Cei mai mulţi oameni merg în Peru pentru a descoperi frumuseţile pe care această ţară sud-americană le are de oferit, în frunte cu Machu Picchu, cu siguranţă una dintre minunile lumii de astăzi. Există însă şi unii vizitatori care aleg aceeaşi destinaţie, dar pentru a participa la un ritual şamanic, considerat de cei care l-au experimentat drept o călătorie către sine. O incursiune similară a făcut şi Jonathan Dufour, iar experienţa respectivă el o creditează ca fiind începutul pentru Spiritum Paris, brandul său de parfumerie de nişă.
„Am creat Spiritum Paris după un ritual şamanic la care am participat în Peru în 2020. A fost o experienţă care mi-a schimbat viaţa“, povesteşte Jonathan Dufour. Spune că acum trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa, şi asta pentru că poate împărtăşi pasiunea lui, povestea proprie şi valorile după care se ghidează prin intermediul Spiritum Paris.
„Am deschis recent un flagship store în cartierul Saint Germain Des Près din Paris şi, în paralel, dezvolt piaţa europeană“, adaugă el. De altfel, brandul Spiritum Paris este prezent şi în România, în cadrul parfumeriilor Beautik, unul dintre cei mai importanţi actori din parfumeria de nişă şi un deschizător de drumuri pe piaţa locală de profil.
„Am intrat pe piaţa din România după ce am participat la târgul Esxence din Milano, unde mi-am prezentat colecţia (şi unde i-am cunoscut pe partenerii locali – n. red.). Recent, am vizitat România, am descoperit magazinele Beautik şi am cunoscut echipa din spatele brandului.“
După această călătorie, Jonathan Dufour afirmă că s-a îndrăgostit de România şi se bucură de o prezenţă solidă a brandului său aici.
Portofoliul Spiritum Paris cuprinde un total de nouă parfumuri, fiecare dintre ele inspirat de ritualurile şamanice şi de acest univers aparte. Aromele poartă nume precum Solar Soul, Wisdom Universe şi Carnal Spirit, care trimit către lumea pe care fondatorul brandului a descoperit-o în Peru.
„Parfumurile ce poartă numerele principale (master numbers – n. red.) vor fi lansate în noiembrie şi se vor numi 11 – Psychic Vibes, 22 – Universal Mind şi 33 – Cosmos Guide.“
Pentru Jonathan, acesta nu este primul contact cu parfumeria, dar spune că ceea ce face acum e cu totul altceva.
„În timpul călătoriei mele spirituale din Peru, un prieten pe care l-am cunoscut acolo mi-a dezvăluit numărul care-mi guvernează drumul prin viaţă. E vorba de numărul 1, numărul liderilor, al creatorilor.“
În momentul în care şi-a îmbrăţişat, spune el, calea, a fost inspirat să creeze o colecţie de parfumuri care să dea forţă oamenilor. Şi a creat câte o aromă pentru fiecare număr de la unu la nouă, numere-cheie în universul şamanilor.
„Deşi diferite, toate parfumurile au o bază comună, având drept ingrediente principale lemnul de santal, salvia şi tămâia.“ Acestea sunt ingrediente folosite şi în ritualurile şamanice. Lemnul de santal sacralizează, tămâia ajută spiritul, iar salvia purifică şi protejează sufletul, adaugă Jonathan.
Înainte de a fonda Spiritum Paris, el a fost wholesale manager pentru un brand independent de parfumuri. Acum, se află de partea cealaltă a baricadei, de partea artistică.
„După retreat-ul meu şamanic din Peru, am decis să creez Spiritum, iar universul mi-a oferit această şansă.“ În 2021, îşi aminteşte el, a ieşit în oraş cu un prieten – Antoine Delabre. Atunci, i-a povestit acestuia despre ideea sa şi despre proiectul pe care îl contura în minte.
„S-a îndrăgostit şi el de poveste şi a decis să mă urmeze şi să investească în brand.“
Despre marca pe care a creat-o, spune că este recognoscibilă tocmai datorită celor trei ingrediente- cheie – lemnul de santal, salvia şi tămâia -, pe care le regăseşti în toate parfumurile casei. „Cele trei ingrediente sunt de fapt semnătura mea. Îmi place când cineva recunoaşte brandul tocmai datorită lor.“
Şi pe viitor, declară că va rămâne fidel lor, şi asta pentru că au avut un rol major în procesul lui de vindecare şi crede că vor putea să ajute şi alţi oameni, mai exact pe cei care îi poartă creaţiile. De altfel, tocmai rolul lor şi semnificaţia din spate sunt motivele pentru care sunt ingredientele lui favorite.
„Şamanismul e esenţa mea, e ca o vrajă. În viaţa de zi cu zi însă, sunt un creator şi încerc în permanenţă să realizez ceva nou.“
Cea mai recentă lansare a casei este parfumul Shamanism, care este de fapt transpunerea călătoriei spirituale a lui Jonathan Dufour într-o aromă. „Un parfum e memorabil dacă e autentic şi e creat cu dragoste.“
La creaţiile sale a lucrat aproape doi ani. Deşi a avut o viziune clară pentru fiecare dintre ele, a avut nevoie de timp să transpună în arome propriile gânduri.
„Nu urmăresc trendurile. Eu lansez creaţii noi atunci când simt. Tendinţele sunt de fapt nişte începuturi eterne.“ Iar fondatorul Spiritum Paris este adeptul unor călătorii mult mai profunde, care au semnificaţie.
„Cu fiecare nouă lansare, noi vrem să întărim ADN-ul bradului şi vrem să arătăm lumii frumosul univers al spiritualităţii. Spiritum Paris este un proiect autentic, care se bazează pe o serie de valori de nezdruncinat.“
Speră ca prin intermediul parfumurilor pe care le creează lumea să poată descoperi mai multe despre spiritualitate.
„Cred în legea atracţiei, aşa că pentru mine nu a fost greu să intru în această lume a parfumeriei de nişă. E o industrie care se bazează pe valori solide, e un domeniu conectat cu planeta. Totuşi, cred că sunt primul actor din industrie a cărui poveste se bazează pe spiritualitate, numerologie şi pe propriul ritual şamanic“, conchide fondatorul Spiritum Paris, un nume grăitor pentru povestea sa.
Jonathan Dufour, fondatorul brandului Spiritum Paris: „Deşi diferite, toate parfumurile au o bază comună, având drept ingrediente principale lemnul de santal, salvia şi tămâia“ „Am intrat pe piaţa din România după ce am participat la târgul Esxence din Milano, unde mi-am prezentat colecţia (şi unde i-am cunoscut pe partenerii locali – n. red.). Recent, am vizitat România, am descoperit magazinele Beautik şi am cunoscut echipa din spatele brandului“.