Auto

De ce este Rolls-Royce-ul Rolls şi cum a fost sărbătorită pacea de după al Doilea Război Mondial în pivniţa secretă de sub cazinoul din Monte Carlo?

29 iul 2022 446 afişări de Sorin Pâslaru
Din aceeaşi categorie

Monaco, 28 degrés a l’ombre... „I deserve it“. Merit acest Rolls Royce. Merit această viaţă.

De ce este Rolls-Royce-ul Rolls şi cum a fost sărbătorită pacea de după al Doilea Război Mondial în pivniţa secretă de sub cazinoul din Monte Carlo?

Monaco, 28 degrés à l’ombre... C’est fou, c’est trop... On est tout seuls au monde... Tout est bleu... tout est beau... Le soleil est si haut... Ne dis rien... On est bien...

De ce oare doar francezii lui Jean-Francois Maurice, care a lansat melodia de mai sus în 1978, ştiu cel mai bine din lume ce este „la joie de vivre“? Poate albastrul coastei mediteraniene este cauza? Sau poate vine din eleganţa mersului modelelor lui Coco Chanel? Sau poate din fineţea şampaniei extra brut ascunsă în pivniţa de sub faimosul cazino din Monte Carlo, unde pot păşi doar iniţiaţii?

De unde vine acest farmec, acest şarm al locului şi al oamenilor, care îi face pe toţi cei care cred că merită în viaţa lor, să vină să trăiască pe Coasta de Azur?

„I deserve it“. E simplu. Merit acest Rolls Royce. Merit această viaţă. „Asta vindem noi, încrederea în propriul merit“, spune directorul de comunicare globală al Rolls Royce, Richard Carter, la lansarea noilor modele Phantom, brandul cel mai puternic al celebrului constructor britanic de automobile, unde altundeva decât pe Coasta de Azur.

Războiul este la 3.000 km mai la est. Despre ruşi, aproape stăpânii Coastei acum 2-3 ani, nu mai spune nimeni nimic. Business as usual.

Acum e momentul să fim all british. Deci, linişte..

„Viteză, dar în linişte, să nu simţi vibraţia maşinii, dar să-i simţi energia secretă. Graţie, plăcere, extaz“. Acesta este crezul Rolls Royce, în cuvintele primului director al companiei. „Brief-ul“ după care a apărut cea mai faimoasă emblemă auto din lume. Pe capotă în faţă te însoţeşte o zeiţă cu aripile desfăcute. Este „The Spirit of Extasy“ – Spiritul Extazului.

Nici o altă maşină de pe lume nu face o declaraţie atât de simplă şi puternică. „Sunt a ta“. 

Născută din ambiţia inginerului britanic Henry Royce, un self made man care la 10 ani vindea ziare şi ducea telegrame ca să se întreţină, şi din viziunea aristocratului Charles Rolls, care a fost fermecat de lumea maşinilor şi a făcut unul din primele show-room-uri auto din Londra, în 1900, cea mai celebră marcă din lume a mai avut nevoie de încă un personaj ca să fie ce este azi: Rolls Royce-ul maşinilor...

Dragostea secretă pentru propria secretară a baronului Montagu of Beaulieu din Hampshire, editor al revistei „Car Ilustrated“, un aristocrat pursânge al anilor 1900, când în Imperiul Britanic soarele nu apunea niciodată, a fost geneza „Zeiţei Extazului“, mica statuetă de pe capota maşinii care te însoţeşte pretutindeni.

„Richard, tu eşti foarte norocos. Lucrezi pentru brandul cel mai exclusivist din lume. Oricine vrea să arate că este cel mai puternic brand din industria sa  - fashion, parfumuri, hoteluri – spune «Suntem un Rolls Royce

al ...» şi aici poţi pune orice piaţă. Tu nu trebuie să faci nimic...“, glumeşte bărbatul subţire povestind ce i se soune des. Este îmbrăcat cu un pulover subţire cu anchior şi un blazer tineresc. Este prima seară a întâlnirii, undeva la etajul 15 al Maybourne Riviera Hotel, care străjuieşte ca un pinten dinspre nord, la Roquebrune-Cap-Martin, principatul Monaco şi capitala sa Monte Carlo.

