Gastronomie

Cum a ajuns Daniela Petrescu să îşi deschidă propriul restaurant, iERBAR Bistro?„Ambii mei părinţi sunt hotelieri şi am crescut de la trei ani în domeniu. Restaurantul reprezintă a doua mea casă"

24 oct 2024 113 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Cu spiritul de hotelier în familie şi în sânge, cu experienţa câştigată pe băncile şcolilor şi la bancurile de lucru şi cu o dorinţă de a face ceva diferit, Daniela Petrescu a început să viseze la ideea unui restaurant al ei la începutul acestui an. A vrut să fie un loc cu un meniu în care să se regăsească o selecţie succintă de preparate create pentru a satisface gusturile clientului contemporan exigent. Aşa a deschis iERBAR Bistro, un local pe care îl descrie ca pe un „sanctuar de texturi şi arome, un loc special pentru degustări şi asocieri confortabile“.

„Având ambii părinţi hotelieri, de la trei ani, practic, am crescut în atmosfera de hotel cu tot ce presupune această activitate, astfel că restaurantul reprezintă a doua mea casă, iar oaspeţii sunt a doua mea familie. Aş putea spune că este o formă de viaţă, care pentru mine a pornit de la hobby şi a devenit profesie şi plăcerea de zi cu zi“, povesteşte Daniela Petrescu.

Este originară din Bucureşti, unde a absolvit Institutul Francez şi HoReCa School, dar a urmat şi cursurile Cézar Ritz Colleges din Elveţia, un nume cu rezonanţă în ceea ce priveşte pregătirea pentru domeniul ospitalităţii.

„Am studiat începând de la resurse umane şi psihologie, la arhitectură şi servicii de alimentaţie publică, toate aplicate în industria ospitalităţii, iar partea practică am dobândit-o lucrând în hoteluri de 5 stele din Elveţia. În ţară am revenit de aproape doi ani şi am condus operaţiunile ca manager la restaurantul Kané din Bucureşti, obţinând experienţă locală şi o înţelegere aprofundată a pieţei culinare din România.“

După experienţa acumulată în ultimii ani, a considerat că a venit momentul să-şi urmeze visul de-o viaţă şi a decis să deschidă iERBAR Bistro, pe strada Romulus din Capitală, într-un spaţiu unde anterior a funcţionat un alt restaurant.

„Ne adresăm iubitorilor de gusturi originale şi vinuri de selecţie, căutătorilor de experienţe gourmet şi adepţilor filosofiei «less is more», celor care doresc să petreacă timp de calitate într-un loc deosebit.“

Pentru cei care vor să evite consumul de carne, meniul de la iERBAR propune, printre altele, o inovaţie culinară - friptura de varză.

Puiul preparat în stil japonez este dedicat celor dornici de alternative mai sănătoase, în vreme ce gurmanzii pot savura un burger cu aluat din foietaj, bestsellerul bistroului, sau turta la jar însoţită de salată de vinete, muhammara (un sos făcut din nuci, ardei gras roşu, melasă de rodie şi pesmet) şi feta pufoasă cu zaatar.

„Aş mai aminti şi desertul nostru special creat, tiramisu (reinterpretat), care încântă prin gust şi noutate. Pentru a completa experienţa gastronomică, am creat şi o selecţie variată de băuturi. Am gândit o listă de vinuri premium, majoritatea provenind din podgoriile autohtone, selectate cu grijă de experta noastră Marina Samoilă.“

Pentru iubitorii de cafea, opţiunile sunt generoase, iar cei care preferă băuturile nonalcoolice pot alege dintre sucuri proaspăt stoarse şi compoturi de casă. iERBAR a creat şi o băutură răcoritoare proprie, inspirată de clasica Fanta.

În principiu, preparatele culinare au fost gândite astfel încât să surprindă esenţa bucătăriei moderne, reinterpretate într-o notă personală, folosindu-se ingrediente de sezon.

„iERBAR Bistro aspiră să fie o oază de confort, în care clienţii noştri să se bucure de momente de relaxare.“

Daniela Petrescu a investit, pentru a deschide localul, 50.000 de euro, însă merge mai departe cu investiţiile până la sfârşitul anului, abia atunci urmând să facă un bilanţ. Numele l-a ales inspirându-se din pasiunea pentru aromele şi gusturile din copilărie, surprinzând esenţa amintirilor plăcute printr-o experienţă olfactivă şi gustativă. Gândul i s-a oprit la ceea ce numeşte ea „condimentul copilăriei“, mărarul, poate unul dintre cele mai simple elemente din orice bucătărie. „Designul, sub îndrumarea creativă a Christinei Tufan, a dat viaţă viziunii noastre printr-o estetică modernă şi atrăgătoare. iERBAR Bistro dispune de 22 de locuri în interior şi 24 de locuri pe terasă.“

Daniela Petrescu remarcă abundenţa deschiderilor de cafenele şi restaurante din ultimii ani, dar ce subliniază ea este nevoia ca toate aceste locuri să fie într-ade­văr relevante pentru a aduce plusvaloare în piaţă.

„Am observat recent o tendinţă crescătoare în deschiderea şi închiderea unui număr semnificativ de restaurante. Această dinamică indică o schimbare generală a pieţei, o evoluţie a preferinţelor clienţilor şi o adaptare a industriei la aceste aspecte. Se pare că restaurantele mici, casual şi intime, încep să fie preferate în detrimentul celor mari, scumpe şi de fine dining. Personal, cred că vor supravieţui pe termen lung acele localuri care au la bază un model de afacere sănătos.“

În ciuda deschiderii multor restaurante, nu toate vor reuşi să reziste, crede fondatoarea iERBAR, iar succesul va aparţine celor conduse de profesioniştii din industrie. „În următoarea perioadă, va fi crucială capacitatea acestora de a se adapta rapid la cerinţele fluctuante ale pieţei şi la schimbările permanente în preferinţele clienţilor. Restaurantele care vor pune accent pe calitatea ingredientelor, pe preparatele sănătoase, pe calitatea serviciilor şi care vor reuşi să ofere clienţilor o experienţă autentică personalizată cu siguranţă vor avea un avantaj competitiv în piaţă.“

Daniela îşi aminteşte că a fost captivată de atenţia la detalii din bucătăria franceză, de esenţa ingredientelor proaspete folosite în Italia, de conceptul că fiecare masă ar trebui să fie un moment social, nu doar o necesitate. Din toate acestea s-a inspirat.

„Îmi doresc ca iERBAR să nu fie doar o prezenţă nouă în peisajul culinar local, ci să devină o sursă de inspiraţie pentru cei care se bucură de arta preparatelor şi a degustărilor. În perioada următoare, ne propunem să ajustăm meniul prin adăugarea de preparate ce evidenţiază aromele sezonului. În plus, aspirăm să explorăm noi direcţii, creând spaţii care hrănesc nu doar trupul, ci şi sufletul prin povestea fiecărui preparat.“

De fapt, Daniela Petrescu visează ca iERBAR să devină o referinţă a gastronomiei durabile. Va fi oare aşa? Timpul va da răspunsul.