Capitalismul sălbatic de la începutul anilor ’90 a creat câţiva muguri de business ca de oţel, unii dintre oamenii care şi-au umplut la acel moment plămânii de parfumul schimbării ajungând la primul schimb de generaţii. Numele Şucu este un astfel de mugur de oţel, business-ul Mobexpert pornind în primul rând de la un instinct. „A deschide un business echivala în mentalul colectiv cu a fi „bişniţar““, spune Camelia Şucu, medicul transformat în antreprenor într-o perioadă în care acest cuvânt nu exista. Aparent neliniştea, argintul viu care curgea prin venele primilor oameni de business locali a trecut mai departe. „Nu suport să stau, am sentimentul că pierd timpul preţios al vieţii mele“, spune Ioana Şucu-Matei, fiica cea mare a Cameliei şi a lui Dan Şucu. Un nou mugur de oţel?
„Anii despre care vorbim, adică cei imediat după Revoluţie, au fost ani de construcţie accelerată. Nu prea aveam la ce ne raporta, nu aveam inhibiţii căci terenul era virgin şi nu aveam cu cine ne compara, deci tot ce puteam face era să mergem înainte cu curaj. Trebuia însă să ai acest ingredient: curajul“, spune acum Camelia Şucu, actualul proprietar al brandului de lux Class Living, omul din spatele Iconic Health, un concept de nutriţie şi îngrijire, care a dezvoltat şi o pasiune pentru afacerile din domeniul agriculturii.
În momentul în care alături de Dan Şucu decide să pună pe picioare afacerea Mobexpert, devenit de-a lungul timpului cel mai extins retailer de mobilă local, Camelia Şucu renunţă la profesia de medic. Era ca şi cum ar fi ieşit de pe un pod de beton armat şi ar fi călcat direct pe o pojghiţă de gheaţă.
„A părăsi o meserie respectată şi cu statut social, aceea de medic, ca să te apuci de afaceri, necesita oareşce curaj, pe atunci denumit inconştienţă. Nu ştiu ce aş fi făcut acum dacă aş fi avut vârsta de atunci şi condiţiile de acum. În mine au existat întotdeauna un puternic spirit antreprenorial şi dorinţa de libertate, însă e adevărat că lucrurile nu se compară. Atunci făceam totul instinctual, învăţam din propriile greşeli, nu existau şcoli care să ne înveţe teoria managementului şi nici concurenţa de la care să învăţăm direct. Or, când nu ai niciun fel de hartă, ai două opţiuni: stai pe loc sau îţi faci curaj şi mergi. Comparând vremurile, n-aş şti să spun când e mai greu să începi o afacere: atunci era momentul tuturor posibilităţilor, dar îţi trebuia curaj. Acum ai de toate, dar îţi trebuie strategie. De fapt, dacă mă gandesc bine, felul meu de a fi, un antreprenor instinctual şi condus mai degrabă de inspiraţie decât de calcul, e mai potrivit unor vremuri care necesitau pur şi simplu curaj.“
Camelia Şucu nu vorbeşte despre dificultăţile acelei perioade, „în libertate totală, îţi cam asumi totul“, dar admite că povara pionieratului se poate dovedi uneori greu de cărat. „Mai sunt momente când te întrebi «ce ţi-o fi trebuit?» Să nu uităm că în acele vremuri a fi antreprenor (apropo, cuvântul nu exista pe atunci!) însemna a fi un soi dubios de om, iar a deschide un business echivala în mentalul colectiv cu a fi „bişniţar“. Acum a fi antreprenor e un statut lăudabil şi parcă în vremurile astea România vrea să compenseze pentru startul întârziat pe care li l-a oferit.“
Coincidenţă sau nu, fiica cea mare a Cameliei Şucu, Ioana, are acum vârsta la care mama ei începea să facă primii paşi în business, fără hartă, cu instinctul pe post de armă. Dinamica este însă fundamental schimbată, timpul se comprimă, „bişniţarul“ anilor ’90 s-a transformat în tânărul şcolit la instituţii din străinătate, dornic de a se realiza pe cont propiu sau de a scăpa de un alt soi de jug, cel al marilor corporaţii, tot o dictatură, dar ceva mai stilată.
„Nu ştiu, tot ce pot să spun e că aş munci la fel“, răspunde Ioana Şucu-Matei la întrebarea dacă ea crede că în zece ani, prin propriile forţe, ar putea genera un business de talia celui construit de părinţii ei. „De cultura muncii pe care am învăţat-o în familie nu am cum să scap. Vremurile în care ai mei au ridicat businessurile sunt foarte diferite de ce trăim acum. Afacerile nu mai seamănă între ele, mediul este diferit. Tot ce-mi doresc este să pot crea o afacere de succes care să-mi placă mie, prin forţele proprii şi prin ceea ce am învăţat să fac. Nu vreau să copiez modele, vreau să-mi creez vocea proprie“, spune Ioana Şucu-Matei.