Însă Rolls-Royce este ce este pentru că viziunea şi forţa fondatorilor au aşezat brandul pe un drum care este de fapt drumul Marii Britanii în ultima sută de ani. Nici o clipă de linişte. Leadership, determinare, organizare, pasiune, pragmatism şi metodă. Căutarea perfecţiunii. Şi toate oră după oră, zi după zi.

Richard este la a doua prezentare, mai urmează opt. După jurnaliştii din Europa de Est şi Sud - Turcia, Azerbaidjan, Polonia, Slovacia, România – vor veni americanii. Apoi asiaticii, arabii, cei din America Latină...

Este lansarea noilor modele Phantom, Series II, pe Coasta de Azur.

„Richard, care este secretul englezilor, de a ajuns lumea întreagă să vă vorbească limba, cum de sunteţi peste tot chiar dacă nu sunteţi acolo?“ Atmosfera ultimei seri, la restaurantul La Petite Maison de pe riviera din Nisa, este suficient de relaxată pentru ca fostul purtător de cuvânt al preşedintelui Africii de Sud de dinainte de Nelson Mandela, în urmă cu 30 de ani, să răspundă cutezător: „Poate pentru că noi ne trezim la şase dimineaţa?“:)

Totul a început de fapt cu o lună în urmă, cu un mesaj de la Victoria, cea mai bună organizatoare de evenimente întâlnită vreodată.

 

„Dear Sorin, 

 I am delighted to introduce myself as your Rolls-Royce Concierge for the Phantom Global Media Launch taking place at the Maybourne Riviera Hotel from the 08 th to the 10th  June 2022….“

Ok, why not? Cum este să conduci de fapt un Rolls? De ce este Rolls-ul Rolls? Cum se menţine prestigiul unui asemenea brand de lux de 100 ani încoace?

Explicaţia este probabil în spiritul britanic. Nu degeaba motoarele Rolls Royce, divizia desprinsă din grupul fondat de cei doi businessmeni acum 100 de ani, echipează în prezent şi Airbus 350 şi Boeing 787. Puterea motoarelor Rolls Royce, puterea industriei britanice, a hrănit puterea militară şi economică a Marii Britanii.

Iar brandul auto Rolls Royce, divizia de maşini de lux cumpărată între timp de germanii de la BMW în 2004, este soft power-ul britanic în cea mai stilată exprimare.

Ştiinţa ingineriei şi ştiinţa comerţului cu care au venit cei doi, Rolls şi Royce, s-au întâlnit cu delicateţea, eleganţa şi bucuria de a sărbători viaţa a francezilor.

Coasta de Azur a devenit, se spune, renumită după ce aristocraţia britanică a început să petreacă friguroasele ierni de pe insulă în sudul Franţei. Iar Rolls Royce era maşina favorită pentru lungul drum de la ceaţă la soare. „Modestie, graţie, frumuseţe şi spiritul plăcerii“ – aşa s-a aşezat brandul în mintea britanicilor şi apoi a lumii întregi.

„Let me look for you“, răspunde Emma Rickett, responsabila Rolls Royce pentru conexiunea cu revistele de lifestyle şi fashion din întreaga lume, când este întrebată dacă are vreun link care să certifice informaţia de mai sus.

Şi trimite în câteva ore pe whatsapp o pagină de arhivă din The Morning Post, ediţia de vineri, 11 mai, 1906, unde scrie pe coloana a cincea: „On Motoring. The Hon. Charles S. Rolls and Mr. Percy Northey arrived at Monte Carlo on Monday night, having driven from London, the former on the 20 horse-power Rolls-Royce car…“.

