Sistemul medical global trece, astăzi, printr-o importantă transformare tehnologică, unul dintre cele mai importante motoare ale acesteia fiind piaţa chirurgiei robotice, care se preconizează că va creşte de la 10 miliarde de dolari în 2023 la peste 14 miliarde de dolari în 2026, potrivit unui studiu al World Economic Forum. Direcţia este cât se poate de clară: robotica va juca un rol din ce în ce mai important în practica medicală a următoarelor decenii.
În domeniul chirurgical, tehnologii precum da Vinci şi sistemul Mako de la Stryker au transformat radical modul în care medicii efectuează intervenţii complexe. Aceste sisteme permit realizarea unor proceduri precise cu minime intervenţii chirurgicale. Studiile demonstrează că pacienţii care beneficiază de aceste tehnologii experimentează recuperări mai rapide, cu complicaţii semnificativ reduse comparativ cu metodele chirurgicale tradiţionale, motiv pentru care intervenţiile prin abord robotic devin din ce în ce mai populare.
Spre exemplu, într-o cercetare realizată în 73 de spitale din Michigan, procentul intervenţiilor robotice a crescut de la 1,8% în 2012 la 15,5% în 2018, ajungând chiar şi la o creştere de 41 de ori pentru anumite proceduri, potrivit AMA Journal of Ethics. O analiză retrospectivă pe şapte ani a evidenţiat creşteri importante pentru chirurgia robotică în cinci categorii majore: colectomii, colecistectomii, intervenţii bariatrice şi reparaţii de hernii. Cel mai mare salt s-a înregistrat la colectomii şi intervenţiile bariatrice, unde procentul a crescut de la 0,1% la 3,1%, respectiv de la 0,4% la 4,8%.
Cum ”munceşte” tehnologia cot la cot cu chirurgii
Pe plan local, MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private este unul dintre principalii jucători care contribuie la dezvoltarea acestei ramuri, investind strategic în tehnologie medicală de vârf.
De curând, compania a alocat patru milioane de euro pentru achiziţionarea a doi noi roboţi da Vinci. Cei mai recent intraţi în portofoliul grupului sunt la Braşov (Spitalul MedLife Braşov – aici robotul este deja operaţional) şi Timişoara (Spitalul MedLife Timişoara – aici robotul e în curs de instalare). Această investiţie aduce numărul total de roboţi ai grupului MedLife la şapte, incluzând şase roboţi da Vinci şi un sistem Brainlab specializat în chirurgia spinală, completaţi de patru sisteme suplimentare de neuronavigaţie. Astfel, grupul se impune prin cel mai mare număr de sisteme chirurgicale robotice şi de neuronavigaţie la nivel naţional. Mai mult, până la finalul anului, MedLife îşi propune să extindă şi echipa de medici certificaţi în chirurgie robotică la peste 50 de experţi, urmând să devină operatorul cu cea mai mare echipă specializată în acest segment din România.
Roboţii da Vinci X şi da Vinci Xi sunt recunoscuţi drept unele dintre cele mai performante echipamente medicale la nivel mondial. Sistemul robotic da Vinci transformă intervenţiile chirurgicale prin îmbinarea tehnicilor laparoscopice cu tehnologia robotică.
De la consola situată lângă masa de operaţii, chirurgul preia controlul unor braţe robotice. Ecranul consolei oferă o imagine tridimensională a corpului uman, mărită de 10 ori, permiţând o vizualizare de detaliu imposibilă în chirurgia tradiţională. Cele patru braţe multiarticulate sunt ghidate direct de mişcările medicului.
Utilizat în multiple specialităţi, da Vinci aduce beneficii semnificative. În urologie, devine instrumentul ideal pentru intervenţii complexe precum tumorile de prostată, rinichi sau vezică. Este de asemenea extrem de util în chirurgia peretelui abdominal, pentru tratarea eventraţiilor şi herniilor, restabilind funcţionalitatea ţesuturilor. În oncologie, robotul oferă o serie de avantaje cruciale: precizie chirurgicală crescută, protejarea ţesuturilor sănătoase şi recuperări accelerate pentru pacienţi.
