A tăiat rapid şi fără prea multe remuşcări legăturile cu „frumoasa profesie de medic“, devenind pentru câţiva ani un mic întreprinzător în domeniul IT.
„Numele de antreprenor IT este o denumire oarecum pompoasă pentru acea perioadă din tinereţe în care filozofam online şi băteam drumurile Europei mai degrabă decât să construiesc o carieră.“ Lucrurile
s-au schimbat însă când a ajuns să lucreze la revista „Şapte Seri“, un cunoscut ghid de timp liber, unde s-a implicat din ce în ce mai mult până când, a ajuns în funcţia de redactor-şef.
În 2008 i s-a propus să preia „destinul“ Eventim România, companie aflată în acel moment în stadiul de idee nepusă în practică. „A fost ca şi când ai fi întrebat un copil dacă este de acord să zburde printr-un câmp de acadele. Am acceptat imediat.“ La trei săptămâni după aceea avea deja lansat site-ul Eventim, cu bilete disponibile la „Lord of the Dance“, la Festivalul Peninsula şi la Jose Carreras în România, şi la The Police şi Nick Cave în Serbia. La finalul primului an de activitate avea 15.000 de bilete vândute, cam cât vinde acum în 10 minute la lansarea unui eveniment important.
„Ce înseamnă Eventim acum, după 7 ani de la lansare? La întrebarea aceasta cred că cel mai bine raspund cei peste un milion de spectatori care, anual, intră la evenimente ţinând în mână un bilet emis de noi.“
Pasiunile mele sunt...
trecătoare. Cu excepţia soţiei, care defineşte cumva pasiunea, literal şi literar, ca-n poveşti. Noua mea obsesie este pescuitul care m-a dus în nişte locuri din România pe care nu le văzusem niciodată.
O destinaţie de vacanţă pe care aş recomanda-o...
ar fi de fapt mai multe. Portugalia este fascinantă, Toscana este superbă, Seychelles înseamnă exotism, dar ca să dau un anti-răspuns, aş spune Grecia, şi asta pentru că românii de o anumită vârstă au înscris în ADN-ul lor clasicul sejur la mare, iar în Grecia exact asta poţi să faci cel mai bine. Să fie 30 de grade, să fie nisip, să fie apă caldă şi curată şi să nu fie valuri. Dacă apar nemulţumiri, trec cu Tsipouro.
Aduc acasă din călătorii...
mici tablouri vândute de autori pe stradă şi scrumiere. Acestea din urmă însă nu sunt, din păcate, pentru decor, ci pentru uz zilnic.
Cel mai impresionant concert la care am fost este ...
concertul lui Bon Jovi din Piaţa Constituţiei. Când un artist de talia lui nu vrea să plece de pe scenă datorită publicului şi atmosferei create de acesta, este un moment special.
Aş vrea să mai văd în România pe scenă...
Dintre cei care au mai fost aş alege Joshua Bell, Radu Lupu, AC/DC, Aerosmith - şi, deşi sunt atât de nedrept faţă de mulţi alţii, în acest moment o să mă opresc aici. Dintre cei care nu au venit încă, perla coroanei pentru activitatea noastră ar fi U2 sau Queen, Radiohead, Bjork, Einstürzende Neubauten şi, iar mă opresc. Nu, nu mă pot opri însă fără să spun despre Michael Jackson One by Cirque du Soleil şi de un vis al meu, în care la Bulandra se montează piese în care joacă Kenneth Branagh şi Emma Thompson. Ah, da, ultimul dar printre cei dintâi, Prince, The Artist, The Sign, acel extraterestru mic de statură ce respiră muzică.
Artistul meu preferat este ...
anul acesta am mai mulţi artişti preferaţi, respectiv cei care vin la Festivalul George Enescu, Andre Rieu, Robbie Williams, ca să vorbim de Bucureşti. În provincie îmi plac alţi artişti, precum Avicii, Fat Boy Slim, David Guetta, HIM. Nu am voie să am preferinţe, dacă nu sunt bugetate.
