales fiind printre primele din România care au avut gaz metan, încă din anii 1914-1916. De asemenea, exista mână de lucru, iar râul Târnava Mare oferea nisip cuarţos. În august 1923, primul cuptor a fost pornit, realizându-se în principal butelii de culoare verde pentru şampanie şi bere. În 1929, fabrica a început să producă sticlă albă, iar în 1935 au ieşit primele produse la export.

„Cunoştinţele în sticlărie au fost îmbunătăţite prin aducerea de muncitori şi meşteri polonezi şi cehi. Fabrica Vitrometan a ajuns în timp atât un brand naţional, cât şi unul internaţional.“ La un moment dat, oamenii din România identificau Mediaşul cu cristalul“, adaugă el. În 2015, fabrica s-a închis, punând capăt tradiţiei de circa 90 de ani în sticlărie a oraşului Mediaş.

„Transilvania Glass doreşte să ducă mai departe meşteşugul producţiei manuale de sticlărie, picturii şi gravurii pe sticlă, salvând o mică parte din utilajele şi sculele fabricii, continuând tradiţia în oraş.“

Proiectul, spune fondatorul, a evoluat lent de la deschidere. Deşi au avut o idee despre ce urma să se întâmple, le-a trebuit ceva timp să vadă ce cere piaţa.

„A evoluat încet şi pentru că ne-am propus să nu luăm credite bancare, ci să finanţăm noi tot sau să accesăm fonduri europene.“ Cel mai dificil moment a fost începutul, anul 2016, când au fost cheltuieli cu amenajarea atelierului, iar încasări nu existau. Prima serie de produse făcute în cuptor a fost un eşec, deoarece cuptorul de recoacere, care trebuie să facă detensionarea, nu funcţiona cum trebuie, astfel că se spărgeau majoritatea pieselor.

„Am pierdut două săptămâni cu temperarea cuptorului (perioada în care ajunge la temperatura de topire), în care el doar consuma gaz, fără să producă nimic.“

Alt moment dificil a fost februarie 2021, când Grantul pentru Investiţii Măsura 3 a fost anulat. „Am pierdut câteva luni de muncă la acest proiect, plus un avans pentru o hală gândită special pentru dezvoltare.“

La polul opus, un moment bun a fost în 2019, când antreprenorii au accesat programul pe fonduri europene StartUp Plus, prin care au reuşit să cumpere un cuptor de topit nou, alături de materie primă şi altele necesare.

Greu a fost şi la începutul pandemiei, când clienţii au oprit comenzile, fiindcă era acea perioada de panică. „Cu ocazia aceea, am hotărât şi noi să întrerupem activitatea.“ După un timp scurt, comenzile au început să vină într-un număr mare, mai ales cele pentru produse de home&deco. Cel mai bine s-au vândut paharele pentru lumânări.

„Am fost afectaţi şi pentru că, o perioadă, nu am mai avut de unde să ne procurăm materie primă pentru produsele reciclate.“ Odată cu închiderea restaurantelor şi a barurilor, fondatorii Stycle nu au mai avut de unde să ia sticle.

Stycle realizează pahare, candele, jardiniere, boluri sau vaze, în timp ce portofoliul Transilvania Glass cuprinde produsele adaptate unui atelier mic, după cum spune Horaţiu.

„Am ales produse care nu concurează atât de mult cu ceea ce este adus din afară. În România mai sunt câteva ateliere care supravieţuiesc, fabricile de sticlă s-au închis. Iar ce vine din import este la preţuri extrem de mici faţă de ce înseamnă producţia de sticlărie în România la ora actuală.“

Produsele pe care le realizează atelierul din Mediaş sub brandul Transilvania Glass sunt globuri şi boluri pentru terarii, sticle de oţet şi ulei, decantoare, sticle de ţuică, decoraţiuni pentru pomul de Crăciun, fierbătoare de vin şi abajururi.

„Cred că ce facem noi merge în zona de artizanat datorită vastei experienţe acumulate în fabrica de sticlă, astfel că produsele sunt realizate cu un grad mare de precizie în ceea ce priveşte finisarea. Realizăm mult şi la comandă, pentru diferite industrii.“

Cel mai mult piesele sunt vândute în afara ţării, în Austria şi Germania, dar nu numai. Compania are şi un ma­gazin online, dar majoritatea articolelor sunt out of stock, tocmai din motivul că atelierul nu face faţă comenzilor din străinătate. „Avem şi colaborări cu câteva magazine din ţară“, completează an­treprenorul al cărui business a urcat la 715.000 de lei în 2020, mai mult decât dublu faţă de anul anterior.

Produsele sunt în principal realizate în propriul atelier din Mediaş, dar compania face şi „gypsy glassblowing“, atunci când închiriază un cuptor de la alte ateliere şi merge acolo cu echipa proprie de sticlari. „În rest, avem colaborări pentru piesele de lemn şi metal pe care le combinăm cu produsele noastre.“

În ceea ce priveşte planurile de viitor, acestea sunt multe, spune antreprenorul.

„Dorim să accesăm fonduri de investiţii prin care să achiziţionăm alte utilaje, să amenajăm hala de producţie, să lucrăm la produse noi.“

Anul acesta, compania a reuşit să înregistreze brandul Vitrometan, care este reprezentativ pentru oraşul Mediaş, dar nu numai.

„A fost un brand cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate, fiindcă fabrica a exportat în toată Europa, dar şi în Statele Unite şi Japonia. Dorim ca la anul să ieşim cu o serie de produse Vitrometan, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea fabricii“, conchide el.