De ceva vreme, am început mă plimb alături de o prietenă prin cartierele în care ne-am dori să trăim. Este un fel de spionaj pe care-l facem cu o frecvenţă aproape alarmantă. Cred că la un moment dat am putea fi luate la ochi drept hoaţe, dar noi doar furăm frumuseţe. Am văzut case în Amsterdam, Bruges sau Stockholm pentru care aş fi comis păcate doar ca să am privilegiul de a intra în ele. Chiar şi pentru o secundă. Nici Bucureştiul nu stă rău, şi capitala aceasta dominată de blocuri cu mii de vieţi în ele are zone destinate unor elite. Dana şi Lucian Azoiţei, cuplu de antreprenori activi în zona proprietăţilor de lux, stau într-o astfel de zonă, în liniştitul Kiseleff. Locul care pentru mine şi partenera mea de spionaj este pur aspiraţional, pentru ei a devenit mult prea cuminte. Însă până când noul penthouse la care lucrează va fi gata, cei doi antreprenori, copiii lor şi bona care găteşte senzaţional vor continua să formeze unul dintre cele mai agitate nuclee din cartierul cel cuminte.
„Noi stăm cu chirie aici de aproape un an. Pe piaţa imobiliară de lux este foarte greu să găseşti ceea ce căutam noi, un apartament cu 5 camere dintre care patru să fie dormitoare. Aceasta nu este o casă de compromis pentru noi, ci este ce era mai bun în acel moment pe piaţă. Noi avem un stil de viaţă la care ţinem foarte mult. Nu este vorba de pretenţii nejustificate, ci de cerinţe care ţin de partea estetică, de modul în care a fost construit proiectul, de siguranţa cartierului. Noi suntem din acest domeniu şi ştim la ce să ne uităm. În plus, suntem iubitori de penthouse-uri“, spune Dana Azoiţei, director general al Couture Properties, agenţie imobiliară specializată în proprietăţi de lux.
Înainte de a se muta în penthouse-ul din apropierea parcului Kiseleff, familia Azoiţei a stat lângă parcul Ioanid, de departe una dintre cele mai frumoase zone rezidenţiale din Bucureşti. Despărţirea a fost grea, iar comunitatea formată în jurul micului parc încă mai răsare în dicuţiile din familia Azoiţei.
„Suntem şi iubitori de terase şi de privelişti, dar în primul rând suntem oameni de oraş. Ne uităm după flexibilitatea locului. Faptul că acum stăm în chirie aşteptând finalizarea lucrărilor la penthouse-ul în care ne vom muta ne dă şi oportunitatea de a experimenta. Noi iniţial locuiam în zona Ioanid, o zonă care a cultivat în jurul ei o comunitate foarte bine închegată. Ieşeam la plimbare şi ne salutam cu toată lumea. Aici este însă o zonă aseptică. Lipseşte acea comunitate pentru că este mai ales o zonă populată de expaţi şi de diplomaţi. Nici măcar un bancomat nu este. Nici Mega Image nu este aici. Nu sunt cafenele multe. Este un cartier aproape gol din acest punct de vedere“, spune Lucian Azoiţei, unul dintre proprietarii grupului Pazo, specializat în distribuţia de plăci ceramice şi obiecte sanitare.
„La Paşte de exemplu, aveam un părinte în zona în care locuiam, un părinte cu doctorat de Cambridge care venea în casa noastră şi cu care vorbeam fel şi fel de lucruri. Aici, am facut Paştele la Caşin şi am avut senzaţia de miting. Ne lipseşte acel sentiment de comunitate“, îl completează soţia sa. Eu doar luam notiţe. Chimia dintre cei doi aproape mă scutea de pusul întrebărilor.
Recent, Lucian Azoiţei a făcut primul pas în domeniul dezvoltării imobiliare printr-un proiect de 6 milioane de euro şi spune că tot ce a învăţat timp de 15 ani despre această piaţă se va regăsi în cele 42 de apartamente ale noului proiect. Aici, familia Azoiţei va avea propriul său penthouse, dar mutarea va mai avea puţin de aşteptat. Niciodată însă în planurile celor doi soţi nu a intrat posibilitatea mutării la o casă.
„Noi nu prea suntem oameni de curte. A avea o casă echivalează cu un mod de a trăi. Casa te subordonează“, spune Dana Azoiţei. Şi oricum nu şi-ar dori o casă în zona în care stau acum, nu pentru că nu ar fi un loc bun, dar pentru că este prea cuminte pentru agitaţia care-i caracterizează. „Casele din zona în care stăm noi îşi vor conserva mereu valoarea pentru că au în ele acel element aspiraţional. Acest cartier va exista mereu, dar noi ne dorim mai mult de atât. Noi nu ne dorim acum un loc în care să mergem şi să ne culcăm“, spune totuşi Lucian Azoiţei în apărarea uneia dintre cele mai râvnite zone din Bucureşti. Telefonul începe să-i sune. Îi lasă misiunea prezentării casei Danei Azoiţei. Nici măcar nu sunt necesare cuvintele. Complicitatea jucăuşă dintre cei doi este mai mult decât evidentă.