O persoană pe care am cunoscut-o şi m-a impresionat este...
Gordon Matthew Thomas Sumner, „poreclit“ Sting. S-ar putea trage concluzia că ne cunoaştem, însă în realitate l-am întâlnit o singură dată şi am schimbat doar şapte-opt cuvinte în decursul unei sesiuni foto. Evident, îi cunoşteam muzica, însă el a fost mai mult decât mă aşteptam.
Ultima achizitie exclusivistă…
vorba publicitarilor, nu sunt în target pentru această întrebare. Fac achiziţii pragmatice, comune, utilitare. Mai puţin sculele de pescuit, dar şi ele pot deveni utilitare în caz de apocalipsă zombie.
Următoarea achiziţie de pe lista mea este...
o geacă cu umplutură de puf. Este vorba de o geacă uşoară, în care poţi sta nemişcat timp de o oră, noaptea, când sunt 5-6 grade, iar ţie să îţi fie cald. Merg pe principiul vara sanie şi iarna surf.
Restaurantul meu preferat...
nu sunt gurmand, sunt genul de persoană care mănâncă pentru a furniza energie organismului sau pentru a se simţi bine alături de cei apropiati. Dacă ar fi să aleg însă, aş spune Alioli şi Lacrimi şi Sfinţi în Bucureşti şi restaurantele lui Jamie Oliver din Londra.
O descoperire recentă în Bucureşti...
acum câteva zile (interviul a fost acordat în perioada 8-12 iunie), pe peretele de ecrane din spatele scenei lui André Rieu a fost proiectată o imagine. Cred că era de undeva de pe lângă Universitate, iar imaginea arăta în prim-plan o clădire veche, cumva arătoasă, iar într-un colţ apărea un bloc, cu tot ce înseamnă un bloc în Bucureşti, rufe puse la uscat, goliciune, aparatul de aer conditionat al vecinului mai înstărit şi, în final, tot rufe. Am redescoperit Bucureştiul într-un mod nedrept şi am tras o concluzie: Bucureştiul este frumos când nu încerci să îl descoperi. Încă nu-mi dau seama de ce producătorii au pus acea imagine, olandezii nu sunt renumiţi pentru ironia lor fină, aşa că merg pe varianta că le-a plăcut ineditul.
Cum îmi petrec timpul în Bucureşti...
ştiţi ce se întâmplă cu cei care pot merge oricând, oriunde? Nu merg nicăieri. Când ies undeva, ajung, inevitabil, în backstage.
Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraş nou...
plec în călătorii măcar cu un minim de pregătire. Sunt deja trecut de vârsta la care te dai jos din tren acolo unde ţi s-au terminat banii de bilet, deci explorarea nu începe doar în momentul în care ajung în acel oraş. În plus, nu am nicio altă rutină demnă de menţionat.
Un cadou pe care mi-ar plăcea să îl primesc...
noroc că mi-am amintit de ochelarii de soare Armani pe care i-am pierdut acum câţiva ani, altfel iar cădeam în capcana utilitarismului. De atunci, caut fără succes ceva care să se apropie ca model, iar tot ce am cumpărat între timp a căzut relativ rapid în dizgraţie. Va trebui să găsesc o poză veche în care îi purtam şi să o împrăştii pe la prieteni.
Nu-mi lipseşte niciodată din frigider...
din frigiderul meu nu lipşeste nimic, asta pentru că nu ţin cafeaua în frigider. Krups, Lavazza şi ceva fără cofeină în amestec, acestea sunt produsele care ar trebui să nu lipsească de lângă un frigider.
Cartea care se află acum pe noptieră este...
„The Rulling Class“ a lui Peter Barnes. Este o piesă de teatru scrisă în 1968. Peter O’Toole a jucat în filmul făcut după ea la scurt timp după ce a fost scrisă, iar James McAvoy a fost pe scena Trafalgar Studios în 2015.
