Societatea de avocaţi STOICA & ASOCIAŢII a celebrat împlinirea a 30 de ani de activitate în cadrul unui eveniment aniversar organizat pe 4 noiembrie, în sala „Le Diplomate” a Hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest. Peste 300 de invitaţi – clienţi, parteneri, colaboratori şi prieteni ai societăţii – au fost alături de echipa STOICA & ASOCIAŢII, pentru a marca trei decenii de profesionalism, integritate şi excelenţă în practica avocaturii.
Încă din anul 2007, cu ocazia momentelor aniversare, STOICA & ASOCIAŢII acordă Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră juridică, distincţie oferită unor personalităţi remarcabile ale dreptului românesc, în semn de recunoaştere a contribuţiei lor la dezvoltarea culturii juridice şi la consolidarea valorilor statului de drept.
De-a lungul timpului, premiul a fost acordat unor jurişti şi profesori de prestigiu: prof. univ. dr. Şerban Beligrădeanu (2007), prof. univ. dr. Vladimir Hanga (2008), av. Ion Băcanu (2009), av. Mihail I. Ghiga (2010), prof. univ. dr. Emil Molcuţ (2011), prof. univ. dr. Ion Turcu (2012), prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu (2013), prof. univ. dr. Stanciu Cărpenaru (2014), prof. univ. dr. Liviu Pop (2015), Ana Alexandrina Savin, arbitru (2016), prof. univ. dr. H. C. Nicolae Volonciu (2017), prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan (2018), prof. univ. dr. Raluca Miga Beşteliu (2019), prof. univ. dr. Dan Chirică (2020), prof. univ. dr. emerit Valentin Constantin (2021), prof. univ. dr. Ioan Leş (2022), prof. univ. dr. Camelia Toader (2023) şi prof. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias (2024).
În semn de recunoaştere a unei opere juridice excepţionale şi a unei onestităţi fără sincope, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la constituire, STOICA & ASOCIAŢII a hotărât, prin votul unanim al partenerilor, să îi acorde Premiul aniversar pentru opera ştiinţifică profesorului universitar doctor Marian Nicolae, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. “Cu modestie şi perseverenţă, cu pasiune şi rigoare, cu vocaţie enciclopedică şi fidelitate faţă de valorile morale care fundamentează dreptul, Marian Nicolae a elaborat, într-o perioadă de peste trei decenii, o operă juridică impresionantă, prin care s-a impus ca un adevărat savant al zilelor noastre” au argumentat partenerii STOICA & ASOCIAŢII acordarea premiului juridic, în scrisoarea de motivaţie.
În anul aniversar, STOICA & ASOCIAŢII marchează trei decenii de activitate printr-un proiect editorial special: lansarea volumului colectiv „Dezvoltarea imobiliară şi urbanism. Comentarii şi studii juridice” coordonat de Andreea Stoica şi de Dragoş Bogdan (Managing Partners).
Lucrarea reuneşte contribuţiile avocaţilor societăţii şi oferă o perspectivă amplă asupra domeniului proprietăţii imobiliare şi al urbanismului în România – de la protecţia constituţională a dreptului de proprietate, la regimul juridic civil, aspecte privind finanţarea şi dezvoltarea proiectelor imobiliare, evaluarea proprietăţilor şi soluţionarea litigiilor prin mijloace judiciare sau arbitrale.
Prezentat în avanpremieră invitaţilor la evenimentul aniversar, volumul reflectă statura academică a STOICA & ASOCIAŢII, angajamentul său faţă de cercetarea juridică profundă şi vocaţia de a contribui la evoluţia dreptului în România.
Constituită în anul 1995, STOICA & ASOCIAŢII a câştigat recunoaştere naţională şi internaţională în lumea dreptului şi a mediului de afaceri, prin întreaga sa activitate de asistenţă juridică şi de reprezentare a unui portofoliu vast de clienţi. De la înfiinţare şi până în prezent, avocaţii din cadrul STOICA & ASOCIAŢII au făcut dovada că sunt o echipă puternică, întemeiată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo. STOICA & ASOCIAŢII a dobândit o excelentă reputaţie naţională şi internaţională. Performanţele sale profesionale sunt recunoscute în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000.







