Brand Story
Alina Iancu a păşit în lumea licorilor lui Bacchus în urmă cu 14 ani, iar ulterior a dezvoltat Revino, un brand care a devenit reper în organizarea de evenimente dedicate vinurilor şi brânzeturilor, dar şi în educarea gastronomică. De şase ani, călătoreşte constant pentru a descoperi brânzeturi artizanale, fiind totodată jurat al competiţiei internaţionale de brânzeturi de la Lyon. Anul acesta, ea are în plan o schimbare de strategie pentru Revino Gourmet, divizia de organizare de evenimente, cadouri gastronomice şi consultanţă în industria brânzeturilor. Cum a fost 2024 pentru Revino şi ce urmează pe mai departe?
„Anul 2024 a fost unul efervescent, marcat de multiple evenimente dedicate brânzeturilor artizanale, susţinute prin parteneriate strategice cu crame locale, menite să valorifice complementaritatea dintre vinuri şi brânzeturi. Totodată, am demarat dezvoltarea segmentului de cadouri gastronomice prin integrarea unor soluţii personalizate de ambalare şi prin selecţia unor accesorii premium menite să ofere o experienţă completă şi rafinată pentru clienţii noştri“, povesteşte Alina Iancu, fondatoarea Revino Gourmet şi CrameRomania.ro.
Ea a început să călătorească la crame în 2011, iar doi ani mai târziu a luat naştere primul proiect important - CrameRomania.ro, o bază de date bilingvă, educativă, dedicată cramelor din România, realizată alături de Alexandra Hash. În 2014, Alina a lansat Revino, un proiect ce reuneşte sub aceeaşi umbrelă evenimente dedicate vinului şi tururi ghidate la crame, pentru a aduce mai aproape cultura vinului românesc de publicul larg.
Astăzi, Revino are două divizii. Prima este Revino Gourmet, care este un organizator de evenimente cu vinuri şi brânzeturi, accentul fiind pus pe produsele locale şi pe educarea consumatorului român. Totodată, Revino Gourmet este specializat în conturarea de cadouri gastronomice corporate - cu vinuri, brânzeturi şi alte produse gourmet locale, dar şi în consultanţă în industria brânzeturilor.
Cea de-a doua divizie a businessului este ReviBOX, acesta fiind un furnizor de ambalaje pentru cadouri, de transport şi depozitare. Este noul proiect al familiei Revino, care din 2025 a venit cu o dezvoltare a gamelor comercializate în segmentul cadourilor.
În ceea ce priveşte organizarea de evenimente, activitatea care a consacrat-o, Alina Iancu spune că Salonul de Vinuri şi Turism Viticol şi Salonul Gastronomic Revino Gourmet au avut, încă de la prima ediţie, o misiune clară şi anume promovarea producătorilor locali şi
educarea consumatorilor în ceea ce priveşte cultura vinului şi a brânzeturilor artizanale.
„În cei opt ani de organizare constantă, am reuşit să dublăm atât numărul expozanţilor, cât şi al vizitatorilor, fapt ce reflectă interesul tot mai mare pentru evenimentele noastre şi încrederea comunităţii în proiectele pe care le dezvoltăm“, a punctat antreprenoarea. Ea adaugă că evenimentele Revino sunt în continuă creştere, iar una dintre realizările importante ale ultimilor ani a fost integrarea şi valorificarea potenţialului brânzeturilor locale în asociere cu vinurile, printr-o abordare coerentă şi complementară, care aduce beneficii ambelor segmente.
Cât despre 2025, Alina Iancu menţionează că începutul de an a fost marcat de incertitudine politică, iar în acest climat, cramele îşi aleg cu mai multă grijă prezenţa în cadrul târgurilor şi expoziţiilor, fiind mai selective în strategiile de promovare.
„Cu toate acestea, suntem bucuroşi să anunţăm că Revino Bucharest Wine Show 2025 este sold out, iar între 10 şi 12 mai vom reuni, ca în fiecare an, o comunitate valoroasă de specialişti, pasionaţi şi profesionişti din industrie, o comunitate formată şi consolidată în cei 12 ani de activitate“, a punctat ea.
De altfel, Alina Iancu menţionează că Revino Gourmet îşi propune o abordare strategică diferită în acest an, prin organizarea mai multor evenimente de dimensiuni reduse, cu un accent puternic pe educaţie gastronomică şi experienţe corporate, menite să creeze conexiuni autentice şi memorabile între produse, branduri şi consumatori.
În total, într-un an, Revino Gourmet organizează evenimente care reunesc aproximativ 10.000 de participanţi. În cadrul unei singure ediţii de salon, numărul vizitatorilor poate ajunge până la 3.000 de persoane, aminteşte Alina Iancu.
Cât despre cursurile de iniţiere în lumea brânzeturilor, pe care Revino Gourmet le organizează în paralel, ea afirmă că au luat naştere în mod firesc, ca răspuns la solicitările venite din partea prietenilor şi a partenerilor, odată cu aprofundarea cunoştinţelor şi cu propria formare în acest domeniu. A început cu un curs introductiv, conceput pentru a evalua nivelul de cunoştinţe şi interesul publicului.
„Pe măsură ce mi-am continuat specializarea în Franţa şi Italia, am dezvoltat o serie de cursuri mai complexe, care acoperă atât procesul de producţie al brânzeturilor, cât şi arta asocierii acestora cu vinuri şi alte produse gastronomice. Totodată, aceste cursuri includ informaţii aplicate despre modul de realizare a platourilor de brânzeturi, tehnicile corecte de tăiere, ambalare şi prezentare.“
Obiectivul este acela de a oferi o experienţă educativă completă, adaptată atât pasionaţilor, cât şi profesioniştilor din domeniul gastrono-mic, punctează ea.
Publicul este divers: de la simpli pasionaţi până la producători de brânzeturi, vinificatori şi reprezentanţi ai industriei HoReCa.
„Această diversitate creează un cadru de interacţiune valoros, care ne permite să înţelegem mai bine atât nivelul de cunoştinţe al participanţilor, cât şi dorinţa lor de a explora noi experienţe. Pentru mine, aceste insighturi sunt esenţiale în dezvoltarea următoarelor proiecte.“
Un exemplu relevant, explică ea, este colaborarea cu retailerul Carrefour, în cadrul programului Poftim Brânză Românească, prin care a organizat o serie de cursuri dedicate publicului larg.
În plus, Alina Iancu continuă să călătorească constant în căutarea şi explorarea brânzeturilor artizanale, vizitând producători din Franţa, Italia, Elveţia, Spania şi Marea Britanie – primele două fiind destinaţii recurente în agenda ei. De altfel, ea este şi jurat la competiţia internaţională de brânzeturi de la Lyon.
Tot divizia Revino Gourmet organizează, în medie, 3-4 cheese & wine baruri pe lună, iar conceptul poate fi adaptat în două formate distincte. Primul format este cel asistat, în care ea e prezentă pentru a interacţiona direct cu pu-blicul.
„În acest cadru, ofer informaţii despre producători, tipurile de lapte folosite şi caracteristicile fiecărei brânze. Acest tip de experienţă este preferat în special de companii, fiind organizat fie la sediul acestora, fie în locaţii partenere, într-un cadru personalizat.“
Al doilea format este cel self-service, folosit cu succes în cadrul nunţilor, unde cheese barul este disponibil pentru invitaţi pe tot parcursul evenimentului.
„Gradul de apreciere este uşor de contorizat – la final, platourile sunt întotdeauna goale, ceea ce confirmă interesul şi plăcerea cu care sunt primite aceste produse“, a conchis fondatoarea Revino Gourmet.
