Cine va fi totuşi tras la răspundere pentru dezorganizarea şi lipsa de intervenţie de la aeroportul Otopeni, care au contribuit la incidentul nefericit cu japoneza? Având în vedere că România este o ţară în care totul se pierde între comisii, înfiinţarea de patrule mixte, legea care nu prevede nimic şi cererea premierului Ponta adresată ministrului de interne şi celui al transporturilor "să preîntâmpinăm asemenea evenimente", cel mai probabil cazul japonezei ucise după ce a fost acostată la Otopeni se va îngropa în uitare. Şi totul va reintra în normalul viciat al acestui sistem.
În urmă cu o săptămână eram faţă în faţă cu unul dintre dispecerii de taxi de la Otopeni, care îmi spunea că taximetriştii "piraţi" sunt la ei acasă în aeroport, prezenţi în fiecare zi, coabitând cu cei care asigură paza zonelor publice. Ieri, acelaşi dispecer Florentin D. îmi transmitea că deşi de vineri autorităţile au crescut numărul poliţiştilor şi jandarmilor în zonele publice, este sigur că "piraţii" vor reveni pe aeroport în lipsa unor măsuri drastice aplicate constant în aeroport.
Aproape cinci ore, atât au alocat vineri reprezentanţii a şapte instituţii de stat şi ai firmei private de pază din aeroport rezolvării problemei cu taximetriştii "piraţi", dar şi pentru întărirea securităţii şi protecţia pasagerilor din Otopeni, problemă care în ultimii ani nu şi-a găsit rezolvare.
A trebuit ca o studentă japoneză de 20 de ani acostată în aeroport şi dusă la un taxi să îşi piardă viaţa pentru ca autorităţile să vadă situaţia cu care se confruntă zilnic pasagerii ajunşi pe aeroport.
Cu maşina de serviciu care îi duce şi îi ia de la aeroport la fiecare deplasare, ministrul şi secretarii de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, dar şi şefii altor instituţii de stat au fost până acum "imuni" la problema taximetriştilor "piraţi" din aeroport. Plătiţi din banii statului ca să fie responsabili de buna funcţionare a aeroportului şi de siguranţa pasagerilor în aeroport, ei sunt probabil şi cei care nu au cunoscut sentimentul de teamă în faţa acestor "piraţi" şi "combinatori" care acostează pasageri cu oferte dubioase, dar şi pe cel de nesiguranţă apărut ca urmare a sistemului deficitar de informare din aeroport.
Cinci milioane de pasageri ajung anual pe aeroportul Otopeni, principala poartă de intrare în ţară a străinilor şi prima carte de vizită a României pentru cei aflaţi la prima vizită.
Nici până acum numele celor vinovaţi de dezorganizarea şi măsurile deficitare de protecţie a pasagerilor din aeroport, care au contribuit la acest incident, nu a fost făcut public, cu atât mai puţin să se decidă vreo demitere din funcţie a celor care se fac responsabili de acest incident.
"Mă aşteptam ca cineva din conducerea aeroportului sau responsabil de ordinea şi protecţia zonelor publice din aeroport să se facă vinovat de incidentul cu japoneza. Dar discuţia din cadrul întâlnirii de vineri la care am participat a fost canalizată pe găsirea unui ţap ispăşitor în rândul taximetriştilor, nicidecum a celor care le-au permis piraţilor să îi acosteze pe pasageri în aeroport", spune Radu Viorel, preşedintele Asociaţiei Taximetriştilor Independenţi.
Premierul Victor Ponta declara joi-seară că cei care nu au respectat atribuţiile de control sau nu au aplicat legea cu fermitate la aeroportul Otopeni vor răspunde legal. La solicitarea făcută de ZF, biroul de presă al Guvernului a transmis că toate măsurile vor fi luate după finalizarea raportului detaliat făcut de Ministerul Transporturilor, această instituţie fiind singura în măsură să identifice persoanele care vor răspunde legal pentru incidentul de la Otopeni.
"Domnul ministru de interne, domnul ministru al transporturilor (...) vă rog să învăţăm chiar şi acum, în al treisprezecelea ceas, ce e de făcut pentru ca, pe cât posibil, să preîntâmpinăm asemenea evenimente şi într-adevăr, nu doar în Aeroportul Otopeni, ci şi în gări şi în alte aeroporturi", a spus sâmbătă Victor Ponta, citat de Mediafax.
Care sunt măsurile de securitate la care au ajuns reprezentanţii a şapte instituţii de stat?
Creşterea numărului de poliţişti şi jandarmi, prin patrule mixte care vor acţiona în trei schimburi în aeroport, este una dintre măsurile propuse în cadrul şedinţei la care au participat Valentin Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, reprezentanţi ai Companiei Nationale Aeroporturi Bucureşti, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale taximetriştilor.
Pe lângă înfiinţarea de patrule mixte, în cadrul şedinţei s-a mai decis să fie introdus un sistem de identificare a plăcuţelor de înmatriculare, care va permite o corespondenţă electronică imediată. Astfel se va verifica dacă sunt sau nu activităţi gen pirat de taximetrie la aeroport.
Valentin Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a propus realizarea unor modificări legislative pentru a interveni mult mai drastic în vederea pedepsirii taximetriştilor "piraţi", însă nu este clar în ce vor consta acestea. De asemenea, potrivit preşedintelui Asociaţiei Taximetriştilor Independenţi, taximetriştii cu tarif normal de 1,39 lei pe kilometru vor putea lua la comandă pasagerii care ajung pe Otopeni, aeroportul urmând să le amenajeze o staţie specială.
Oficialii Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aeroportul, au transmis doar măsurile pe care la va lua Ministerul Administraţiei şi Internelor. Nicio măsură legată de îmbunătăţirea sistemului de semnalizare a posibilităţilor de transfer nu a fost transmisă, cu atât mai puţin vreo măsură care să implice dezvoltarea unei linii ferate pe care pasagerii să ajungă cu trenul direct la Gara de Nord.
-
24 aug. 2012: ZF publica în acest articol cazul japonezei acostate pe aeroportul Otopeni, dusă la un taxi şi ucisă. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi preşedintele unei asociaţii de taximetrişti independenţi atrăgeau atenţia că tragedia s-ar fi putut evitat dacă nu se permitea acostarea pasagerilor de către "piraţi" şi "combinatori".
-
27 aug. 2012: ZF prezenta un reportaj făcut la aeroportul Otopeni, constatând că la mai bine de o săptămână după tragedia în urma căreia o studentă japoneză şi-a pierdut viaţa nimic vizibil nu s-a schimbat în sistemul de protecţie şi informare al aeroportului.
-
28 aug. 2012: ZF publica reacţiile cititorilor revoltaţi de acest caz şi pe cea a Poliţiei de Transporturi, care transmitea că nu are suficienţi angajaţi pe aeroportul din Otopeni.
-
29 aug. 2012: ZF publica reacţiile managerilor români care călătoresc des cu avionul de pe aeroportul Otopeni şi prezenta cum funcţionează în alte ţări serviciul de transfer cu taxiul.
-
30 aug. 2012: ZF atrăgea atenţia că aeroportul şi Ministerul Transporturilor nu au luat nicio măsură suplimentară pentru protecţia pasagerilor şi publica salariile celor din conducerea aeroportului responsabili de buna funcţionare a acestuia.
-
31 aug. 2012: ZF publica declaraţiile ambasadorului Japoniei la Bucureşti vizavi de acest incident. El declara că i-a solicitat Guvernului măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor din aeroporturi.