Arts & Design

Rămăria a fost iniţial un magazin la stradă, un spaţiu cochet, pe colţ, în Timişoara. S-a transformat însă, în timp, într-un atelier care a realizat rame pentru evenimente precum Art Safari sau Art Encounters, iconice pentru pasionaţii de artă. Care este povestea?

22 feb 2022 209 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Andi Popescu făcea fotografie comercială. Vreme de zece ani, jobul lui a fost să imortalizeze produse, mâncare, tot ce putea deveni subiect de promovare. A venit însă momentul în care a simţit că şi-a pierdut pasiunea pentru pozat, aşa că a ales să schimbe macazul. Atunci şi-a amintit că totdeauna i-au plăcut ramele. Sau, mai degrabă, i-au displăcut pereţii goi. Aşa a început Rămăria.

„Nu aveam niciun fel de experienţă în tâmplărie, nici măcar în comerţ. Ai nevoie de o doză de inconştienţă să por­neşti un business de la zero, fără experienţă, dar eu am făcut-o. Businessul a trecut însă prin mai multe faze“, povesteşte Andi Popescu.

Rămăria a fost iniţial un magazin la stradă, un spaţiu cochet, pe colţ, în Timişoara. Andi a găsit pe eBay un englez care locuia în Germania şi care vindea toate sculele unui atelier similar. A mers până în Germania, de unde a cumpărat toate ustensilele, l-a contactat pe englez, i-a plătit şederea pentru o săptămână la Timişoara şi l-a rugat să-i arate cum funcţionează echipamentele, pentru a le putea folosi pe cont propriu ulterior. Amenajarea magazinului a început în octombrie 2015 şi s-a încheiat în februarie-martie anul următor, pentru ca spaţiul să fie deschis pentru public în aprilie 2016.

„Oamenii veneau să înrămeze tot felul de lucruri – puzzle-uri, goblenuri. Dar încet-încet, eu descopeream lumea artei contemporane, care creşte foarte mult de la un an la altul. Românii aleg să investească în artă şi înţeleg că trebuie să investească şi în rame. Aşa că am ales să fac o schimbare a businessului.“ Această transformare a făcut ca astăzi Rămăria să nu mai facă decât înrămări de conservare şi de muzeu. Asta înseamnă că sunt respectate anumite standarde internaţionale care stabilesc cum este corect să fie înrămate lucrările valoroase. Financiar, Rămăria a însemnat o investiţie iniţială de 15.000 de euro, la care s-au mai adăugat circa 10.000 de euro de-a lungul anilor.

„Lucrările pe care le înrămăm au valori foarte mari. Acum, de exemplu, lucrăm la o serie de lucrări de peste 10.000 de euro. Am înrămat lucrări semnate de Adrian Ghenie, de Geta Brătescu. Clienţii noştri sunt, în general, colecţionari privaţi, galerii, curatori care pregătesc expoziţii pentru bienale şi alte evenimente. Cel mai mult ne bazăm însă pe colecţionari“, povesteşte Andi Popescu.

Fără a mai avea un magazin la stradă, ca la început, Rămăria a devenit o poveste despre experienţe şi oameni, de la galerişti şi curatori, până la artişti şi colecţionari sau chiar oameni fără pretenţii care doar îşi doresc să aibă pe pereţi ceva înrămat la Rămăria. Cei care ajung acolo înţeleg nevoia păstrării şi a conservării lucrărilor pe termen lung, pentru că se gândesc mai departe de ei înşişi.

„Când cumperi o lucrare pe hârtie, şansele sunt foarte mari să vină înrămată prost. Adezivii cu care este lipită opera, de cele mai multe ori, sunt de calitate îndoielnică, iar asta afectează calitatea lucrării pe termen lung. Dacă hârtia este netratată, se poate îngălbeni, se poate deteriora. În plus, sticla nu este nici ea foarte bună, are reflecţii, nu protejează. Sticla cu care lucrăm noi are protecţie UV minimum 70% şi maximum 99%. Tipul nostru de înrămare este şi estetic, dar este necesar mai mult pentru conservarea în timp.“

Andi Popescu a realizat rame pentru evenimente precum Art Safari sau Art Encounters, iconice pentru pasionaţii de profil. Şi deşi acum piaţa nu este foarte mare, antreprenorul estimând la maximum 500.000 de euro vânzările firmelor care fac rame, indiferent de tipul lor, el se aşteaptă ca în următorii ani să treacă de câteva milioane de euro, ca urmare a creşterii puterii de cumpărare şi a nivelului de educaţie.

