În Sibiu, un cuplu care a dat aglomeraţia din Bucureşti pentru prospeţimea muntelui este pe punctul de a deschide Castelul de lut Valea Zânelor. În Nucşoara, un sat aflat cam la două ore de mers cu maşina de începutul urcuşului spre Vârful Moldoveanu, se face glamping, adică un fel de camping cu ceva în plus, iar pe lângă Ciucaş a răsărit un complex rezidenţial eco de lux. Noi nu vă vindem basme, ci doar vă arătăm cum începutul toamnei poate aduce o vacanţă mai bogată ca niciodată. Povestea şi-o scrie fiecare.
Răzvan Vasile (45 de ani) şi soţia sa Gabriela (39 de ani), amândoi născuţi şi crescuţi în Capitală, au luat decizia vieţii lor - una pe cât de curajoasă, pe atât de frumoasă - când şi-au vândut casa pe care o aveau în Bucureşti ca să investească într-o poveste cu nume desprins de-a dreptul din basme.
Castelul de lut Valea Zânelor, situat în zona turistică Porumbacu de Sus, în judeţul Sibiu, este proiectul în care cei doi soţi, alături de fiul lor de opt ani, abia aşteaptă să primească primii oaspeţi. Îi vor duce la călărie, îi vor desfăta cu feluri de mâncare rupte parcă din poveştile spuse de bunica în copilărie şi astfel oaspeţii se vor răsfăţa în peisajul idilic, anume ales pentru un castel cu asemenea pretenţii.
„Ideea noastră a plecat de la căsuţa piticilor din Albă-ca-Zăpada. Am cumpărat terenul în 2006 şi, tot mergând acolo, am realizat că numai ceva de poveste se potrivea, având râul jos şi muntele sus. Este ceva magic aici. În 2014 am început construcţia şi încă nu s-a terminat, dar noi sperăm ca, în două-trei luni, să dăm drumul la restaurant şi, poate, la o parte din cazare până la sfârşitul anului. Până acum, multă lume e interesată de proiectul nostru, au venit aici oameni din toate categoriile sociale şi din toate colţurile lumii - America, Mexic, Canada, China, Noua Zeelandă şi din toată Europa“, povesteşte Răzvan Vasile, mândru peste măsură de ideea care i-a adus atâta popularitate.
De profesie este tehnician horticol, dar a lucrat opt ani ca director de producţie în publicitate. Mult sprijin primeşte din partea soţiei, absolventă de management al turismului, aşadar cu mai multe cunoştinţe în gestionarea unei asemenea afaceri, care se întinde pe 7.600 de metri pătraţi de linişte şi libertate, la jumătatea distanţei dintre Făgăraş şi Sibiu.
La final, Castelul Valea Zânelor va avea zece camere, un restaurant construit din piatră, cu acoperiş verde cu flori, spaţiu de joacă pentru copii şi alte facilităţi pentru adulţi, printre care echitaţie şi mountain bike, prin parteneriate cu pensiunile din zonă.
„Vrem ca povestea de la exterior să continue şi în interior, aşa că nu ne grăbim cu predarea, până când nu e totul aşa cum ne-am propus să fie, în ton cu imaginea idilică din împrejurimi“, adaugă Răzvan Vasile.
În satul Nucşoara, judeţul Argeş, la vreo două ore de începutul traseului spre Vârful Moldoveanu, a apărut un camping puţin altfel: Ursa Mică Glamping Resort. Percepeţi diferenţa, nu? A face glamping este a face camping, dar cu ceva în plus. Pe scurt, oaspetele beneficiază de ceea ce este mai bun din două lumi: pe de o parte este conexiunea directă cu natura, cu cerul îngreunat de stele şi cu mâncarea straşnică făcută la ceaun, iar pe de altă parte există tot confortul unui hotel de cinci stele. În plus, o urcare până pe Moldoveanu este balsam pentru minte, dar la întoarcere niciun răsfăţ nu este mai plăcut decât o saună şi un somn sub cerul liber.
Iar dacă muntele v-a cucerit complet, există soluţii şi în acest caz, aproape permanente.
La poalele Ciucaşului, pe lângă localitatea Vama Buzăului, a răsărit primul complex eco-rezidenţial de lux, Valley 21, în care peisajele ameţitoare se îmbină cu tehnologia şi cu soluţii ecologice eficiente. Minunea este creaţia unui olandez născut în Indonezia şi îndrăgostit de România, Mark Koops. De profesie geolog, Koops a lucrat în vânzări şi marketing, dar şi în dezvoltarea mai multor companii la nivel global. Printre idealurile lui se numără şi dorinţa de a transforma o parte din România într-o zonă mai bună pentru locuit.
„Am venit în România la scurt timp după Revoluţie. Lucram, la vremea aceea, în industria petrolieră şi câştigasem un contract aici. Prima impresie a fost aceea a unei ţări frumoase, dar dezorganizată - cum era şi firesc în acel moment. În cei zece ani care au urmat, am fost martorul unei dezvoltări impresionante, fapt care m-a determinat să mă gândesc la oportunitatea unei investiţii în România. Această ţară este extrem de ofertantă, mai ales pentru oamenii de afaceri din Occident“, povesteşte Mark Koops.
Valley 21, o investiţie totală de 10 milioane de euro, are 68 de case individuale şi un centru de agrement, toate pe o suprafaţă de 68 de hectare, aşadar fiecare casă cu hectarul ei de relaxare. Apa este captată direct din izvor, alimentarea cu energie se face prin panouri solare, iar încălzirea - cu materiale regenerabile, astfel că, dacă oaza de linişte se exinde la maximum, consumul de energie este minim.
Investiţia într-o locuinţă ecologică este cel puţin dublă faţă de construcţia unei locuinţe clasice, însă rentabilitatea vine din confortul pe care-l oferă şi din costurile reduse de exploatare.
Proiectul cuprinde patru tipuri de locuinţe, cu suprafeţe construite desfăşurate între 118 metri pătraţi şi 230 de metri pătraţi şi preţuri între 167.500 de euro şi 285.000 de euro.
Întotdeauna sfârşitul verii stârneşte nostalgii, dar remedii există din belşug, aşa cum trebuie la început de toamnă. Sunt poveşti care abia aşteptă să fie descoperite, sunt aventuri în aer liber, urmate de răsfăţuri premium şi, pentru cei care insistă să-şi facă din viaţa de zi cu zi o vacanţă, sunt şi soluţii permanente cum ar fi o casă în liniştea muntelui.
Mark Koops: „Această ţară este extrem de ofertantă, mai ales pentru oamenii de afaceri din Occident.“