„Oh, Emma, you are amazing“. „Not me, but the one of our archivist found it“, răspunde modest fosta absolventă de boarding school, unde a plecat de acasă la 7 ani.

Anglia şi Franţa. Legături de sute de ani, în vechime tulburi, azi mult mai luminoase. Cum s-a aşezat Rolls-Royce în mintea oamenilor?

„La joie de vivre“ – Matisse, Picasso, Rodin… „No English name“, glumesc rapid în timpul prezentării, dar Richard, cu care conexiunea fusese deja făcută amintind de omul de afaceri român Ion Ţiriac, probabil cel mai mare colecţionar din lume de Rolls Royce, o întoarce rapid: „Neither Romanian…“. No? Kidding or what? „Have you heard about Brâncuşi?“

Trecem mai departe, dar găsim răgaz, în ultima seară la restaurantul de pe faleza din Nisa a clocotindei Clotilde, patroana de La Petite Maison, care face ochii mari când întrebi unde este Catherine Deneuve şi apoi se face că vrea să bea cu tine o şampanie dar aruncă şi sparge paharele pline pe jos în pur spirit al Coastei, să explicăm că Brancusi, cum îi spune lumea neobişnuită cu ş-ul slav, este pentru sculptură ce este Picasso pentru pictură.

Sculptura este înainte şi după Brâncuşi, pictura este înainte şi după Picasso, maşinile sunt Rolls Royce şi restul.

„Da“, spune uimit văzând pe net zecile de milioane de euro cu care se vând operele de artă ale Românului, „am învăţat ceva nou în seara asta“…

Şi noi, după ce am urcat la volanul Rolls-ului. Cum este să conduci o maşină perfectă? Parcă te simţi pe spinarea unui elefant. Dintr-o dată maşinile din faţă îţi fac loc. Nu ştii de ce toată lumea îţi face cu mâna. Motorul de opt cilindri în V de 6,7 litri se simte ca un tigru silenţios sub capota ca o turelă de tanc. Un tanc elegant acest Rolls Royce, suprema eleganţă a unei maşini al cărei preţ porneşte de la 500.000 de euro şi poate ajunge la 20 milioane de euro. Bespoke, pe măsură, acesta este cuvântul-cheie în această lume - clienţii exclusivişti ai acestei mărci exclusiviste vor maşini personalizate. Pentru un magnat japonez, flori de cireş pe lemnul din bord. Pentru un suedez - sigur nu din familia austerului Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea – cristale de gheaţă.

Iar cei 2.000 de angajaţi ai companiei din Goodwood, Marea Britanie, oraş aflat la 200 km la sud de Londra, fac totul inhouse. Mii de steluţe pe plafonul maşinii, alte sute – una din noutăţile Phantom II – în jurul farurilor. O constelaţie. Da, constelaţie. Întâmplarea face ca exact în acea zi cu lansarea Ziarul Financiar să ilustreze cu o constelaţie pe prima pagină un articol despre cei mari mari jucători din economie, liderii de business. „Nu aveţi doar voi idei -)“, le arăt pe telefon ziarul în format PDF.

5.000 de maşini anual în toată lumea vinde astăzi Rolls Royce, faţă de 1.000 pe an în 2004, când BMW a cumpărat marca cu doar 40 milioane de lire sterline.

Noii proprietari au venit cu formate noi, derivate din clasicul Phantom. Pe lângă noile modele Phantom, aflate deja la a noua generaţie, au lansat Ghost, o „fantomiţă“ mai prietenoasă, un fel de „Casper“, mi se explică…

Plus un 4X4, Cullinan şi o decapotabilă. Pentru fiecare generaţie câte ceva, păstrând axul şi identitatea seculară a brandului. Astfel, vârsta medie a cumpărătorilor de Rolls a scăzut de la 50-60 de ani la 43 de ani.

