Andronic and Partners, casă de avocatură specializată în consultanţă juridică de business, a acţionat în calitate de Lead Counsel pentru Cristian Dincă, fondatorul DCS Travel Technologies, precum şi pentru fondurile de investiţii Early Bird Digital East Fund II şi Credo Ventures, în vânzarea integrală a participaţiilor deţinute către Abingdon Software Group.
Tranzacţia a vizat cedarea integrală a participaţiilor în DCS Travel Technologies, un furnizor de top de soluţii tehnologice pentru industria turismului. Andronic and Partners a asistat atât fondatorul, cât şi cele două fonduri pe parcursul întregului proces de vânzare, asigurând o derulare eficientă a tranzacţiei. Firma olandeză Van Campen Liem a oferit asistenţă juridică pentru aspectele de drept olandez, iar compania de consultanţă Nextoria, prin reprezentantul său Nedko Kolev, a acţionat ca advisor financiar al vânzătorilor, oferind suport strategic şi tranzacţional pe tot parcursul procesului.
„Tranzacţia a implicat gestionarea unor aspecte juridice şi comerciale complexe, specifice unei operaţiuni transfrontaliere, care au necesitat o înţelegere profundă a mai multor reglementări din diferite jurisdicţii şi o coordonare eficientă între toate părţile implicate. Experienţa noastră în tranzacţii multijurisdicţionale ne permite să anticipăm provocările şi să oferim soluţii rapide şi adaptate, esenţiale pentru o negociere de succes.”, a declarat Vlad Druţa, Partener şi Head of M&A | Corporate, Andronic and Partners.
„Într-o tranzacţie complexă, cu multiple implicaţii cross-border, echipa Andronic and Partners ne-a oferit exact suportul de care aveam nevoie: răspunsuri prompte, analiză juridică riguroasă şi soluţii cu impact comercial real. Au înţeles în profunzime structura tranzacţiei şi specificul businessului nostru, ceea ce a făcut ca întregul proces să decurgă fluent şi eficient. Colaborarea a depăşit aşteptările noastre şi ne-a confirmat că am avut alături un partener de încredere, orientat spre rezultate.”, a declarat Cristian Dincă, fondatorul DCS Travel Technologies.
Echipa Andronic and Partners a fost coordonată de Vlad Druţa, Partener şi Head of M&A | Corporate, care a supervizat toate etapele tranzacţiei împreună cu Maria Luca (Associate), cu suportul strategic al Anei Maria Andronic (Managing Partner). Implicarea Anei Maria a fost esenţială pentru alinierea structurii juridice la obiectivele comerciale ale clientului şi pentru gestionarea aspectelor sensibile ale tranzacţiei transfrontaliere.
Finalizarea cu succes a acestei tranzacţii confirmă capacitatea Andronic and Partners de a livra soluţii juridice personalizate pentru companii şi investitori implicaţi în tranzacţii complexe de tip M&A la nivel internaţional şi consolidează poziţia firmei ca partener de încredere în gestionarea proiectelor cu anvergură, multi-jurisdicţionale.
DESPRE COMPANII
DCS Travel Technologies este un furnizor de soluţii tehnologice inovatoare pentru industria turismului, cu o prezenţă puternică pe pieţele locale şi internaţionale. Compania dezvoltă şi implementează platforme digitale şi instrumente care sprijină agenţiile de turism, operatorii şi partenerii din domeniu în optimizarea proceselor, îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi creşterea eficienţei operaţionale. Prin portofoliul său divers şi expertiza acumulată, DCS Travel Technologies a devenit un jucător important în procesul de transformare digitală a industriei de turism.
Abingdon Software Group este o companie globală de software cu sediul central la Londra. Fondată în 2022, compania se concentrează pe achiziţia şi susţinerea afacerilor B2B care oferă soluţii software esenţiale (mission-critical systems of record) pentru industrii aflate în plin proces de digitalizare. Cu un portofoliu care acoperă domenii precum sănătate, servicii publice, logistică, telecomunicaţii, aviaţie, fitness şi altele, Abingdon deserveşte aproape 1.000 de organizaţii publice şi private din Europa de Vest şi Statele Unite.
DESPRE ANDRONIC AND PARTNERS
Andronic and Partners oferă servicii juridice şi strategice de business, sprijinind creşterea şi dezvoltarea companiilor din diverse industrii. Firma se remarcă prin furnizarea de soluţii inovatoare şi personalizate în arii juridice esenţiale precum fuziuni şi achiziţii, drept societar, proprietate intelectuală, protecţia datelor, dreptul muncii, drept imobiliar şi al construcţiilor, energie şi resurse naturale, precum şi achiziţii publice.
De asemenea, Andronic and Partners excelează în soluţionarea disputelor prin negociere, litigii sau arbitraj. Printr-o abordare multidisciplinară, firma răspunde provocărilor juridice ale mediului de afaceri pe pieţele locale şi internaţionale.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi office@andronicandpartners.ro sau să accesaţi www.andronicandpartners.ro.







