Gastronomie

O doză de energie

22 iun 2023 154 afişări de Mădălina Dediu Panaete
Din aceeaşi categorie

Cafeaua, care pentru mulţi a devenit sinonim al bunei dispoziţii, este, fără doar şi poate, una dintre cele mai versatile licori şi spunem acest lucru luând în considerare multitudinea de posibilităţi în care aceasta poate fi consumată.

Am putea vorbi de eterna cafea la ibric, de cafeaua făcută acasă la espressorul automat - cu capsule sau direct din boabe -, de licoarea preparată de un barista într-o cafenea, dar şi de doza de energie dintr-un cocktail consumat la miezul nopţii într-un bar. Iar lista include şi cafeaua la doză, un produs ready-to-drink, care este şi cel mai nou pariu al companiilor din domeniu.

Tabieturile au căpătat în ultimii ani o altă dimensiune având în vedere caruselul de schimbări pe care secolul vitezei ni le-a adus în viaţa de zi cu zi. Pentru noile generaţii, mirosul de cafea la ibric nu mai poartă cu sine nicio amintire, obişnuită a devenit, treptat, aroma cafelei făcute la espressor.

Totodată, cafeaua savurată acasă şi-a pierdut din farmec, câştigând teren cea consumată la cafeneaua „din centru“. Iar mai apoi, ritmul alert al fiecărei zile ne-a îndemnat să luăm „elixirul energiei veşnice“ la „to go“, astfel încât să ne bucurăm de el în metrou sau la birou.

Iar această licoare supranumită al doilea aur negru (după petrol) este atât de versatilă, încât se adaptează perfect în orice situaţie. Tocmai de aceea, companiile s-au gândit să o îmbutelieze şi în doză, astfel încât să o avem la îndemână în orice moment al zilei, oriunde ne-am afla.

„Trebuie să fii atent la tendinţe şi să creezi un produs care să te reprezinte foarte bine (...). Şi asta face diferenţa între un jucător care este atent la piaţă şi unul care doar funcţionează. Trebuie să fii inovator“, spunea recent Radu Savopol, cofondator al lanţului de cafenele 5 to Go, cel mai extins business de acest fel din România.

5 to Go se apropie de borna de 500 de cafenele şi, odată cu expansiunea rapidă a reţelei, îşi extinde şi portofoliul de produse. Astfel, compania a lansat recent Italian Sparkling Espresso, un brand destinat zonei de retail. Italian Sparkling Espresso este un produs ready to drink care are la bază cafea 100% arabica. Despre acest produs, care nu conţine lapte, dar este acidulat, Radu Savopol mai spunea şi că „o să fie revelaţia anului 2023“.

Aceasta nu este prima incursiune în această nişă, 5 to Go fiind prezent pe piaţa cafelei ready to drink încă din 2021.

„Pe lângă produsul Italian Sparkling Espresso, deja disponibil, urmează să se lanseze alte două sortimente (sub umbrela – n.red.) Italian Sparkling Espresso: varianta fără zahăr şi varianta cu vanilie. Şi pe partea de ready to drink 5 to Go urmează să aducă pe piaţă arome noi, deci da, există interes pentru această zonă“, afirmă reprezentanţii 5 to Go.

De altfel, ritmul tot mai alert în care trăim schimbă şi structura pieţei de cafea. Deşi România este o piaţă mică, cu un consum de doar 2,5- 3 kg per capita pe an, conform ultimelor date, se observă o creştere în ultimul deceniu de până la pandemie a importurilor de cafea cu aproape 50%, conform datelor de la International Coffee Organization.

Iar preferinţele consumatorilor s-au schimbat, astfel că în ultimii şapte ani românii au trecut uşor-uşor de la cafeaua preparată la ibric la espresso, lungo sau la sortimentele pe bază de cafea, conform informaţiilor furnizate anterior de reprezentanţii Nestlé România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cafelei.

Brandul principal al Nestlé este Nescafé, în al cărui portofoliu se găseşte atât cafea măcinată, solubilă, cât şi capsule. Recent, compania a anunţat că Nescafé Barista Style, o varietate de băuturi de cafea, la doză, revine pe piaţă. Mutarea are loc într-un moment de efervescenţă al segmentului.

