Gastronomie

Cum cucereşte conceptul de panini piaţa gastronomică locală? Un sandvici mic, neapărat cu pâine italienească, brânză şi niscaiva carne, servit de regulă cald, este soluţia salvatoare pentru un prânz care nu îngăduie conversaţii lungi şi multe pahare de vin

10 ian 2023 701 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Ceea ce noi numim sandvici sau sendviş, italienii numesc panini. Este unul dintre cele mai simple preparate din lume – din seria celor cu care cineva se poate lăuda că ştie să gătească –, dar poate deveni, în acelaşi timp, unul dintre cele mai surprinzătoare. Un sandvici mic, neapărat cu pâine italienească, brânză şi niscaiva carne, servit de regulă cald, este soluţia salvatoare pentru un prânz care nu îngăduie conversaţii lungi şi multe pahare de vin.

În cinstea celor care ştiu să-l desăvârşească, dar şi a celor care ştiu să găsească spectaculosul într-un asemenea preparat culinar, lumea a inventat conceptul de „panini bar“. Şi cum, mai devreme sau mai târziu, trendurile ajung şi în România, nici cel al panini barurilor nu a făcut excepţie.

„Ţinând cont că, în timp, am observat că românii iubesc mâncarea italienească, dovadă fiind numărul mare de restaurante cu specific italienesc din Bucureşti, am ajuns la concluzia că deschiderea unui local tip panini bar ar putea fi oportună. Piaţa este deja educată cu produse importate din Italia, iar conceptul este deja probat. În ultima perioadă, românii au ieşit din ţară, s-au plimbat mult şi iubesc Italia. Am mizat pe asta în conceptul nostru“, povesteşte Ştefan Dobre, unul dintre fondatorii Frescoloco Panini Bar, un local despre al cărui specific nu mai e nevoie să detaliem prea multe.

Amplasat pe strada Lipscani din Bucureşti la numărul 3, Frescoloco şi-a deschis uşile pentru clienţi pe 15 septembrie 2022, fiind aşadar proaspăt ca un panini. Planul de a deschide un asemenea local s-a născut încă din noiembrie 2021, însă tot felul de dificultăţi au întârziat inaugurarea. Neavând aproape deloc experienţă în HoReCa, Ştefan Dobre şi asociatul său Edi Dobrin au pierdut trei luni doar pentru a asigura accesul la curent, astfel că lucrările de amenajare au început în luna februarie 2022.

„Suntem prieteni de 28 de ani şi ne-am gândit că o asociere într-un astfel de proiect este oportună, deoarece am ajuns la vârsta potrivită pentru a putea face asta. Venim din domenii diferite – eu nutriţie, Edi construcţii, dar eu urmăream de mult timp ce se întâmpla în Italia cu conceptul de panini.

Ne-am dorit să rezolvăm o problemă pe piaţa din Bucureşti şi am reuşit să ne apropiem de ce vrem să numim un «autentico panini toscano». Sperăm ca şi publicul să observe acest lucru.“

Pâinea este ingredientul care „sfinţeşte“ un panini bun, iar ea trebuie neapărat să fie cea tradiţională italienească. Pentru asta, fondatorii Frescoloco au colaborări cu două brutării artizanale din Bucureşti, care le furnizează varietăţile de care au nevoie. Este vorba despre Casa del Pan, pentru schiacciata (o pâine crocantă, dar şi moale, care nu necesită un timp îndelungat de preparare şi al cărei aluat trebuie presat cu degetele înainte de a fi pus la copt), şi de Grano – pentru focaccia (un sortiment care implică dospirea, similar ca textură cu blatul de pizza).

„Meniul nostru a fost conceput de mine, respectând reţetele şi combinaţiile consacrate. Am încercat să mă apropii de piaţa locală, căutând să înţeleg cultura de a mânca a românului. Nu ne-am dus către gusturi şi arome foarte puternice, dar am încercat ca fiecare panini să fie distinct şi să aibă personalitate“, spune Ştefan Dobre.

Din cele zece tipuri de panini care se găsesc în meniul Frescoloco, câteva şi-au câştigat deja statutul de vedete. „Avem un panini sandici semnă­tură, care se numeşte chiar Frescoloco şi care conţine porchetta plus cremă de brânză cu trufe, pe care eu o pregătesc în fiecare zi.“

Sandviciul cu prosciutto di Parma classico, maturat 18 luni, şi parmezan ar putea să fie numărul doi în topul preferinţelor. Nu­mărul trei este cel cu straciatella, mortadella, busuioc, fistic, în focaccia, însă şi paniniul picant este popular.

„Se pare că românii au un apetit ridicat pentru mâncarea picantă. În acesta se regăsesc ardei iute, caşcaval cu peperoncino şi pomodori secchi (roşii uscate – trad.). Avem clienţi care vin săptămânal să repete experienţa degustării acestui sandvici.“

Mano Ă Bocca este un alt local tânăr pe piaţa gourmet din Bucureşti, specializat în produsele de tip panini. Deschis tot în luna septembrie, în zona Floreasca, restaurantul are un plafon decorat cu 150.000 de spice de grâu, aluzie la pâinea atent aleasă, iar sosurile din panini sunt făcute chiar de echipa din spate.

Iar dacă Paninaro este primul local care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la panini, e bine de ştiut că acolo panini este doar o parte din meniu, şi nu meniul în sine.

Reprezentanţii localului spun că prepară patru sandviciuri calde, însă pe lângă ele mai au şi alte preparate la dispoziţie. La Frescoloco însă panini este vedeta, cu unele mici variaţii pe lângă, precum platourile carne e formaggi.

„Ne gândim ca în primăvară, după ce meniul nostru va fi fost deja încercat de mai mulţi oameni, să introducem nişte panini gourmet. Avem câteva idei care însă nu vor fi introduse definitiv în meniu. Vom încerca să respectăm ingredientele pe care le poţi găsi în sezon, aşa că în primăvară vom avea probabil un sandvici cu ton, salată, ceapă verde. Vor fi însă surprize“, mărturiseşte Ştefan Dobre de la Frescoloco.

Planul lui şi al asociatului Edi Dobrin este să se dezvolte anul viitor şi să scaleze afacerea.

„Mereu mi-am dorit să fac un business care să poată fi uşor scalat. Vom deschide, pentru început, două magazine pe care să le administrăm eu şi asociatul meu. Ulterior, ne gândim la o brutărie, apoi vrem să începem francizarea la nivelul Bucureştiului şi apoi în marile oraşe din România – Cluj-Napoca, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea, oraşul nostru natal.“

În următorii doi-trei ani, speră să încheie primele colaborări, dacă lucrurile vor merge cum trebuie. Iar mai departe, „autentico panini toscano“ ar putea să cucerească toată România.