Românii îşi doresc ca drumul către muncă să devină mai puţin stresant, aproape jumătate dintre aceştia văzând această deplasare ca pe un moment care le separă viaţa personală de cea profesională, conform unui studiu Bolt Business despre preferinţele angajaţilor din ţară în materie de mobilitate.
41% dintre angajaţii români sunt deranjaţi că e prea aglomerat şi inconfortabil în mijloacele de transport în comun, 35% sunt stresaţi din cauza traficului, iar 30% dintre ei spun că sunt extenuaţi din cauza navetei atunci când sosesc la locul de muncă, conform studiului.
Drept consecinţă, tot mai mulţi angajatori români care îşi doresc o întoarcere sporită la birou a angajaţilor, dar şi retenţie de talente, înţeleg că, pe lângă un salariu atractiv şi proceduri transparente la locul de muncă, angajaţii îşi doresc şi pachete de beneficii solide.
Unii angajatori au receptat acest semnal din piaţă şi au şi luat măsuri încă de la începutul acestui an, în ciuda dificultăţilor economice de la orizont. Acest lucru se reflectă, de exemplu, în creşterea numărului de clienţi a Bolt Business, divizia pentru transport corporate din cadrul companiei de ride-hailing - mii de companii aleg să gestioneze deplasările angajaţilor în interes de serviciu mai facil şi mai rapid.
De altfel, şi unele dintre cele mai importante evenimente din ţară au avut serviciul de ride-hailing pentru afaceri drept partener de mobilitate. Tot mai mulţi actori economici realizează că un serviciu de mobilitate lasă o amprentă profesională puternică. Printre evenimentele la care Bolt Business s-a ocupat de deplasările invitaţilor se numără: Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Expo Retail Show, Tekpon Awards sau SustaIMMability.
„Doar 17% dintre angajatorii români oferă beneficii legate de navetă. Suntem aici să ajutăm la creşterea acestui procent, prin serviciul dedicat exclusiv business-urilor. De când mi-am început mandatul de country manager, strategia mea şi a echipei mele a fost să fim percepuţi ca parteneri ai clienţilor noştri, şi nu doar ca furnizori de servicii. Şi simţim tot mai des că suntem percepuţi aşa”, spune Bogdan Clipici, Country Manager Bolt Business România.

57% dintre români vor ca naveta să fie parte din programul de lucru
După ce pandemia i-a făcut pe mulţi dintre angajaţi să considere că venitul la birou nu este atât de necesar, dorinţa companiilor de a-i întoarce la sedii pare adesea nefirească pentru aceştia. Astfel, s-a instalat o fricţiune dificil de înlăturat între cele două părţi, apărută pentru că oamenii o resimt adesea ca pe un furt din timpul lor personal - dovadă, că multe dintre companii şi-au pierdut din oameni din cauza politicilor return to office. De aceea, beneficiile de mobilitate sunt mai importante ca oricând.
În vremuri în care ne folosim de Inteligenţa Artificială să ne uşurăm munca, prin rezumate ale întâlnirilor online, prin corectarea documentelor înainte de a le trimite persoanelor interesate sau prin analiza de date din fişierele Excel, românii se întreabă ce se întâmplă cu timpul petrecut pe traseul dintre casă şi job.
57% dintre angajaţii români sunt de părere că timpul făcând naveta ar trebui să fie considerat parte din programul de muncă, în principiu din cauza cheltuielilor asociate a şi timpului pierdut. Motivele pentru care s-a ajuns la această viziune sunt destul de simple: angajaţii văd naveta ca pe un element care le răpeşte timpul de odihnă, care le generează cheltuieli care ar trebui compensate şi care este parte din îndatorirea profesională.
Cum se sprijină un business pe un serviciu de mobilitate
În 2025, piaţa muncii din România s-a contractat parţial. Dacă înainte angajaţii aveau de unde alege joburi, acum situaţia s-a inversat, companiile trecând de la recrutări în volum la angajări selective, cu procese mai lungi şi criterii mai stricte. Totuşi, o criză rămâne acută pentru angajatori: cea de specialişti. De aceea, necesitatea de a acorda atenţie la nevoile angajaţilor rămâne prioritară în special pentru succesul pe termen lung.
De ce? Un argument puternic ar fi, de exemplu, că în ciuda faptului că un angajat îşi va găsi mai greu un nou job, totuşi, dacă este nemulţumit, la prima ocazie favorabilă, va părăsi compania actuală. Aceasta din urmă va avea de plătit însă un cost mai mare: cel al rotaţiei de personal. Un al doilea argument ar fi unul binecunoscut de ceva vreme: posibilitatea ca un angajat nemulţumit să opteze pentru quiet quitting, să abandoneze, aşadar, orice fel de motivaţie.
Totodată, mii de companii prezente în România, au ales în ultimul an să le ofere angajaţilor beneficii legate de navetă, pentru că şi-au dat seama că, alegând un serviciu potrivit, business-ul însuşi este avantajat şi el din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. De exemplu, o companie BPO cu peste 500 de angajaţi din Bucureşti a decis să abandoneze sistemul clasic, manual, de decontare pentru călătoriile în interes de serviciu şi să le înlocuiască cu serviciul de mobilitate Bolt Business. Consecinţa? Şi-au redus costurile legate de transport cu 30% şi gradul de satisfacţie al angajaţilor a crescut, mai ales al celor care lucrau în ture.
