Gastronomie

Tot ce trebuie să ştiţi despre şampanie, băutura care se poate consuma chiar şi la micul dejun

31 dec 2014 18206 afişări de Ioana David
Din aceeaşi categorie

Despre şampanie sau vinul spumant se spune că se pot consuma în aproape orice ocazie, că puţine ar fi împrejurările în care nu s-ar potrivi. Se bea ca aperitiv, la felul principal, la desert sau chiar la... micul dejun. Cu toate acestea, gândul la o şampanie bună apare firesc în preajma sărbătorilor de iarnă, când e aproape obligatoriu ca toate cupele să fie pline pentru a celebra finalul unui an şi a ne bucura de noi începuturi.

Pe cât de uşor se adaptează mâncării alături de care este servită, pe atât de multă atenţie necesită la păstrare, desfacere şi chiar consum. Chiar termenul, şampanie este folosit doar pentru vinurile spumante realizate în regiunea Champagne (din nord-estul Fran­ţei) după o metodă tradiţională. Restul producătorilor folosesc termenul generic de vin spumant, ori un termen propriu ţării (spre exemplu italienii folosesc prosecco pentru un vin spumant alb dintr-o regiune de lângă Veneţia).

„Champagne sau vinul spumant sunt extrem de versatile şi se pot consuma şi ca aperitiv, dar şi în asociere cu preparate antreu, preparate fel principal sau deserturi nu foarte dulci, asta în cazul celor brut, dry. Dacă ne referim la Cham­pagne doux (cea mai dulce dintre şampanii - n.red.) sau vinuri spu­mate dulci sau demidulci, le asociem cu preparate dulci, deserturi şi produse de patiserie, dar şi pre­parte din carne, servite cu sosuri dulci de fructe, după tipicul bu­cătăriei săseşti“, spune Eduard Jakab, sommelier în cadrul Tribeca Drinks. Recomandarea lui ar fi ca o cupă de şampanie să fie aşezată lângă stridii, crustacee, sushi sau sashimi, carnea de prepeliţă, preparate din carne file sau muşchi de vită pregătit tartar sau la grill în sânge (sau mediu). La fel de bine ar merge şi cu rulou din muşchiuleţ de vită împănat cu legume şi stafide şi asezonat cu nucşoară, scor­ţişoară şi alune.

Iar dintre şampanii ar recomanda Laurent Perrier Cham­pagne Brut Rose, pentru că un revelion sau o seară de Crăciun se sărbătoreşte cu o şampanie roze - roze-ul fiind vinul momentului, un vin versatil care se poate asocia cu mai toate preparatele din meniu, de la carne roşie la peşte, ori deserturi nu foarte dulci. Sau pentru că „evenimentele speciale necesită un «bubbly», cum ar spune americanul, care să faca un «pop» magic şi să dea startul oricărei petreceri.

Un alt sfat ar fi pentru Martini Prosecco, deoarece este mai accesibil ca o şampanie „pentru că este foarte versatil în mixologie, pentru cei ce preferă un cocktail, dar şi un excelent aperitiv. Pentru că se asociază excelent cu zâmbetul unei femei frumoase sau cu un platou de gustări - amuse bouche, finger food, din mezeluri fine precum prosciutto, brânzeturi tinere, fructe de mare, fructe proaspete trase în ciocolată albă şi chiar tartine de pate de gâscă asezonate cu caise şi mere uscate“.

A treia alegere ar fi Asti Mar­tini pentru cei care preferă vinurile dulci sau doresc să asocieze un spumant cu un desert de sezon, cu o terrină de ficat garnisită cu stafide şi nuci caju, sau lângă un cozonac cu vanilie si rahat.

Cum se recunoaşte o şampanie bună?

O şampanie bună este un vin bun, spune Cristian Pre­otu, proprietarul Le Manoir, companie care deţine magazinele de vinuri şi gastronomie fină Comtesse du Barry. De aceea, o şampanie trebuie să aibă arome atât olfactive, cât şi gustative, iar bulele trebuie să dureze şi să urce în pahar în mici coloane cilindrice.

El explică faptul că o şampanie tânără ar trebui băută la 8 grade, iar una mai veche sau prestigioasă la 10 - 12 grade, însă o temperatură prea joasă va tăia gustul şampaniei.

Cum un vin spumant bun ar fi mai bun decât o şampanie proastă, prima recomandare a lui Preotu ar fi un vin spumant Langlois Château din Loire, Franţa. A doua recomandare ar fi o şampanie clasică Canard Duchene, iar ultima ar fi şi cea mai sofisticată, Amour de Deutz 2002.

„Ruşii ar spune că orice moment este bun pentru şampanie. Eu recomand şampania la aperitiv înainte de masă, împreună cu un toast de foie gras, somon afumat sau caviar. Dar această băutură poate sa fie servită pe toată durata mesei împreună cu un homar sau un porumbel. Altfel, bulele din şampanie creează ele însele momente festive“, spune Cristian Preotu.

Consumatorii de şampanie ar trebui să ştie că atunci când desfac sticla trebuie să aibă paharele pregătite (în forma specifică - flută). Ar trebui să mai ştie că dacă dopul este lat, înseamnă că şampania este tânără, iar dacă este subţire este mai veche. Că aceasta poate să aibă miros de dop ca orice vin, iar asta înseamnă că atunci are un defect. Culoarea trebuie să fie gălbuie, nici prea închisă, nici prea deschisă, fiindcă acest lucru poate fi un defect.

Şi cel mai important: cum se deschide o sticlă de şampanie?

Cu grijă, spune Eduard Jakab. O metodă ar fi sabrarea - tăierea gâtului sticlei cu o sabie. Aceasta este spectaculoasă, însă nerecomandată de forurile de igienă. El recomandă metoda clasică, iar atunci când plasa (suportul de sâr­mă) a fost slăbită, aceasta să rămână continuu în contact cu mâna care o cuprinde şi care re­ţine dopul să nu sară. Iar pentru si­guranţă, se roteşte sticla şi nu dopul.

O ultimă recomandare a somelierului pentru cei care deschid o sticlă de şampanie: „Să savureze fiecare strop şi să aprecieze munca şi efortul depuse pentru producerea unui asemenea vin. Să deschidă sticla cu gâtul îndreptat într-o direcţie în care dopul nu poate lovi pe nimeni. Să consume Champagne, nu doar în momentele speciale  - nuntă, Revelion, Crăciun, zi de naştere - ci şi în mod curent.  Deschiderea unei Cham­pagne poate fi un moment special în sine. Şi mai ales, să împăr­tăşească bucuria cu cineva drag“.