Un Cullinan „Arctic White“ este maşina care aşteaptă în faţa aeroportului din Nisa. Un 4X4 în care liniile maiestuoase ale sedanului Phantom s-au transformat în volume tăiate dur. Înalt, geometric. O mini-fortăreaţă pe roţi. Primul contact cu un Rolls. Primele fotografii.

Alb este şi tricoul şoferului – fost pilot de curse, precum toţi cei din stafful de driveri – albă ca la Wimbledon este şi rochia sportivă, de vară, a membrei echipei de primire.

„I will take care of you“, „Everything is arranged“. „Let me look out for you“.  Aceste expresii au însoţit toată experienţa. Prima impresie puternică din interior este plafonul înstelat, care îşi arată splendoarea în primul tunel. Mii de luminiţe, leduri mai mici sau mari, încastrate în plafon ca sa ai impresia probabil că te plimbi pe sub cerul înstelat.

În spatele scaunelor din faţă sunt instalate două ecrane pe care poţi urmări traseul. Coboară lin la acţionarea a două butoane laterale. Butoane simple, din oţel. Ca şi cele de la aerul condiţionat. Pur şi simplu apeşi sau împingi un mic buton hidraulic pentru a ajusta fluxul de aer rece. Tehnică veche, impecabilă. Oţel fin, puternic, liniştit. Un aer de vagon Pullman, de la 1900. Bun venit în Orient Express.

După ce află cum coboară ecranele şi cum urcă înapoi – câte un buton pentru fiecare acţiune, colegul din Turcia este entuziasmat ca un copil şi începe imediat să filmeze. Mă roagă să nu vorbesc pentru că urmează să urce imediat pe YouTube un film cu minunăţiile din interiorul Cullinan.

Coasta de Azur se întinde la picioare. Drumul este sinuos, dar stabilitatea maşinii este fără cusur.

„Cea mai mare uimire a mea când am mers prima dată cu Rolls-ul a fost cât de stabilă este maşina la curbe. Şi apoi am aflat că au sistem special care la curbă opune forţei centrifuge o forţă contrară pentru ca pasagerii să nu fie deranjaţi. Eşti de fapt ca într-un tren“, spune cu o zi, înainte de plecare, un proprietar român de Rolls, sunat pentru documentare.

Aşa e? Pe drumul de la Nisa la Monte Carlo da, dar drivetest-ul de a doua zi, pe „cărări“ de munte spre Gourdon, un mic sat pitoresc spre interiorul Franţei de unde view-ul Coastei este uriaş, testează rezistenţa şoferilor şi a pasagerilor la ameţeală.

Deocamdată, majordomii îm­bră­caţi în bluze cu dungi mari­năreşti îţi zâmbesc larg. Hotelul Maybourne Riviera, care domină nordul Monacoului, este abia deschis. Lobby-ul este la etajul şapte, dar camera este la doi. Este o prelungire a unei stânci de fapt.

Camera cu vedere la Mediterana îţi taie respiraţia. Micul dejun de a doua zi, servit pe balconul în faţa căruia străjuie un pin uriaş, este perfecţiunea întruchipată. Ce doriţi dvs…, spun când sunt întrebat ce vreau de la room service. Avocado, fructe, cafetieră, un croissant. Sarea şi piperul stau într-o argintărie grea parcă de plumb.

Dar acum aşteaptă alt Rolls pentru prima ieşire, prima experienţă categoria Rolls: spa-ul din Monte Carlo, unde din jacuzzi îţi poţi alege iahtul visat, ancorat în portul principal al staţiunii. Ceasurile Rolex ancorate deasupra bazinului de înot îţi amintesc că tot programul e la minut şi chiar dacă ai făcut 12 ore de acasă până la hotel trebuie să fii respectuos. Scurtezi masajul puternic al franţuzoaicei care se uită ţintă la portofelul tău şi la telefon când pleci, te întorci cu 10 euro bacşiş şi zâmbetul devine larg. Chiar şi unde este 200 de euro un masaj, la Monte Carlo Bains de Mer, orice bănuţ contează.