Un serviciu de mobilitate ca Bolt Business poate produce astfel de rezultate pentru că principalele atuuri sunt eficienţa şi controlul cheltuielilor, respectiv un panou de control pentru orice fel de tranzacţie legată de deplasări.
Costurile de deplasare sunt mai reduse căci angajaţii companiei care contractează Bolt Business au parte de tarife competitive în curse. Iar angajatorul, în calitate de furnizor al serviciilor de mobilitate prin intermediul Bolt, stabileşte regulile şi limite de cheltuieli personalizate. Astfel, compania nu îşi va putea depăşi bugetul planificat de curse.
De asemenea, procesul de facturare este şi el foarte simplu, căci totul se întâmplă centralizat din panoul de control. Astfel, angajatorul plăteşte o singură factură în care se regăsesc toate cursele realizate de angajaţi, neexistând niciun prag minim de curse pentru ca o companie să beneficieze de serviciu.
Cât de mare e libertatea angajatorului de a seta limite?
În vremuri deja dificile din punct de vedere economic şi care se anunţă tot mai grele, angajaţii de pretutindeni tind să aprecieze orice beneficiu în plus acordat de angajator. E o mărturie că el şi munca lui sunt respectate în companie.
A avea integrat un serviciu de mobilitate îl face pe acesta să simtă nu doar o diferenţă la nivel financiar, ci şi la nivel logistic. De exemplu, printre cele mai apreciate facilităţi prin Bolt Business sunt deplasările până şi de la aeroport atunci când un angajat pleacă în călătorii în interes de business. Având în vedere că cursele pot fi inclusiv programate cu până la 90 de zile în avans, iar informaţiile despre cursă pot fi primite prin SMS, pasagerul nici nu este nevoit să-şi instaleze neapărat aplicaţia Bolt.
Mai mult, în privinţa curselor către aeroporturi, de câteva luni, clienţii Bolt Business au posibilitatea să-şi sincronizeze detaliile zborurilor atunci când programează o cursă care să-i preia de la orice aeroport din ţară. În cazul în care un zbor întârzie sau este anulat, aplicaţia ajustează automat ora de preluare sau anulează călătoria fără niciun cost suplimentar
Iar pentru angajator, un alt avantaj care decurge de aici este faptul că totul se întâmplă într-o manieră centralizată, ceea ce îi oferă control facil şi transparenţă asupra bugetului de mobilitate. „În ceea ce priveşte abordarea companiilor faţă de acest domeniu, asta ar fi cea mai frecventă greşeală, descentralizarea – mobilitatea gestionată în compartimente izolate sau prin metode învechite, cum ar fi rambursările manuale sau flotele rigide. Rezultatele nu pot fi decât ineficienţă, costuri ascunse şi o experienţă neplăcută pentru angajaţi”, mai spune Bogdan Clipici.

Un avantaj uşor de transformat într-un cadou pentru angajaţi
Creştere accelerată înregistrată de Bolt Business în ultimul an a avut la bază mai mulţi piloni, printre care dorinţa companiilor de pe piaţa românească de a-şi fideliza angajaţii în timp ce îşi ţin costurile sub control, leadership-ul strategic, dar şi introducerea anumitor produse caracterizate de un grad ridicat de flexibilitate, care să le permită utilizatorilor să se folosească de ele în orice manieră îşi doresc.
Printre aceste produse se numără cupoanele Bolt Business, bine primite de segmentul corporate. Cu ajutorul lor, un angajator poate să le permită angajaţilor sau diverşilor clienţi cu care lucrează şansa de a se deplasa fără a-i adăuga ca utilizatori în contul său. Orice angajator poate să creeze oricâte cupoane îşi doreşte şi să seteze totodată parametrii de utilizare şi reducere pe care şi le doreşte, cu alte cuvinte condiţiile în care să se aplice aceste cupoane.
Cum întreg serviciul Bolt Business este unul centralizat, cupoanele pot fi gestionate oricând din panoul de control, unde pot fi vizualizate toate detaliile: câte au fost revendicate, care este suma cheltuită până într-un punct şi cât timp mai sunt active. În mod evident, valoarea cupoanelor expirate sau anulate, revine către angajator.
Un serviciu premiat internaţional
Bolt Business este un serviciu disponibil în peste 50 de ţări, iar peste 50.000 de companii îl utilizează la nivel global. Pentru serviciile pe care le oferă în lume, Bolt Business a primit un premiu special, în acest an, în cadrul galei Business Travel Awards Europe 2025, organizat Business Travel News Europe (BTN Group), principala sursă de informaţii pentru piaţa europeană de gestionare a călătoriilor de afaceri şi a evenimentelor.
Juriul a considerat că Bolt Business merită premiat pentru creşterea rapidă, inovaţia multimodală şi angajamentul faţă de sustenabilitate şi impact social. De la susţinerea unor evenimente majore până la lansarea curselor programate cu monitorizarea zborurilor şi extinderea parteneriatelor locale, Bolt şi-a dovedit agilitatea şi relevanţa în sectorul corporate.







