Ceasuri & Bijuterii

New in the city

19 nov 2022 106 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Toamna este, istoric, sezonul lansărilor, al colecţiilor noi, al inaugurărilor de localuri şi cel în care oamenii îşi dau întâlnire, cu mic, cu mare, ca să numere bobocii. Mai exact, ca să discute desprerealizările de peste an, să admire cele mai noi expoziţii de artă, să se bucure de o seară liniştită în jurul unui pahar de vorbă. Tot toamna e momentul când ideile de cadouri încep să capete contur, la fel şi planurile pentru viitoarea vacanţă. Pentru fiecare dintre aceste „preocupări“, După Afaceri Premium vine cu o soluţie.

Mai mult decât un cadou
Cea mai nouă colecţie a brandului de bijuterii Pandora celebrează sezonul de iarnă, marcat de magia sărbătorilor. Şi cum nu putem vorbi de sărbători fără să ne fugă mintea la cadouri, colecţia Pandora Moments este gândită pentru a surprinde frumuseţea acestui anotimp, ideal pentru a le dărui celor dragi ceva ce poate fi preţuit vreme îndelungată.
„Am fost inspiraţi de imaginea poetică a cerului nopţii, fiecare stea arătându-se rând pe rând în urma norilor şi a ceţii“, spun A. Filippo Ficarelli şi Francesco Terzo, directorii creativi ai Pandora.
Piesele din colecţia Pandora Moments includ astfel laitmotivul stelelor căzătoare, dar nu este uitat nici clasicul fulg de zăpadă, care însă vine cu un nou design. De fapt, colecţia este o adevărată „galaxie“ de piese de diferite proporţii, dimensiuni şi materiale. Elementul comun? Ele insuflă un strop de magie într-o perioadă în care e nevoie de asta mai mult decât oricând.

Când arta şi cafeaua îşi dau întâlnire
Noua colecţie de ceşti în ediţie limitată illy Art Collection Biennale, ce poartă numele „The Milk of Dreams“, a fost lansată cu ocazia Bienalei de Artă Contemporană 2022 de la Veneţia şi este ea însăşi o operă de artă.
„Îmi places ă-mi imaginez că în timp ce ţin aceste ceşti în mâini oamenii se vor gândi la artişti ca la nişte însoţitori într-o călătorie imaginară, dezvoltând o relaţie intimă şi foarte personală cu fiecare dintre aceste minţi vizionare“, a spus Cecilia Alemani, curatorul care a realizat selecţia „The Milk of Dreams“. Colecţia a fost gândită să descrie o lume magică, în care viaţa este reinventată constant prin prisma imaginaţiei, o lume în care este posibil să te schimbi, să te transformi şi să devii altceva decât tine însuţi. Printre artiştii invitaţi să creeze illy Art Collection se numără şi românca Alexandra Pirici.

O incursiune senzuală în imaginarul nebuniei
În perioada 13 octombrie – 13 noiembrie 2022, la Mobius Gallery, de pe strada Dumbrava Roşie numărul 18, are loc expoziţia Shaving the Caterpillar a artistei Ileana Paşcalău. Lucrările reprezintă o explorare subiectivă, de factură suprarealistă, a traumei colective construite de tirania psihiatriei în relaţie cu nevoile şi sexualitatea feminine. Expoziţia por­neşte de la o cercetare în arhivele medicale - documente şi ilustraţii care justificau cândva teoriile cu privire la însuşirile periculoase ale uterului.
„Părţi exagerate ale corpului, absurdităţi anatomice sau mici greşeli sunt extrase din narativele patriarhale ale durerii şi transformate în frumuseţe feministă“, spune Valentina Iancu, istoric de artă şi curatorul expo­ziţiei.

Un Murmur cu note italieneşti
Inspirată de filmul italienesc La Notte, regizat în anii ”60 de Michelangelo Antonioni, designerul Andreea Bădală şi-a propus, prin noua colecţie a brandului său Murmur, să recreeze personajele din film într-o manieră proprie, prin haine.
Noutatea colecţiei de toamnă-iarnă, ce cuprinde piese preponderent în tonuri de alb şi negru, o reprezintă îmbinarea dintre ultrafemininul şi senzualitatea specifice MURMUR şi inspiraţia masculină. Se pot observa astfel mixuri de cămăşi şi pantaloni clasici, la care se adaugă elemente de corsaj. Mai mult, corsetul şi bustiera sunt purtate de această dată peste cămaşă, ca o vestă de forţă, devenind o armură pentru corpul feminin. 

La intersecţia dintre două lumi
Producătorul de cognac Rémy Martin, ce are o istorie de aproape trei secole, şi-a unit forţele cu designerul britanic de piese de mobilier şi corpuri de iluminat Lee Broom, pentru a lansa o nouă ediţie limitată a licorii care încântă simţurile pasionaţilor şi cunoscătorilor. Designerul a reinterpretat astfel emblematicul decantor XO, o primă mutare de acest gen de la momentul lansării pe piaţă a sticlei, în 1981.
Lee Broom a redesenat decantorul sculptând sute de tăieturi şi crestături fine, asemănătoare razelor unei stele, în adânciturile formei sale solare.
Odată cu această lansare, casa promovează totodată şi un nou mod în care cognacul poate fi servit - cu gheaţă, un ritual de degustare preferat de noua generaţie.

În inima naturii
Campusul WeWilder, o iniţiativă a WWF România, îşi deschide porţile după trei ani pe şantier. Acesta este un hub rural construit în întregime din lemn, cu ajutorul celor mai noi tehnologii, sub semnul sustenabilităţii.
Campusul este amplasat în vecinătatea Armenişului, în cel mai împădurit judeţ al României, Caraş-Severin, locul unde acum opt ani au fost eliberaţi în natură primii zimbri, în parteneriatul dintre WWF, Rewilding Europe şi Primăria Armeniş. „Ascuns“ în sânul unei livezi de 1,5 hectare, campusul va fi punctul de plecare în experienţe de explorare a naturii şi va găzdui întâlniri, într-o colaborare strânsă cu comunitatea locală.

O sărbătoare de neuitat
Brandul de parfumerie Narciso Rodriguez a gândit o colecţie specială de sărbători în acest an, inserând un strop în plus de magie în fiecare sticlă ce poartă iconicul nume „for Her“.
Astfel, deşi păstreză designul original, sticla de apă de toaletă „for Her“ este îmbrăcată într-un auriu solar, luminos, atât de specific acestei perioade a sărbătorilor de iarnă. La interior însă, iubitorii de arome vor găsi aceleaşi note clasice şi atemporale de mosc, osmanthus, ambră şi patchouli.
Moscul, ingredientul-sem­nă­tură al casei Narciso Rodriguez, este elementul central şi în cazul celorlalte parfumuri din colecţia for Her – MUSC Noir, MUSC Noir Rose sau Pure Musc. Fiecare dintre aceste bijuterii olfactive vine într-o cutie elegantă, negru-mat, accesorizată cu o fundă de un auriu strălucitor.