Maşina te aşteaptă pentru prima reuniune de la hotel. Eleganţă, rafinament, jurnaliştii fac cunoştinţă. Intrăm în lumea Rolls. Câte un reprezentant al companiei la fiecare 3-4 jurnalişti. Designeri, directori de producţie, responsabili de comunicare cu revistele de lifestyle din toată lumea…

Vin prezentările, conversaţiile, întrebările. Apoi să vedem în sfârşit maşinile. Pe gazonul de la etajul 5, ca pe un balcon imens sub care se întinde Monaco, două din modelele noi aşteaptă să fie descoperite. Set-up-ul este trăsnet. Mai târziu, de la opt etaje mai sus, cele două maşini de pe gazon par nişte jucării sclipitoare într-o ilustrată a Monacoului, cu terenurile de tenis ale turneului binecunoscut la picioare.

După călătoria cu două Rolls, deja ne putem exprima opinii asupra noilor propuneri.

O linie orizontală uneşte acum în frontul maşinii partea de sus a farurilor cu partea de sus a grilei radiatorului. De fapt, această grilă impunătoare, ca nişte colţi de elefant sau ca plugul cu care îşi face loc o locomotivă prin zăpada de un metru iarna când vine să scoată din nămeţi un tren blocat, este probabil celălalt puternic element distinctiv pentru Rolls. Scut dedesubt şi Spirit al Extazului, mica statuetă, deasupra. Protecţie şi graţie. Esenţa vieţii. Bărbat şi femeie.

Farurile au şi ele acum o constelaţie pentru care, ni se spune, se lucrează sute de ore. Roţile  vin cu o inovaţie absolută. Capacele pline complet pare că stau pe loc în mişcare. Anvelopele? Continental. Hopa? De verificat…Dacă sunt făcute la Timişoara?

Mici schimbări subtile în interior. Covoraşele groase de 10 cm te invită parcă să te descalţi. O parte din canapelele din spate – pentru că le-ai jigni să le numeşti banchete – sunt acum făcute din bambus.

La cină nu mai trebuie să mănânci. Te poţi hrăni doar cu view-ul fantastic al Monaco-ului noaptea. Monaco, 28 degrés la l’ombre… 41 degrés au milieu de la nuit…

Morning, morning. No rush. Comanzi inspirat breakfast-ul în cameră, cât timp laşi apa sărată a infinity pool de la etajul trei să te trezească… Imaginea este 150% peste orice alt view dintr-un hotel.

În lobby se formează echipele. Carnetul de conducere, semnezi de primire. În echipă cu un jurnalist polonez de la un site de specialitate, care testează 50 de maşini pe an.

Ne aşteaptă Maverick, hoinarul. Parcă nici nu ai apucat să ieşi din sala din cinema cu ultima lansare a lui Tom Cruise. Iată, ceva nou. Pe partea din faţă a maşinii, pe capotă, două dunguliţe în diagonală de jumătate de centimetru, de culoare roz spre roşu/violet, schimbă subtil toată prezenţa maşinii. This colour is from a flower, peony…Peony? Verifici rapid net-ul... Păi e bujorul, ştiţi că urmează să fie declarată floare naţională în România?:)

Ce are Rolls-ul extraordinar? Faptul că şi-a păstrat personalitatea peste decenii, este de părere jurnalistul polonez.

Ok. Gourdon, în inima muntelui. Bicicliştii francezi opriţi la bistroul de munte de la răscruce. Brânza şi cârnaţii aşteaptă pe o masă. Pălării de soare. Urcăm pe jos şi mai sus. O terasă cu view măreţ spre vale, spre mare. Pe terasa muntelui, alt model de Rolls. Cu umbrelă în uşă. Masă de picnic în portbagaj. Scaun portabil. Fotografii.