„Am vrut o mobilă care să poată fi adaptată la orice. Ne-am construit casa în jurul liniilor care caracterizează stilul american contemporan. Este un stil cu canapele mari, cu obiecte foarte confortabile, nu este stil opulent, dar era populat de piese cu greutate. Texturile induc aceeaşi idee de comoditate dusă aproape la extrem. Avem catifea, avem multe perne moi. Totodată, ne-am dorit în casă un stil eclectic, în care nu ne-a fost teamă să asociem elemente argintii cu cele aurii, de exemplu. Avem obiecte în care lemnul stă alături de cupru, dar toate fac parte din acelaşi stil american. În total, amenajarea a durat o lună“, explică Dana Azoiţei.
Într-o casă care spune povestea cofortului, sunt câteva „personaje principale.“
„De exemplu, masa aceasta o avem după ce am fost în cafeneaua magazinului Ethan Allen. Ne-am dus să bem o cafea, ne-a plăcut şi am întrebat dacă nu cumva este de vânzare. Masa era de fapt dintr-o colecţie mai veche de la Mobexpert. Am vorbit şi până la urmă ne-au găsit o masă mai veche într-un depozit şi am reparat-o pentru că era puţin lovită. Ne-a ajutat imediat prietenul nostru, Carolin Ivănescu (directorul de marketing al Mobexpert şi designerul-şef al companiei - n.red.).“
El continuă să vorbească la telefon. Ea găseşte o altă poveste.
„Masa aceea este făcută din fier bătut. Este un proces care durează câteva luni. Noi eram în vacanţă în Franţa şi când am văzut-o, mi-am zis că trebuie să o am. Eu fără masa aceea nu aveam să plec din magazin. Nu am vrut s-o las la cală pentru că m-am temut să nu o stricăm. Nu am avut decât o singură soluţie. Am plătit o taxă suplimentară ca să fie depozitată la business class şi noi am stat la economy.“
Pereţii casei sunt şi ei acoperiţi cu tablouri care au o poveste.
„Tabloul acesta l-am cumpărat din New York, din Soho. Era un artist asiatic. M-am uitat la tablou şi l-am întrebat dacă s-a inspirat din pictura flamandă, iar el pur şi simplu mi-a zis că aşa vede el femeile americane, cu forme generoase. Am râs când l-am auzit, aşa că am cumpărat tabloul, iar acum de fiecare dată când copiii îl văd, râd şi ei. Este o achiziţie emoţională în primul rând.“
Biblioteca familiei este plină de machete de bărci, o pasiune de-a lui Lucian Azoiţei, cu albume de călătorii, cu fotografii din locuri vizitate sau cu cărţi despre locuri în care trebuie să ajungă.
„Călătorim destul de mult. Dacă avem o fereastră, plecăm. Oriunde, chiar şi pe stradă să ne plimbăm“, spune Lucian Azoiţei. La rândul său, soţia sa spune că numitorul comun al celor mai multe dintre călătorii este pasiunea pentru designul interior.
„Oriunde mergem, căutam inspiraţie pentru proiectele noastre. Ţin minte că eram cu copiii la Londra şi deodată fetiţa îmi spune „Mami, ce case frumoase sunt aici!“. Nu a fost impresionată de palatul regal, de muzeele văzute, i-au plăcut casele. Până la urmă asta te impresionează în prima fază, lucrurile cu care ai contact direct.“
Dincolo de călătorii, mai este un lucru care ţine familia unită: gătitul.
„Gătim foarte mult, iar cum nu am avut niciodată o insulă în bucătărie, de data aceasta am făcut totul să o am. Gătesc împreună cu copiii pizza, fursecuri. Ei sunt înnebuniţi după omlete“, spune ea.
Şi familia mai este înnebunită după ceva, după muzica dată tare astfel încât şi pisica cea prietenoasă şi cu ochi albaştri ca două mărgele să joace de bucurie.
„Casa este luxoasă când are terasă, muzică şi aer liber“, spune el. „Ascultăm tot timpul muzică, suntem obsedaţi de muzică“, îl completează ea amintind de petreceri cu copii de vârsta fetiţei lor în care coloana sonoră era asigurată de Katy Perry.
Privirile acelea complice ar putea stârni invidii. Noroc că mă împrietenisem destul de bine cu pisica familiei.
În curând însă, acest nucleu format din cei doi „camarazi“ de 15 ani, din doi copii şi bonă, se va muta într-un alt penthouse. Cartierul din apropierea parcului Kiseleff va fi din nou liniştit, plin de diplomaţi şi de expaţi.
„Eu întotdeauna mi-am dorit o grădină urbană aşa că în noua casă voi avea o grădină, un patio în mijlocul livingului, de 20 de metri, în centrul căruia voi avea un cireş. Asta am vrut eu, să aduc natura în mijlocul betonului“, spune Dana Azoiţei.
Iar după ce acel cireş va face flori şi fruncte şi cei doi copii vor creşte la umbra lui şi poate vor deveni la rândul lor iubitori de penthouse-uri, abia atunci Lucian şi Dana Azoiţei vor trece la următorul proiect, poate cel mai liniştit dintre toate.
„Avem şi un vis. Atunci când copiii noştri vor pleca la facultate, ne vom lua pământ în Portugalia, ne vom deschide un restaurant şi o să ne menţinem spiritul tânăr. Lucrăm intens la acest vis“, spune Lucian Azoiţei.
Dar înainte de vinul de Porto, va veni dulceaţa florilor albe de cireş.
