Auto

Tehnologia vine să schimbe pentru totdeauna felul în care privim automobilul, iar EQS de la Mercedes-Benz promite cel mai mare salt de până acum. De ce?

24 iun 2021 782 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Constructorul german Mercedes-Benz, după ce a recucerit zona de lux cu Mercedes-Maybach, vrea să schimbe şi paradigma maşinilor electrice. Astfel a lansat EQS, prima limuzină luxury complet electrică din portofoliul grupului.

Acest automobil cu o arhitectură modulară se găseşte la intersecţia dintre tehnologie, design, funcţionalitate şi conectivitate.

Deşi EQS este strâns legat de S-Klasse, nava-amiral a constructorului german, este construit folosind o arhitectură complet electrică, fiind uşor recognoscibil printre autoturismele cu sistem de propulsie convenţională.

O maşină cu forme ample, dar cu îmbinări discrete şi cu tranziţii armonizate, aceasta se remarcă în final printr-un design unitar. Dar nu e totul doar despre aspect. Experţii în aerodinamică, în strânsă colaborare cu designerii EQS, au reuşit să obţină cel mai bun coeficient de rezistenţă, de 0,20. Astfel, bolidul devine cel mai aerodinamic autoturism din lume. Im­pli­cit, acest aspect influenţează şi autonomia, care ajunge până la 770 de kilometri. EQS poate fi încăr­cat cu până la 200kW la staţiile de încărcare rapide cu curent continuu. În doar 15 minute, autonomia urcă până la 300 km (WLTP). La sta­ţiile domestice sau la cele publice, maşina poate fi încărcată cu până la 22kW cu curent alternativ, folosind încăr­cătorul din dotare.

Acest model este lansat într-o perioadă în care distanţarea fizică îi determină pe tot mai mulţi oameni să renunţe la transportul în comun şi să opteze pentru o maşină proprie. Bicicleta, care în mod normal are o serie de avantaje, ţinând cont de traficul şi poluarea din Bucureşti şi din marile oraşe din ţară, poate părea o alegere mai puţin inspirată. Iar cum factorul eco devine tot mai important, balanţa înclină înspre o maşină verde, electrică.

Pentru a convinge însă, un automobil trebuie să fie mai mult decât doar prieten cu mediul. Trebuie să atragă prin design şi să convingă prin ce ştie să facă.

În ceea ce priveşte interiorul acestei limuzine verzi de la Mercedes, MBUX Hyperscreen este elementul-cheie. Unitatea de dimensiuni mari, cu display curbat, se întinde de la stânga la dreapta planşei de bord, întocmai precum oamenii îşi imaginau automobilele viitorului inspiraţi fiind de filmele SF. Trei ecrane se îmbină în spatele unei suprafeţe de sticlă. Cu un software adaptiv, MBUX poate fi personalizat în funcţie de utilizator şi poate sugera funcţii de infotainment şi confort.

Fiind un autovehicul inteligent, EQS dispune de aproximativ 350 de senzori, numărul lor variind în funcţie de echipare. Aceştia înregistrează distanţele, viteza, accelerarea, condiţiile de luminozitate, precipitaţiile şi temperatura, gradul de ocupare a locurilor, dar şi expresiile şoferului sau comenzile vocale ale pasagerilor. Toate aceste informaţii sunt procesate de unităţi de control care, controlate la rândul lor de algoritmi, au capacitatea de a lua decizii instant. Astfel, acestea formează creierul autovehiculului. Abilităţile noului EQS pot fi extinse în baza noilor experienţe, întrucât bolidul este capabil să înveţe, datorită inteligenţei artificiale.

Pentru a rezuma, mai mult de 40 de noi invenţii sunt integrate în noul EQS, iar rezultatul este o maşină nu doar prietenă cu mediul, ci şi smart, adaptată lumii în care trăim.