În general, oamenilor le vine oarecum natural să se concentreze mai degrabă pe riscuri imediate, iminente, decât pe cele ce se ivesc în depărtare. În acest proces, magnitudinea pare să se estompeze în aşa fel încât iminenţa unui pericol minor imediat pare mai stringentă decât cea a unui pericol major, îndepărtat.
Problema de adaptare în care nu doresc să intru, dar care trebuie şi este în general tratată de oameni prin intermediul credinţei, are două componente: leadership-ul şi accesul la expertiză.
Leadership-ul, deoarece scurtează orizonturile în căutarea unei căi optime de progres, iar expertiza, deoarece face efortul de a se dezice de procesul de gândire a creierului reptilian şi de a apela la gândirea raţională. Fac această introducere pentru a aduce în discuţie o problemă majoră - cu impact în viitorul aparent îndepărtat, deşi, aşa cum o să vedem, îşi face simţită deja prezenţa de ceva timp.
Mă refer la problema demografică. Impactul aspectelor demografice asupra economiei statelor şi implicit asupra economiei globale devine evident atunci când ne uităm la state precum Republica Populară Chineză după 1990, Europa de Vest şi SUA în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Creşterea populaţiei în toate aceste situaţii a catalizat progresul economic prin mărirea bazei de consum în zonele în care mecanismele economiei de piaţă au funcţionat (fie şi parţial, precum în cazul Republicii Populare Chineze). Deci legătura între creşterea demografică, precum şi îmbunătăţirea structurii acesteia în sensul în care populaţia productivă a ocupat segmentele cele mai importante, este evidentă şi de natură de a constitui principalul motor de creştere. Desigur că progresul tehnologic a jucat şi el un rol important, însă conform paradoxului lui Robert Solow - economist American şi laureat al premiului Nobel, creşterea productivităţii în economie nu s-a manifestat exact în perioada celor mai mari dezvoltări în tehnologie şi IT.
Acest fapt poate să întărească concluziile aceluiaşi cercetător american în legătură cu modelul în care aspectele demografice sunt determinante pentru susţinerea creşterii economice. Toate cele de mai sus deschid perspectiva discuţiei noastre referitoare la aşteptările previzibile legate de evoluţia economică viitoare în strânsă legătură cu problematica demografică. Dacă America de Nord va beneficia de un spor de aproximativ 75 de milioane de locuitori în anul 2050, Europa (EU28) va stagna la aproximativ 500 de milioane, având însă o reducere de circa 50 de milioane în rândul populaţiei aflate la vârsta productivă (20-65 de ani). Numai Germania va înregistra o scădere de peste 11 milioane la această categorie. Pe glob vom asista la creşteri uriaşe de populaţie pe continentul African (1 miliard!!), sau peste 400 milioane în India, care va deveni ţara cu cea mai mare populaţie. Republica Populară Chineză va înregistra scăderi semnificative de populaţie, alături de Japonia şi Rusia. (sursa: Europe 2050: Demographic Suicide - J.M.Boussemart&M.Godet, 2018).
În România, scăderea demografică (aproximativ 16 milioane în 2050 - sursa: Comisia Europeană), ar putea fi amplificată de fenomenul emigraţiei şi de dificultăţile demografice din ţările vest-europene mai dezvoltate. Fără nevoia evidentă de a exacerba efectele unei astfel de probleme, fenomenul migraţiei poate contribui semnificativ la o astfel de criză.
Fie că ne referim la o migraţie previzibilă, din cauza schimbărilor climatice, fie la una pur economică, creşterea populaţiei în zone ce nu pot susţine financiar o astfel de expansiune şi care sunt supuse unor dificultăţi climatice (Africa, India) va determina o puternică presiune asupra zonelor dezvoltate.
Aparent, migraţia ar putea furniza o soluţie la problema ţărilor ce înregistrează o scădere a populaţiei productive, însă procesul poate debuta printr-o creştere a dificultăţilor.
În contextul acestor presiuni demografice statele afectate ar putea întâmpina următoarele tipuri de probleme: nesustenabilitatea sistemelor de pensii (din cauza structurii de vârstă a populaţiei), diminuarea productivităţii (din cauza numărului mai mic de persoane productive), reducerea consumului (este recunoscută legătura dintre consum şi numărul persoanelor aflate în intervalul de vârstă 30-50 de ani), creşterea puterii de negociere a angajaţilor în faţa angajatorilor cu o spirală de creştere a salariilor ce va duce la presiuni inflaţioniste, necesitatea importului de personal, mai ales pentru acele meserii dificile sau neplăcute, afectarea unor industrii precum cea imobiliară, impactarea negativă a sistemelor de sănătate, şi nu numai.
Desigur că se pot identifica şi o multitudine de efecte secundare ce decurg din cele listate mai sus, însă, pentru exemplificare, consider că cele prezentate sunt suficiente.
În faţa unor astfel de provocări, statele trebuie să asume politici din timp şi să găsească resursele necesare pentru a face efectele acestora să poată fi gestionate inteligent.
O metodă ar fi accelerarea proceselor de digitalizare şi încurajarea investiţiilor în soluţii bazate pe inteligenţă artificială la nivelul sectorului privat. Aceste soluţii ar reduce presiunea resimţită de personalul uman şi ar creşte eficienţa producţiei şi a serviciilor. O altă soluţie ar fi adoptarea unei politici inteligente de acceptare a imigraţiei, de educare a populaţiei în sensul multiculturalităţii şi implicit a adaptării educaţiei la acest fenomen.
România se află în una dintre cele mai nefavorabile situaţii din acest punct de vedere, confruntându-se atât cu scăderea accentuată a populaţiei active în perspectiva anului 2050, cât şi cu fenomenului emigraţiei forţei de muncă specializate către Europa de Vest. Dacă mai adăugăm şi rămânerea în urmă în sensul digitalizării atât în sectorul public, cât şi în cel industrial şi al serviciilor, expunerea ţării noastre în faţa riscurilor expuse mai sus devine majoră. Se discută de ceva vreme de un proiect de ţară şi se rostogolesc diverse iniţiative ce, din păcate, nu par a căpăta aderenţă la nivelul decidenţilor. Este dificil să aduci în atenţia guvernanţilor cu termen de valabilitate de 4 ani subiecte cu impact cuantificabil peste 5-6 cicluri electorale…
Nici agenda oamenilor de business nu pare a fi atinsă de astfel de subiecte, companiile trăind după pandemie (mai ales în România) într-o stare permanentă de management de criză, orientat pe termen scurt sau foarte scurt.
Impactul colosal al acestor transformări va deveni evident şi ne va afecta puternic nu mai târziu de anul 2030. De aceea, consider că România ar putea să “atace” acest subiect la nivel naţional şi nu numai. Ca ţară poate cel mai puternic afectată, România ar putea să “ridice” tematica la nivelul UE, asumându-şi, poate printr-o poziţie nouă la nivelul Comisiei Europene, leadership-ul pe tematica demografiei în perspectiva anului 2050 şi a anului 2100.
Eu în anul 2050 voi împlini vârsta de 81 de ani şi sper să pot încă sărbători cumsecade jumătatea de secol, sper totodată să fi putut să mă bucur de pensie înainte de această dată. Îmi doresc să mă bucur de o lume sigură, cu o economie stabilă şi vivace, alimentată de oameni şi de sisteme inteligente ce lucrează într-o armonie naturală.
Advertorialele sunt marcate pe ZF cu (P), Articol cu conţinut publicitar, Advertorial sau Opinia Specialistului.