Premiere la nivel naţional
Recent, Grupul MedLife a anunţat o premieră medicală naţională: realizarea primei intervenţii din România de mastectomie bilaterală asistată robotic, efectuată cu succes la Spitalul MedLife Polisano Sibiu. Procedura inovatoare deschide noi perspective în chirurgia mamară din România, oferind pacientelor un tratament sigur, mai puţin invaziv şi cu o recuperare semnificativ accelerată.
Intervenţia de mastectomie bilaterală, realizată cu ajutorul sistemului robotic daVinci, este un pas important în direcţia minimizării traumelor chirurgicale. Robotul daVinci a permis realizarea intervenţiei printr-o singură incizie de numai 4 cm, poziţionată în zona axilei, fără cicatrici vizibile pe sân, facilitând o recuperare rapidă şi diminuând durerile postoperatorii. Procedura include nu doar mastectomia completă, dar şi reconstrucţia mamară imediată, utilizând un implant prepectoral şi un sistem transcutanat de drenaj, conceput pentru a preveni complicaţiile, precum limfedemul.
Mai mult, tot echipa MedLife Polisano Sibiu a realizat prima intervenţie robotică de tiroidectomie utilizând tehnica BABA (abord bi-areolar şi bi-axilar) dintr-un spital privat din România. Această metodă inovatoare reprezintă un progres major în chirurgia tiroidiană, oferind pacienţilor o opţiune estetică superioară, cu rezultate postoperatorii excelente şi o recuperare rapidă. Procedura a fost efectuată cu ajutorul sistemului robotic da Vinci şi a permis îndepărtarea completă a glandei tiroide fără incizii vizibile la nivelul gâtului, eliminând astfel disconfortul estetic asociat tehnicilor clasice.
Intervenţii chirurgicale minim invazive extrem de complexe
Un alt exemplu vine de la spitalul MedLife Humanitas, care a investit în tehnologie medicală ce transformă radical abordarea intervenţiilor neurochirurgicale. Unitatea a fost dotată cu sistemul integrat de imagistică robotică mobilă, augmentare virtuală şi chirurgie robotică Brainlab Loop-X & Cirq, care permite efectuarea unorintervenţii chirurgicale minim invazive extrem de complexe, acoperind o gamă largă de patologii spinale şi cerebrale - de la tumori şi diformităţi până la tratamente neurochirurgicale funcţionale.
Sistemul robotic Cirq oferă o precizie remarcabilă, putând poziţiona cu exactitate instrumentarul chirurgical şi evitând structurile critice (nervi, vase de sânge) care pot provoca complicaţii ireversibile. Braţul robotic permite inserţia sigură a implanturilor, şuruburilor sau instrumentarului endoscopic, minimalizând riscurile pentru pacient. De asemenea, cu ajutorul neuronavigaţiei sunt integrate investigaţiile imagistice (RMN/CT) cu anatomia pacientului, generând o hartă tridimensională complexă a creierului şi coloanei vertebrale, care permite medicilor să vizualizeze cu precizie structurile interne. Venind în completare, sistemul de ochelari de realitate augmentată permite parcurgerea virtuală a hărţilor 3D generate din investigaţiile preoperatorii. Acest lucru facilitează o planificare chirurgicală extrem de precisă şi oferă pacienţilor o înţelegere aprofundată a propriei patologii. Sistemul de Fluoroscopie Loop-X completează echipamentele de înaltă tehnologie, furnizând imagini preoperatorii şi intraoperatorii esenţiale pentru intervenţiile spinale. Un aspect crucial este reducerea semnificativă a expunerii la radiaţii, atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical.
“Investiţiile în domenii de avangardă, precum genetica moleculară şi chirurgia robotică, fac parte din ADN-ul MedLife, un grup care a pornit din dorinţa de a le oferi pacienţilor servicii medicale la cele mai mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, iar acestea implică automat aportul tehnologiilor de ultimă generaţie. Am investit în mod susţinut în ele, achiziţia noilor roboţi reprezentând doar un nou pas într-o direcţie pe care ne-am stabilit-o cu ani în urmă", a declarat anterior Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Grup.
Potrivit planurilor curente, România va ajunge la 18 centre de chirurgie robotică până la finele lui 2024, răspândite în şapte oraşe importante: Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.