„O piaţă care până acum doi-trei ani nu exista şi care astăzi există este cea a IT-ştilor, care câş­tigă foarte mulţi bani şi care vor să investească în ceva meaningful (cu sens - trad.), adică în artă. Şi cumpără artă de o anumită categorie, bazându-se strict pe estetică.“ IT-ştii cumpără, de exemplu, Ştefan Câlţia, care e în creştere acum, lucrări care costă 300-500 de euro bucata, sau Mădălina Andronic, artişti pentru cei care acum îşi fac intrarea în artă, dar care fac lucrări originale, pe care vrei să le ai în casă. „Datorită acestor oameni cred eu că piaţa va creşte.“

Datorită lor, dar şi datorită marilor artişti care îi ajung în mâini, Andi Popescu găseşte fascinaţie în munca pe care o face.

„E un mare privilegiu să poţi să petreci timp cu o lucrare de Brâncuşi, Brassaï sau Ghenie, la modul cât se poate de intim, să pui mâna acolo unde a pus şi artistul mâna, să analizezi, să apreciezi şi, desigur, să protejezi ceea ce, în multe cazuri, poate fi considerat obiect de patrimoniu naţional. Faptul că cineva îţi încredinţează această răspundere, care nu se rezumă doar la suma plătită pe lucrarea sau lucrările în sine, pentru mine este foarte încurajator.“

În atelierul Rămăria din Timişoara se produc între 50 şi 80 de rame pe lună, responsabil fiind Andi Popescu, împreună cu încă un ajutor. Majoritatea clienţilor sunt din afara oraşului de pe Bega, din Bucureşti, Iaşi sau Cluj-Napoca. Ei trimit lucrările, apoi discută cu Andi pe baza lor şi analizează care sunt opţiunile pentru cel mai bun rezultat.

„La o ramă complexă, poţi lucra o zi întreagă singur. În principiu, un om face două sau trei rame pe zi, dacă totul merge bine. Dorinţa celor mai mulţi clienţi este ca rama să fie cât mai subţire în faţă, chiar dacă are o adâncime mare. Lucrăm foarte mult cu lemn şi cu furnir, nu cu plastic sau compozit. Poate părea simplu să faci o ramă, dar nu este.“

Toate materialele prelucrate în atelierul Rămăria vin din străinătate, din Spania, Italia, Austria, Germania sau Marea Britanie. Sticla este adusă pe paleţi din Letonia. „Nu dintr-o aroganţă, dar materialele care ne trebuie nu se găsesc în România“, mărturiseşte Andi Popescu.

Una dintre cele mai provocatoare sarcini de până acum a fost înrămarea unei lucrări de mari dimensiuni semnate de Ciprian Mureşan, pentru un colecţionar din Cluj. Era vorba, practic, de un exemplar dintr-o serie de desene care fuseseră anterior expuse la Centre Pompidou, în Paris. La final, rama a ajuns să aibă 2,5 pe 1,7 metri, cu totul făcut la nivel de muzeu.

„Lucrăm şi cu români, dar şi cu colecţionari străini care s-au stabilit în România. Partea proastă la ramele care au lucrări scumpe în ele este transportul, pentru că este nevoie de asigurare şi devine nerentabil să le transporţi dintr-o ţară în alta. De aceea nu ne-am interesat să ne extindem la export. Şi, în plus, e destul de multă treabă în România.“

În atelierul Rămăria, mutat în 2021 într-un spaţiu mai generos, există non-stop minimum 100 de livrări în aşteptare, aşa că nu există perioade mai aglomerate decât altele. Andi Popescu avusese câteva temeri la începutul pandemiei, însă o licitaţie organizată de Artmark chiar în martie 2020, în lockdown, şi încheiată cu vânzări de 1 milion de euro i-a redat speranţa. Mai mult, zilnic, jobul pe care şi l-a ales îi redă încrederea că lumea poate fi mai bună.

„Cred că, indiferent din ce alegi să faci bani în viaţă, este imperios necesar să te asiguri că o faci într-o companie plăcută, iar eu, prin alegerea mea, sunt privilegiat să am parte de oameni calzi, inteligenţi, cu foarte mult bun-simţ şi cu o înţelegere reală despre ce înseamnă să investeşti nişte bani din motive altruiste“, spune Andi Popescu.

 

Andi Popescu, fondator Rămăria: „Cred că, indiferent din ce alegi să faci bani în viaţă, este imperios necesar să te asiguri că o faci într-o companie plăcută, iar eu, prin alegerea mea, sunt privilegiat să am parte de oameni calzi, inteligenţi, cu foarte mult bun-simţ şi cu o înţelegere reală despre ce înseamnă să investeşti nişte bani din motive altruiste“.