Gastronomie

Povestea Avincis sau cum a restaurat una dintre cele mai puternice "dinastii" de avocaţi din România un domeniu viticol cu o istorie de peste un secol

07 oct 2015 4835 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Vinul, avocatura, muzica clasică şi regia de film par fiecare elementul unui alt puzzle, însă după o discuţie cu avocatul Cristiana Stoica şi cu fiica ei, Andreea Micu, avocat la rândul său, totul pare să prindă contur şi piesele se aşază liniştite la locul lor, în aceeaşi poveste.

„Aseară am fost la spectacol şi mai mergem şi mâine. Noroc cu Fes­tivalul Enescu că reuşim să ne mai rupem de business“, spune Cristiana Stoica în momentul în care intra într-o zi de miercuri, la orele prânzului, în restaurantul Maccheroni din centrul istoric al Capitalei. Alesese restaurantul cu specific italian pentru întâlnire pentru că este unul dintre preferatele familiei, aici având de altfel loc şi degustările vinului Avincis, „bijuteria“ coroanei familiei Stoica.

Povestea familiei Stoica şi a businessului de vinuri pe care îl controlează astăzi are toate elementele necesare pentru a fi subiectul unui film. Regia ar putea fi semnată chiar de Andreea Micu, aceasta fiind o altă pasiune de-a ei, dincolo de avocatură sau vinuri.

Cristiana Stoica a fondat în 1995 împreună cu soţul său Valeriu casa de avocatură Stoica şi Asociaţii. Tot împreună cu familia, câţiva ani mai târziu, a luat decizia de a restaura domeniul viticol de la Drăgăşani, un domeniu care are o istorie de peste un secol, bazele lui fiind puse în 1905.

„Familia mamei mele a devenit proprietara domeniului în 1927, apoi după 1950 a intrat în posesia statului român odată cu instaurarea regimului comunist. L-am redobândit însă după 1990 şi astfel a început o aventură interesantă ce ne-a determinat să ne împărţim viaţa între cele două pasiuni - via şi avocatura.“

În 2007 a început proiectul de restaurare a domeniului ce a presupus plantarea viţei-de-vie, refacerea conacului şi construcţia cramei. În 2011 a avut loc lansarea oficială a cramei şi au apărut pe piaţă primele vinuri Avincis, din recolta anului 2010. Acum sunt deja la cea de-a şasea recoltă.

„Numele Avincis are o semnificaţie aparte pentru noi. A este iniţiala numelui meu şi a numelui fiului meu. V vine de la Valeriu, I vine de la Irinel, al doilea nume al mamei, iar CIS sunt de asemenea iniţialele mamei. Numele cuprinde şi cuvântul cheie „vin“, completează Andreea Micu. Mai mult, vincere înseamnă a învinge, aşa că brandul are o simbolistică mai largă. „Tata spune că mama este moştenitoarea de drept a domeniului de la Drăgăşani, astfel că iniţialele ei se regăsesc de două ori în numele brandului, pe când noi restul avem o singură apariţie“, adaugă ea.

Povestea domeniului de la Drăgăşani este strâns legată de cea a familiei Cristianei Stoica şi începe a fi scrisă în 1927 când străbunicul său Iancu Râmniceanu şi soţia lui Maria l-au cumpărat de la foştii proprietari.

„La puţin timp după aceea străbunicul a decedat, astfel că străbunica mea a trebuit să se ocupe atât de domeniu, cât şi de cei trei copii ai săi.“ Şi-a dedicat toată viaţa domeniului de la Drăgăşani, petrecându-şi întreaga existenţă pe deal.

„Mi-amintesc şi acum poveştile despre vinul spumant Chateau de Drăgăşani realizat de ea“, rememorează antreprenoarea care a decis să ducă mai departe moştenirea familiei. Deşi nu mai aveau domeniul pe atunci, îşi aminteşte că bunica sa povestea despre verile pe care le petrecea acolo cu familia.

„Tot ea ne descria vinurile care se făceau atunci. De altfel, toate discuţiile din familie se conturau în jurul vinului şi a vieţii pe deal, la vie.“ Vinul realizat pe domeniul familiei se vindea încă de atunci în restaurantele de la Bucureşti, Craiova şi Râmnicu Vâlcea, adaugă ea. La momentul acela vinul era cărat în butoaie mari, carul cu boi îl ducea până la gară, iar de acolo era transportat în toată ţara. Puţin vin era îmbuteliat pentru că era foarte dificil de transportat.

Astăzi, la Drăgăşani familia Stoica cultivă aceleaşi soiuri de vin, respectiv Muscat Otonel, Tămâioasă Românească, Crâmpoşie, Sauvignon Blanc.

