Arts & Design

În pandemie, conceptul de garden office s-a conturat tot mai mult. Deşi această soluţie exista de mai mult timp, abia în ultima perioadă ea a devenit mai căutată. Care sunt tendinţele?

16 iun 2022 349 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Unii preferă liniştea, altora le place să audă susurul unei căderi de apă când lucrează. Atmosfera şi-o creează fiecare după propriul gust. În urma pandemiei, nevoia de amenajare a spaţiului, pentru ca timpul petrecut acasă să fie mai plăcut, a crescut, mai ales că în foarte multe cazuri şi activitatea de birou s-a mutat tot în propria locuinţă.

Aşa că, recent, conceptul de garden office s-a conturat tot mai mult. E vorba de o extensie a locuinţelor la sol, un spaţiu care poate fi gazda perfectă pentru un birou în grădină sau, cel puţin, la graniţa cu ea. Deşi această soluţie exista de mai mult timp, abia în ultima perioadă ea a devenit mai căutată.

„În general, de la începutul pandemiei, am remarcat schimbări în comportamentul de consum al clienţilor, şi anume tendinţa de a personaliza cât mai mult. Totodată, în pandemie s-a dezvoltat şi conceptul de garden office, practic o extensie a casei, o zonă unde se poate amenaja un birou în grădină“, spune Daniel Popa, country manager la Reynaers Aluminium România, subsidiara locală a grupului belgian Reynaers, care produce tâmplărie din aluminiu.

Tot la nivel de tendinţe, el afirmă că preconizează pentru anul acesta o cerere mai mare pentru produsele premium, în sensul în care calitatea primează când vine vorba de confortul personal. Acest lucru se reflectă şi în bugetul alocat pentru casă şi pentru anexele ei, cum ar fi aceste mici refugii în care să poţi lucra, rămânând totuşi în mijlocul naturii.

Clima din România face ca pentru a avea un spaţiu dedicat activităţii de tip office în grădină să fie nevoie de caracteristicile specifice oricărui alt spaţiu construit: iarna trebuie închis şi încălzit, vara trebuie să fie acoperit şi/sau umbrit, astfel încât atmosfera să fie adecvată pentru concentrare şi productivitate.

„Cel mai apropiat spaţiu propice pentru a fi folosit este un foişor închis, un pavilion. Cei cu posibilităţi au avut dintotdeauna un spaţiu cu deschidere la exterior, dedicat muncii de acasă“, spune arhitectul Dragoş Isăcescu. Terasele sau balcoanele ajung şi ele să aibă în componenţa lor spaţii dedicate muncii, dar curtea, propriu-zis, nu poate găzdui decât ocazional asemenea locuri, adaugă el.

Pentru cei norocoşi, care dispun de o grădină destul de generoasă, casele modulare sunt o soluţie perfectă, un astfel de imobil putându-se transforma în spaţiu de lucru. Construcţiile prefabricate pot fi personalizate, realizate pe dimensiuni adaptate nevoilor, astfel încât să traseze o linie de demarcaţie între viaţa personală şi cea profesională, chiar şi atunci când work from home este filosofia valabilă. Câteva astfel de concepte au fost create până acum şi în România, sub nume precum Eco Tiny House, Modulary Factory, Nomad Container şi exemplele pot merge mai departe.

„În România, piaţa construcţiilor modulare este încă la început, realizăm asta din interacţiunea cu clienţii noştri, cu care trecem prin toate detaliile de proiectare şi execuţie, de la structurile metalice tip container la izolaţii, coeficient energetic, finisaje. Prima întrebare este «rezistă?»“, spun reprezentanţii Nomad Container, un business care a pariat pe case modulare, fondat de un arhitect cu background în amenajări de spaţii de birouri şi un specialist în finanţe, responsabil de organizarea şi scalarea businessului.

Structurile metalice sunt folosite în construcţia clădirilor de birouri în Statele Unite ale Americii din anii 1900. Empire State Building a fost construită pe structură metalică în 1930. Iar forma structurilor de tip container le oferă o rezistenţă sporită, mai ales la cutremure, adaugă ei.

Ideea unei asemenea afaceri le-a venit celor doi antreprenori călătorind şi urmărind trendul în construcţii în Europa şi Statele Unite ale Americii. Aici, construcţiile modulare şi prefabricate sunt deja o alternativă tot mai folosită, comparativ cu construcţiile clasice de tip „brick and mortar“. Sunt câteva avantaje care fac aceste imobile inedite să fie atractive, iar printre ele se numără timpul scurt de execuţie, materialele din care sunt realizate (reciclabile aproape 100%), posibilitatea de a adăuga module în funcţie de nevoile funcţionale ale utilizatorului şi de spaţiu, dar, mai presus de toate, posibilitatea de a le muta având costuri minime.

Cerul este limita aşadar atunci când vrei să-ţi creezi oaza de linişte pentru a lucra de acasă în propria grădină. Măcar ceva bun tot a adus pandemia.