Aceste produse pot fi consumate atât reci, cât şi la temperatura camerei, şi sunt disponibile în patru variante de arome.

Însă Nestlé, care are în portofoliu şi brandul premium Nespresso, are din 2018 şi un parteneriat cu gigantul din domeniul cafenelelor Starbucks. Cei doi giganţi au format Global Coffee Alliance în 2018, pentru a accelera şi creşte acoperirea globală a mărcilor Starbucks în sectorul alimentar. Astfel, ca urmare a alianţei, Nestlé este un distribuitor autorizat de produse Starbucks în canalele de servicii alimentare. Este vorba, spre exemplu, de pungile de cafea boabe sau de capsulele pe care le vedem pe rafturile supermarketurilor şi hipermarketurilor. Totuşi, în sectorul băuturilor ready to drink pe bază de cafea, Starbucks are un parteneriat cu PepsiCo. În prezent, gama de produse ready to drink din portofoliul Starbucks este disponibilă în retail şi HoReCa, conform datelor de pe site-ul companiei. La fel ca în cazul 5 to Go sau Nescafé, şi Starbucks e activ pe segmentul cafelei la doză.

„Starbucks este lider pe piaţa de cafea ready to drink şi este al doilea brand din industria băuturilor ca ritm de creştere. Tinerii din generaţia millennials cumpără de trei ori mai multe produse din categoria iced coffee decât Baby Boomers“, se arată pe site-ul PepsiCo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa băuturilor din lume. Parteneriatul dintre Starbucks şi PepsiCo datează de aproape 30 de ani.

Viteza cu care ne trăim viaţa i-a determinat pe mulţi jucători să parieze pe cafea ambalată la doză sau la pahar ori într-o altă variantă. A contat că oamenii caută astfel de variante, aşa că ele trebuie să fie disponibile în proximitate, în cât mai multe locuri, nu doar în clasicele cafenele, chiar dacă sunt tot mai multe, inclusiv de specialitate.

De exemplu, HELL Energy, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa băuturilor energizante, a lansat şi el o gamă de cafea la doză. Gama ENERGY COFFEE a fost pusă pe piaţă în vara anului 2020. La început au fost trei arome, iar apoi, pe măsură ce s-a dezvoltat consumul, a fost extins portofoliul.

„În perioada viitoare, ne pregătim pentru extinderea produselor din gamele HELL ICE COFFEE şi XIXO pe piaţa din România şi ne propunem ca şi pe aceste categorii să atingem în curând performanţele pe care le avem cu gama de băuturi energizante HELL Energy“, spunea recent Micşunica Pelaghie, director naţional, HELL ENERGY România.

Chiar şi producători de lactate precum Albalact au pariat pe această nişă în plină dezvoltare şi pe a fi la îndemâna consumatorilor cu tot mai puţin timp liber pentru a fi petrecut la o ceaşcă de cafea (şi de vorbă). Aşa că Albalact a lansat câteva produse în segmentul de lapte cu cafea. De altfel, băuturi precum cappuccino sau latte sunt, conform celor mai recente informaţii, preferatele românilor, fie că sunt consumate în ceaşca de la cafenea, în cana de acasă sau în doza de la magazin.

Noile generaţii de băutori de cafea se schimbă, iar companiile se adaptează. În acelaşi timp, cafenele clasice în care poţi bea rapid un espresso sau în tihnă un cappuccino sunt încă disponibile, în aşteptarea clienţilor cu mai mult timp pentru a savura experienţa. Această licoare îndrăgită pentru prima dată în Asia îşi dovedeşte încă o dată versatilitatea. Oare ce urmează?

 

Micşunica Pelaghie, director naţional, HELL ENERGY România: „În perioada viitoare, ne pregătim pentru extinderea produselor din gamele HELL ICE COFFEE şi XIXO pe piaţa din România şi ne propunem ca şi pe aceste categorii să atingem în curând performanţele pe care le avem cu gama de băuturi energizante HELL Energy“.

Radu Savopol, cofondator al lanţului de cafenele 5 to Go: „Trebuie să fii atent la tendinţe şi să creezi un produs care să te reprezinte foarte bine (...). Şi asta face diferenţa între un jucător care este atent la piaţă şi unul care doar funcţionează. Trebuie să fii inovator“.