De asemenea, cultivă şi Negru de Drăgăşani, acesta din urmă fiind un soi autorizat în ultimii 25 de ani, extrem de expresiv pentru podgoria Drăgăşani.

„Odată cu instaurarea regimului comunist, domeniul ne-a fost răpit pe nedrept. Mama mea şi-a petrecut vacanţele acolo până la vârsta de 14-15 ani şi am trăit cu poveştile ei despre domeniul de pe malul drept al Oltului, această mică Toscana a României“, îşi aminteşte Cristiana Stoica. La câţiva ani după 1990 familia ei a re­dobândit proprietatea şi conacul şi la circa zece ani după aceea s-au apucat de treabă. „Noi ne dorim să resuscităm întreaga zonă a Drăgăşaniului, iar ceea ce am făcut noi acolo nu considerăm că a fost o investiţie, ci un proiect de familie, întemeiat pe dorinţa de a reînvia tradiţia vitivinicolă locală.“

Via nu este un domeniu care aduce venituri imediat, trebuie să ai răbdare să aştepţi chiar şi peste zece ani până la obţinerea unui profit, completează ea.

„Vinul te şi apropie de natură, de pământ, iar eu asta am descoperit mergând weekend de weekend la cramă. Mai mult, acolo te poţi relaxa şi te detaşezi de stresul citadin, învăţând totodată lucruri noi. Înainte eu credeam că toate frunzele de viţă-de-vie sunt la fel. Acum însă pot să le disting, după mai multe lecţii predate de tata. Îmi rămân însă în continuare multe de învăţat“, spune Andreea Micu.  Tot de la tatăl său ea a învăţat că tradiţia e cheia stabilităţii. I-a repetat-o de atâtea ori, iar acum, pe măsură ce se maturizează, începe să înţeleagă această lecţie din ce în ce mai mult. „Mama m-a învătat că dacă muncesc roadele muncii mele vor apărea şi vor fi văzute. Tot de la ea am învăţat că trebuie să fiu onestă cu mine şi cu cei din jur, iar aceste lecţii am de gând să le dau mai departe.“

Astăzi, Andreea Micu face echipă cu părinţii ei zi de zi acasă şi în business. În 2007 a terminat facultatea şi în acelaşi an familia a demarat proiectul de restaurare a domeniului viticol de la Drăgăşani.

„Mi-amintesc şi acum că iniţial eram un ascultător pasiv în discuţiile familiei. Odată cu maturizarea profesională ca avocat m-am implicat mai activ în afacerile familiei şi am ajuns să le înţeleg mai bine.“ Toţi membrii familiei se implică atât în activitatea juridică a businessului, cât şi în coordonarea lui. Sunt de asemenea prezenţi la evenimente ca imagine a businessului. „Eu am călcat pe urmele părinţilor mei. Mi-amintesc şi acum că atunci când eram mică eram fascinată de poveştile pe care le auzeam acasă de la părinţii mei. Apoi, odată ce am crescut mi-am dorit să devin regizor, realizam chiar filme de familie, de ziua fiecăruia dintre noi. Ne costumam, ne jucam rolurile şi apoi râdeam copios când ne uitam la film.“ În liceu, după lungi discuţii cu tatăl său, „care ştia mai multe despre mine decât ştiam eu însămi“, a decis să dea regia pe avocatură. A fost ezitantă iniţial pentru că regia rămăsese undeva într-un colţ al minţii, însă cu cât studia mai mult realiza că avocatura este o profesie frumoasă care îţi deschide poarta către alte domenii.

În paralel cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, a absolvit şi Colegiul Juridic franco-român de Studii Europene unde se studia exclusiv în limba franceză şi unde predau profesori veniţi din afară, de la universităţi precum Sorbona. Acolo a reuşit să înţeleagă şi să aprofundeze dimensiunea europeană a dreptului, iar acest lucru a ajutat-o în dosarele în care s-a implicat ulterior ca avocat.

„Astăzi fac echipă cu părinţii mei în business şi în avocatură, cu tata pledez şi cu mama lucrez în consiliere juridică.“ Uitându-se în urmă acum, nu crede că i s-ar fi potrivit regia pentru că nu i-ar fi oferit echilibrul de care avea nevoie. „În plus, nu mai am timp astăzi să mă gândesc ce altceva aş fi putut face. Îmi place prezentul şi odată ce ai primit anumite daruri de la Dumnezeu şi de la familie, trebuie să te bucuri de ele.“

Avocatura a devenit astfel o profesie de familie, completează Cristiana Stoica.