Coborâm. Prima porţiune, munte, dificil de condus…Polonezul rămâne la volan. Cu o oră înainte de Nisa, schimbăm. Prima impresie? Parcă ai urcat pe locomotivă. Ştim cum este, prin natura întâmplărilor personale.

Ne facem loc uşor în trafic. Pe parbriz se derulează traseul din GPS. Rolls -ul pleacă dur de pe loc, dintr-a doua. Aşa e făcută. Cu maşină neautomată acasă, uiţi cum să aşezi picioarele. Mergi. Se desfac străzile în faţă. Ai puncte intermediare de atins, ca să ţii drumul exact.

Ţi se face loc pe şosea. Polonezul se uită un pic condescendent. Strângi din dinţi. Nisa. Restaurantul Le Plongeoir. Echipa de driveri te aşteaptă. Te încăpăţânezi să parchezi lateral cu spatele şi reuşeşti.

Meriţi o bere şi priveliştea Mediteranei din restaurantul avansat 50 m în mare. Avem şi la Constanţa, On Plonge, primul restaurant de peşte din port, unde mânca Dem Rădulescu picioare de broaşte în anii ‘90, îi spun patronului. Restaurant de doar şapte ani vechime, e lângă clubul nautic din Nisa, unde într-un mic golf vin localnicii să se răcorească şi să se întindă la soare.

Spui: ar merge o baie. Mergeţi voi la hotel şi rezolvăm cu un taxi. Nuu, ţi se răspunde. Şi aşteaptă şoferul şi Rolls-ul baia de după amiază. Parcă te întorci în urmă cu 40 de ani, când corcoduşele de pe marginea drumului îţi astâmpărau setea după scăldatul în râul Bârlad din lungile după-amieze din vacanţa de vară.

Înapoi la hotel şi înapoi la Nisa. Numai englezii puteau să facă un asemenea program la minut. Conversaţie, exuberanţă. Şapte Rolls Royce cu membrii echipei de şoferi, de data aceasta în sacouri albastre, aşteaptă la ieşirea din restaurantul vedetelor franceze, La Petite Maison. Bodygardul remarcă pantofii de vară Musette fără şireturi, cu un model românesc. Monte Carlo style…, spune. Bravo, Cristina:)

Şi, ca să nu se termine niciodată, a doua zi ai 40 de minute în pivniţa de sub cazinoul Monte Carlo. Colega din Azerbaidjan coboară la Bottega pentru o geantă, un sommelier te aşteaptă şi cobori cu liftul în cea mai secretă cramă de pe Coasta de Azur. Victoria, Thank you :)

Zeci de mii de sticle de vin, păstrate de zeci şi sute de ani. Bordeaux 60%, Burgundia şi Alsacia restul. Aici a sărbătorit marele jucător la casino Winston Churchill în 1947, împreună cu Principele de Monaco, sfârşitul războiului cu o sticlă de coniac veche din 1805, de pe vremea lui Napoleon, pe care scrie de fapt Champagne… Nu poţi să guşti, dar poţi să faci o fotografie…

Atenţie, Macron şi Biden. Găsiţi-vă momentul şi omul şi pregătiţi-vă odată să sărbătoriţi şi sfârşitul acestui război. Vă aşteaptă coniacul lui Napoleon şi Rolls-ul să vă aducă şi să aducă de la Monte Carlo.

Coasta de Azur a devenit, se spune, renumită după ce aristocraţia britanică a început să petreacă friguroasele ierni de pe insulă în sudul Franţei. Iar Rolls Royce era maşina favorită pentru lungul drum de la ceaţă la soare.

The Morning Post, ediţia de vineri, 11 mai, 1906, scrie pe coloana a cincea: „On Motoring. The Hon. Charles S. Rolls and Mr. Percy Northey arrived at Monte Carlo on Monday night, having driven from London, the former on the 20 horse-power Rolls-Royce car (…).“