Succesul parinţilor vine însă la pachet cu o presiune care trebuie gestionată în mod egal de „seniori“, cât şi de urmaşi.
„Nu ştiu dacă a existat un moment anume în care am realizat asta (avantajul de a purta numele Şucu - n.red.), am crescut cu această realitate. Avantajul poate fi competitiv, însă singura persoană cu care asta a generat competiţie adevărată am fost eu însămi. Mediul în care am crescut a fost unul de muncă non stop: birou, colecţii, relaţii de business, angajaţi şi parteneri, călătorii de afaceri la târguri, oameni mulţi în jur şi multă activitate. Un mediu deloc relaxant, mai degrabă activ, alert. Aşa că firea mea s-a modelat aici. Nu suport să stau, am sentimentul că pierd timpul preţios al vieţii mele. Aşa că avantajul a presupus mereu presiunea de a te ţine la înălţimea avantajului. O presiune suportabilă, frumoasă, de altfel, de care nu mă plâng“, afirmă Ioana Şucu-Matei.
De cealaltă parte, Camelia Şucu spune că succesul construit al familiei nu s-a transformat într-o pernă călduţă de relaxare pentru cele două fete pe care le are.
„Fetele mele au avut şansa unui început în viaţă şi în lumea de business cum probabil puţini în lumea asta au. Am reuşit să pun în ele dorinţa de a reuşi pe cont propriu: au făcut facultăţi de business, au muncit pe brânci de dimineaţa până seara în gestionarea unei bucăţi de business fiecare. Da, au avut relaxarea startului, însă asta nu scuteşte pe nimeni de muncă.“
Primul job al Ioanei Şucu-Matei a fost un part-time la Class Living, deşi când era mică se gândise că poate ar fi putut să devină avocat, sau doctor, sau de ce nu wedding planner?
„Veneam la magazin după şcoală, învăţam despre fiecare piesă de mobilier, încercam să intru în discuţii cu clienţii, dar îmi era teamă să nu greşesc ceva. Uşor, uşor mi-am învins teama. A fost o experienţă frumoasă.“
La 18 ani, Ioana Şucu-Matei preia restaurantul din cadrul outlet-ului Mobexpert, care din 2010 poartă denumirea de The Library Food and Bar. Anul trecut, restaurantul a generat vânzări de 0,8 milioane de lei. Cu un an înainte abia făcea 0,1 milioane de lei.
„Au decis părinţii mei pentru mine. A fost felul lor de a mă învăţa ce înseamnă responsabilitatea, ce înseamnă munca adevărată. Pentru mine a fost cadoul cel mai de preţ. În prezent soţul meu (Mihai Horia Matei) şi cu mine am decis să se implice el mai mult în activitatea restaurantului The Library pentru a îmi permite mie să aloc timp business-ului Iconic Health“, spune Ioana Şucu-Matei.
Este însă vreo genă care diferenţiază antreprenorul de angajat, vreun semn din naştere, sau este o abilitate care se dezvoltă ca oricare alta? Cât de mult contează faptul că primii paşi din viaţă ţi-i faci într-o veritabilă şoală de business în timp ce alţi copii la grădiniţă colorează în nişte contururi deja de-senate?
„Cred că acest ADN trebuie să-l ai în tine, în structura ta umană: adică să ai un spirit înnăscut pentru aventură, să nu te sperie noutatea şi să poţi face schimbări în viaţa ta fără traume majore. Pe scurt, provocările trebuie să-ţi placă şi să găseşti bucurie acolo unde poate alţii găsesc motive de teamă. Uneori şi mediul în care ai crescut, familia, poate să ajute la a deveni antreprenor, însă nu e regulă. Eu am devenit antreprenor dintr-o familie cu părinţi profesori şi conformişti cu statu quo-ul de atunci. Pe de altă parte însă, fetele mele au poate acest nerv de antreprenor în ele pentru că asta e ce au văzut în familie de-a lungul anilor“, spune Camelia Şucu.
De la o generaţie la alta, antreprenorii devin un fel de povestitori de business, dând mai departe şi receptând sfaturi care au generat sau pot genera istorii de succes.
