Există puţine piese vestimentare care să fi trecut de-a lungul anilor prin atât de multe schimbări precum costumul de baie. La început, costumul de baie de fapt nu exista pentru că oamenii înotau complet dezbrăcaţi. Conceptul a apărut în secolul al XVIII-lea, când nuditatea a devenit imorală. În accepţiunea de astăzi însă, această piesă vestimentară a fost inventat în anii ’40.
Iniţial, costumul de baie consta de fapt într-o pereche de pantaloni bufanţi până la genunchi, purtaţi împreună cu o bluză de bumbac şi şosete negre. Apoi, odată cu trecerea anilor a tot intrat la apă. Prima pereche de bikini a fost inventată în 1946, iar numele îi provine de la atolul cu acelaşi nume din Insulele Marshall.
Deşi imaginea unei serii de insule cu plaje paradiziace şi cu ape cristaline în diverse tonuri de turcoaz te poate inspira să creezi un costum de baie, în perioada când acesta a fost inventat, atolul Bikini era folosit de către americani pentru primele teste ale bombei atomice. Astfel, doar numele este cel împrumutat de aici, inspiraţia de-signerilor venind din altă sursă. În continuare necunoscută.
Importanţa acestei piese nu vine însă din istoria sa, ci din faptul că, vară de vară, costumul de baie devine un element-cheie în garderobă. Un element fără de care puzzle-ul nu poate fi complet.
În ultimii ani, costumul de baie a suferit variaţii mai mici, mai degrabă de formă şi culoare decât de structură, de fond. La fel ca orice piesă vestimentară însă, şi costumul de baie suferă sezon de sezon un lifting mai mare sau mai mic, în funcţie de inspiraţia designerilor.
„Vara aceasta vorbim despre un mix de siluete clasice - costumul întreg, costumul din două piese cu slip înalt - şi piese noi, cu tăieturi inedite precum bustiera sau sutienul bandă. Toate se remarcă datorită detaliilor deosebite, fie ele decupaje grafice, inserţii de dantelă sau volane. Nu lipsesc nici piesele minimaliste ca siluetă şi cromatică, dar cu accente foarte grafice“, spun reprezentanţii I.D. Sarrieri, unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti din lume.
Cea mai nouă colecţie de costume de baie a brandului care se vinde în toate colţurile lumii şi-a găsit inspiraţia pe Riviera Franceză. Această zonă de coastă, cu luxoasele staţiuni precum Cannes, Nisa sau Saint-Tropez, a inspirat de-a lungul anilor şi pe unii dintre cei mai mari scriitori, cântăreţi şi pictori, care i-au dedicat opere de artă nemuritoare.
„Inspiraţia pentru cea mai nouă colecţie provine de la o zi lejeră de plajă pe Riviera Franceză ce se continuă cu o seară de petrecere pe plajă, totul foarte chic, simplu şi natural, «effortless», dar cu accente glamour şi detalii inedite care surprind“, mai spun oficialii I.D.Sarrieri.
Tot pe o plajă, dar de la celălalt capăt al lumii, în Mexic, şi-au găsit inspiraţia şi designerii Oysho, brandul de lenjerie intimă al gigantului spaniol Inditex, care deţine în portofoliu branduri precum Massimo Dutti sau Zara.
Plajele colorate şi vii din staţiunea Tulum din Mexic i-au inspirat pe designerii Oysho să creioneze o colecţie care să evidenţieze silueta feminină pariind pe imprimeuri geometrice. Tonurile puternice de roz, verde sau galben sunt asortate cu albul pur, o culoare tradiţională de vară, care evidenţiază pielea bronzată sub razele neobosite ale soarelui. O colecţie ce combină piesele basic cu unele cu design modern ce se remarcă prin tăieturi asimetrice sau prin detalii precum funde, volane sau benzi elastice asortate. Pentru adepţii creaţiilor clasice, brandul a creat şi o altă colecţie, unde predomină albul şi negrul, o colecţie inspirată de elementele din natură, de pământ, mare şi aer, cu piese minimaliste, cu doar câteva accente îndrăzneţe. Volanele şi tăieturile adânci sunt printre puţinele elemente disruptive ale seriei.
Indiferent de stilul pe care au pariat designerii, accesoriile şi detaliile curajoase sunt elementul comun al costumelor de baie din această vară.
„În colecţie se regăsesc siluete clasice aduse în contemporan prin tăieturi grafice, detalii precum inserţiile de tulle sau dantelă, decupaje spectaculoase sau volane“, spun reprezentanţii I.D.Sarrieri, care au pregătit şi o colecţie de haine de plajă ce cuprinde rochii vaporoase din bumbac cu dantelă, cu volane, asimetrii şi umeri dezgoliţi, precum şi kaftane şi rochii lungi din mătase - foarte fluide, răcoroase, elegante.
„Mergem în continuare pe creaţii statement, dar foarte rafinate, piese nemuritoare. Ca întotdeauna însă, confortul este foarte important pentru noi. Toate costumele de baie sunt realizate din materiale cu uscare rapidă, cu protecţie UV. Mizăm pe materiale care respiră, pentru a nu irita pielea“, adaugă reprezentanţii I.D. Sarrieri.
Acum, după ce designul, modelul şi culoarea costumului de baie au fost alese, mai rămâne de luat o singură decizie. În ce mări se va scălda şi pe ce plaje va fi răsfăţat de soare.