Franţa a fost binecuvântată de zei cu de toate, de la plaje idilice şi apă turcoaz la munţi semeţi, vii nesfârşite, câmpii parfumate cu lavandă, oraşe pline de istorie, gastronomie fină şi sate idilice. Nu există moment în an şi zonă din Hexagon când şi unde să mergi şi să nu ai ce face. Pe de altă parte, sunt atât de multe opţiuni, că o decizie poate deveni apăsătoare. Tocmai pentru a uşura puţin situaţia, am făcut o selecţie rapidă, câte ceva pentru fiecare.
O cupă de şampanie poate fi savurată oriunde, dar nicăieri nu are un gust mai bun decât la ea acasă, într-o regiune ce se află la o aruncătură de băţ de Paris, şi totuşi la ani-lumină distanţă în termeni de atmosferă. Capitala regiunii, Reims, poate fi o bază excelentă pentru o escapadă de câteva zile, perioadă în care paşii te pot purta prin sate tradiţionale sau pe la case mai mari ori mai mici de şampanie, case care îşi aşteaptă oaspeţii cu porţile, dar şi cu sticlele deschise pentru a sărbători. Ce? Orice! Pentru cei care doresc însă să fie mai aproape de natură, preferabil chiar în mijlocul viilor, hotelul de cinci stele Chateau de Sassy poate fi o opţiune de cazare, mai ales că nici oraşul nu e prea departe. Deşi nu există vreun moment din an când o călătorie aici să nu fie o idee bună, cu siguranţă niciun anotimp nu e mai potrivit decât toamna, când întreg peisajul se îmbracă în tonuri ce variază de la galben aprins la arămiu sau chiar roşu.
Pentru iubitorii de sporturi de iarnă, Alpii francezi reprezintă destinaţia ideală dat fiind că oferă peisaje de vis, piste generoase şi pentru toate nivelurile de pricepere, mâncare gustoasă, vinuri bune şi cazări pentru toate gusturile, chiar şi cele mai fine. Pentru acestea din urmă a fost gândit proiectul Le K2 Palace din staţiunea Courchevel, un loc unde designul simplu, dar de efect, şi-a dat întâlnire cu gastronomia fină şi cu ce are natura mai frumos. Gândit ca un cătun, proiectul hotelier poartă numele K2 ca un omagiu adus celui de-al doilea cel mai înalt vârf din lume, ce se înalţă până la peste 8.600 de metri. Şi, tot ca un omagiu adus acestei destinaţii, cabanele tradiţionale de munte din staţiunea Courchevel au accente de bronz şi roşu, culori care sunt menite să sublinieze influenţa pe care masivul din Himalaya o are asupra Le K2 Palace.
P.S. În Franţa, doar circa 30 de hoteluri au primit distincţia de Palace (Palat – trad.), ce le oferă un statut aparte, aceste proprietăţi fiind considerate cele mai impresionante unităţi de cazare din Hexagon.
Călătoriile cu trenul sunt percepute de mulţi drept opţiuni viabile pentru aceia care au buget limitat ori pentru cei ce au de parcurs drumuri scurte, unde avionul sau masina nu se pretează mai bine. Şi totuşi, mai există un soi de călătorie cu trenul, acela care a dus conceptul de lux la un alt nivel, iar cel mai grăitor exemplu este celebrul Orient Express, care scrie istorie din 1833 încoace. Dar aceasta nu este singura variantă pentru iubitorii de călătorii pe şine, de călătorii altfel. Variante pentru a străbate Asia sau Europa există, şi nu puţine. Iar din 2025, în Franţa va fi disponibil şi Le Grand Tour, un tren care îşi va plimba oaspeţii, timp de şase zile şi cinci nopţi, pe la cele mai importante destinaţii din această ţară. Vizitele la artizanii locali, cele la monumentele emblematice şi incursiunile în oraşe care mai de care mai spectaculoase vor fi completate de experienţe gastronomice fine încununate cu băuturi aparte. Pe scurt, o călătorie de neuitat.
Regiunea Cognac din sud-vestul Franţei este asociată invariabil cu băutura cu acelaşi nume, băutură al cărei renume a făcut şi continuă să facă înconjurul lumii de câteva sute de ani încoace. Şi totuşi, mai are atâtea secrete de dezvăluit. Iar o parte dintre ele pot fi descoperite într-o vizită la Martell, un producător a cărui istorie începe să se scrie în 1715, când Jean Martell a pus bazele acestui business ajuns astăzi unul dintre „cei patru mari“, club select din care mai fac parte şi Hennessy, Rémy Martin şi Courvoisier. Dintre aceşti veterani ai industriei, Martell este cel cu cea mai lungă istorie. Aşadar, poveştile ce pot fi descoperite în timpul unei vizite aici sunt numeroase (ca să nu zic infinite). Iar cu un cognac alături, e o mai mare plăcere să le asculţi. Producătorul oferă oaspeţilor săi atât posibilitatea de a vizita compania şi pivniţele acesteia, cât şi şansa de a degusta licori care mai de care mai fine.
P.S. E nevoie totuşi ca cineva să se sacrifice şi să îşi asume „poziţia“ de şofer, dat fiind că Martell nu oferă şi spaţii de cazare. O serie de opţiuni se află însă în apropiere. O variantă poate fi şi o maşină cu şofer „inclus“.
Franţa nu înseamnă însă doar zona continentală, ci şi insule care mai de care mai spectaculoase, fiecare cu propriul caracter. În timp ce unele dintre aceste petice de pământ înconjurate de ape sunt mai îndepărtate, altele se găsesc în relativa proximitate a coastei, cum e cazul insulei Corsica. Şi totuşi, apropierea geografică de restul ţării nu îi asigură niciun soi de asemănare, nici măcar cu Coasta de Azur. Mai exact, Corsica e unică, şi o spun atât localnicii, care se identifică drept corsicani mai degrabă decât francezi, cât şi vizitatorii care, odată ajunşi aici pentru prima dată, tind să revină mereu şi mereu. Şi ce face această destinaţie să fie atât de atrăgătoare e că are ce oferi oricui. Iubitorilor de munţi li se aştern trasee felurite. Cei care preferă plaja şi relaxarea au şi multiple variante din care să aleagă. Pescarii nu se pot plânge nici ei. Şi nici cei care sunt mai degrabă călători urbani. La fel de diverse sunt şi opţiunile de cazare, care pornesc de la apartamente şi merg până la hoteluri de lux, precum Misincu, amplasat strategic, în vârful unei stânci şi, totodată, în buza mării, promiţând aşadar o privelişte fără egal.