„Cel mai bun sfat pe care l-am primit, l-am primit, culmea, de la părinţii mei care s-au opus ca eu să devin antreprenor, la început. Cei pe care îi am şi acum alături de mine, să-i ţină Dumnezeu sănătoşi!, mi-au format convingerea fermă, intimă, totală că întotdeauna există o parte bună în orice. Optimismul în business este vital. Optimismul în business te face să mergi înainte. Cel mai bun sfat pe care l-aş da oricui ar fi să nu se ferească de puterea eşecului. A învăţa din greşeli, ale tale sau ale altuia, este ca un MBA al vieţii.“ Iar acest optimism s-a dus mai departe. „Never give up (nu renunţa niciodată - n.red.)“ Aceasta este cea mai importantă lecţie pe care Ioana Şucu-Matei spune că a primit-o de la mama sa. „Optimismul mamei mele şi puterea ei de a merge mai departe, ca Scarlett O’Hara, m-au inspirat mereu. Nu reuşesc să fiu ca ea, însă am nevoie de ea când îmi este greu. E mai puternică decât mine, asta e clar!“
La rândul ei, Camelia Şucu spune că a avut de învăţat de fiica sa, Ioana.
„Dincolo de dragoste, am învăţat lucruri concrete în business, schimbăm idei pentru că vreau să ţin pasul cu o generatie pe care o admir: altfel decât eram eu, mai centrată pe sine şi mai dornică de performanţă repede spre deosebire de acum 30 de ani când parcă timpul trecea altfel.“
Acest flux de informaţii se petrece nestingherit în contextul în care mama şi fiica muncesc împreună.
„Lucrăm împreună, deci avem multe activităţi zilnice pe care le împărtăşim. În plus mergem la sport împreună, alergăm împreună. Acum şi eu şi sora mea (Cristina Şucu) avem familie, însă asta nu mă impiedică să vorbesc cu mama mea la telefon de câteva ori pe zi, în cazul în care nu reuşim să ne vedem.“
Pofta pentru călătorii este un alt lucru pe care Camelia Şucu îl împarte cu fiicele ei. „Iubesc Capri, iubesc Riviera Franceză şi Provence, dar iubesc deopotrivă New York-ul. Femeia activă şi doritoare de acţiune din mine se manifestă la fel de puternic precum cea romantică, doritoare de linişte. Cred că viaţa este despre echilibru între toate. E clar însă că sunt a «city animal». Spa-urile fără acţiune îmi plac doar atâta timp cât să-mi reîncarc bateriile şi să mă odihnesc câteva zile, însă n-aş putea trăi pe o insulă. Într-un oraş cosmopolit, însă, oricât de aglomerat, simt că respir“, mărturiseşte Camelia Şucu.
New York-ul se află la loc de cinste şi pe lista Ioanei Şucu-Matei, dar pe ea Londra a cucerit-o definitiv. Îi mai plac Roma, pentru istoria ei, şi insulele Seychelles pentru frumuseţea naturală.
„Călătoresc cât de des am ocazia“, spune zâmbind Ioana Şucu.
Ca opţiuni de lifestyle Camelia Şucu spune că îi place un model de ceas Richard Mille. Nu este încă la încheietura mâinii sale, dar este pe lista de dorinţe.
Când vine vorba de maşini, spune că are dificultăţi în a se opri la un singur brand, dar că-i plac Mercedes, Porsche şi că noul BMW 7 a sedus-o definitiv. Vestimentar preferă combinaţiile de alb şi negru, îi plac liniile clasice, dar care sunt scoase din sfera anonimatului prin twist-uri îndrăzneţe.
„Pentru bijuterii, Cartier is the name şi cu parfumurile am o relaţie fidelă cu Humiecki & Graef, Bosque“, spune Camelia Şucu.
Pentru Ioana Şucu, lucrurile par ceva mai simple.
„Nu am branduri preferate“, spune ea, menţionând totuşi că-i place să primească lucruri frumoase, indiferent de unde sunt cumpărate.
„Verigheta şi un inel primit de la mama care cred eu că îmi poartă noroc. Agenda şi un pix foarte norocos cu care scriu tot timpul“, spune Ioana Şucu că sunt obiectele de care nu se desparte. Pentru Camelia Şucu dependenţa se numeşte iPad.
„Nu ştiu să se fi inventat încă ceva împotriva acestei dependenţe. Până s-o scoate în afara legii, am de gând să profit“, spune ea.
Această mică diferenţă, faptul că Ioana Şucu-Matei nu se desparte de un pix şi de o agendă, în timp ce Camelia Şucu nu pare a găsi un leac pentru dependenţa de iPad, atrage atenţia.
La început poate fi asimilată cu o ruptură, dar poate fi interpretată şi altfel. În timp ce părinţii vor să ţină pasul cu copiii, să-şi calibreze mişcările la viteza cu care se mişcă totul acum, moştenitorii găsesc confort şi inspiraţie în generaţia celor care i-au modelat. Nu este o ruptură, ci un transfer continuu.