„Eu provin dintr-o familie de medici, însă am decis să urmez avocatura când aveam 15 ani şi m-am căsătorit cu un jurist.“

Pe lângă implicarea directă în cele două businessuri de familie, Cristiana Stoica este şi Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Juriştilor în domeniul Vinului, Secţiunea Europeană, funcţie ce presupune o implicare şi mai mare în zona juridică a domeniului viniviticol. Vinul este un sector puternic reglementat din punct de vedere juridic, astfel că deşi aparent nu există nicio legătură între cele două - juridic şi al vinului - de fapt sunt puternic interconectate.

„În dezvoltarea propriului nostru proiect antreprenorial în domeniul vinului a fost foarte util faptul că noi suntem jurişti. Ne-a ajutat să mergem în direcţia care a trebuit. Mai mult, ambele domenii presupun un contact direct cu omul, cu clientul final, ceea ce conferă mult dinamism activităţii în sine.“

Cristiana Stoica vorbeşte despre vin cu pasiunea cunoscătorului şi spune că orice activitate antreprenorială te obligă să înveţi domeniul în care te implici. Nu se poate face nimic doar cu bani şi bune intenţii. „Acasă, avem o ade­vărată tra­diţie a vinului. Ne place să achizi­ţionăm vinuri şi să organizăm degustări în familie. Cum­părăm atât sticle din Franţa sau Italia, cât şi din lumea nouă, ne place să fim atenţi la tendinţele din piaţa vinului şi ne place să comparăm alte vinuri cu ce avem noi“, adaugă ea. Crede că la nivel de degustare concurenţa se estompează, şi indiferent de brand trebuie să poţi recunoaşte un vin bun. „Mai mult, acasă avem o arhivă cu toate vinurile create, şi din fiecare producţie punem deoparte câteva sticle din fiecare fel. Vrem să avem peste ani dovada realizărilor noastre.“

Când vine vorba de vinurile preferate de la Avincis, din categoria celor albe Andreea Micu preferă cupajul Cuvee Amelie (Tămâioasă Românească & Muscat Ottonel), un vin demisec, lejer care îi aminteşte de străbunica sa (Amelia), cea care a şi crescut-o în primii ani de viaţă. Un al doilea vin preferat este Cuvee Andrei care a fost lansat la naşterea băieţelului său, astfel că vinul îi poartă numele. „Pe acesta îl asociez cu emoţiile de familie, astfel că are un rol important în clasamentul personal. Mai mult, este printre cele mai bine vândute vinuri ale noastre.“

Pentru mama sa Crâmpoşia este un vin reprezentativ care se identifică în mod absolut cu regiunea Drăgăşani. „Un al doilea portdrapel al regiunii şi totodată unul din vinurile mele preferate este Negru de Drăgăşani, un vin autorizat DOC după 1990 care are la bază un alt sortiment - Negru Vârtos. Este un vin ce poate avea deschidere internaţională, la fel cum are Malbecul argentinian.“

Când nu lucrează, Cristiana Stoica şi fiica sa merg împreună la concerte sau expoziţii. Călătoriile sunt o altă pasiune comună pe care o îmbină însă cu munca. „Pasiunea pentru călătorii am descoperit-o împreună, iar acum mergem, eu cu mama, la diverse conferinţe pe teme juridice. Facem de multe ori călătorii în interes de muncă, însă profităm de puţinul timp liber pentru a merge la un spectacol sau pentru a merge la un restaurant unde să putem savura un vin nou“, povesteşte Andreea Micu. La Londra spre exemplu, când merg aleg spectacolele de la Covent Garden sau optează pentru un muzical. La New York preferă Met Opera, iar la Viena Opera sau Filar­monica. „Preferăm shoppingul cultural mai degrabă, spectacolele sau pinacotecile îţi oferă mai multă bogăţie decât magazinele obişnuite“, completează Cristiana Stoica. Până la 14 ani avocatul antreprenor a studiat pianul, iar apoi chitara, astfel că pasiunea pentru muzică s-a dezvoltat încă din copi­lărie. În facultate a făcut chiar parte dintr-un grup care a câştigat o serie de premii. Fiica sa a studiat şi ea pianul, timp de 11 ani chiar, aşa că acasă încă mai sunt organizate seri muzicale. „Mai mult, mergem şi la concerte împreună. Dacă ar fi să aleg un concert memorabil la care am mers împreună, aş men­ţiona recitalul Elisabeth Leonskaja de la Fes­tivalul Enescu din acest an“, spu­ne soţia avocatului şi omului po­litic român Valeriu Stoica. De alt­fel, după întâlnirea cu După Afaceri Premium şi după câteva întâlniri de business, seara, drumul duce tot la Festivalul George Enescu, evenimentul care pune Ro­mânia pe harta culturală a lumii.