
Credeaţi că vă puteţi bucura de o vacanţă pe o insulă doar în Grecia? Ce ziceţi de câteva destinaţii mult mai aproape, la fel de frumoase? Iată 7 destinaţii spectaculoase şi aproape necunoscute din România.
În afară de controversata Insula Şerpilor, care acum nu mai aparţine României, Insula Mare a Brăilei şi “comoara” Ada-Kaleh scufundată de comunişti, în ţara noastră există şi alte fâşii de pământ. Nu ne putem compara cu grecii, însă în România turismul ar avea serios de câştigat dacă s-ar investi în promovarea şi includerea acestor locuri în circuite turistice.
Cele mai multe dintre insulele din România se află situate pe Dunăre sau în Deltă, iar în jurul lor s-au născut legende care dăinuie şi în prezent. Dacă eşti în căutarea unei altfel de vacanţe, îţi propunem 7 insule spectaculoase şi aproape necunoscute din ţara noastră. Află mai multe detalii în Galeria Foto!
