Ce face o călătorie să fie extraordinară? Pot fi multe argumente – destinaţia, gastronomia, compania, experienţele inedite pe care le promite, iar apoi oferă intimitatea în care te poţi bucura de locuri şi lucruri. Fiecare dintre aceste elemente luate separat poate transforma o călătorie într-una memorabilă. Dar când universul - sau oamenii - „conspiră“ pentru a le aduce toate împreună, atunci poţi fi sigur că rezultatul este de neuitat. Dar să încep cu începutul...
La începutul lunii martie am primit o invitaţie din partea Bentley România pentru a descoperi universul producătorului de whisky The Macallan la el acasă, în Scoţia. Probabil vă întrebaţi, ca şi mine iniţial, care este legătura dintre constructorul auto britanic care a ridicat personalizarea automobilelor la rang de artă şi producătorul unora dintre cele mai apreciate whisky-uri din lume.
Ei bine, aici începe povestea.
Era duminică după-amiază când am aterizat pe aeroportul din Aberdeen, care deserveşte cel mai mare oraş din nordul Scoţiei şi împrejurimile acestuia. La ieşire mă aştepta Rob, care la boardul unui Bentley Bentayga Hybrid avea să mă conducă spre hotel şi să îmi ofere răspunsul la primele întrebări legate de universul The Macallan.
Încă dinainte să urc însă - ca orice femeie (zic eu) – am remarcat culoarea maşinii, un verde închis metalic ce poartă numele de Viridian. Apoi, de îndată ce am deschis uşa, am observat cum logoul The Macallan - ce întruchipează Easter Elchies House, proprietatea aflată în inima estate-ului scoţian al producătorului de whisky - era proiectat pe asfalt. Acelaşi logo l-am regăsit ulterior şi pe tetierele scaunelor.
După ce am terminat de analizat detaliile maşinii am aflat, pe parcursul unui drum de circa o oră şi jumătate prin Scoţia rurală, că The Macallan deţine două automobile Bentley, folosite pentru a iniţia clienţii de top în ceea ce înseamnă lumea whisky-ului de top. De această incursiune se pot bucura cei pasionaţi de licoarea cu nuanţe de chihlimbar, dar şi cei care văd whisky-ul ca pe o investiţie cu randament imbatabil, alături, bineînţeles, de fanii brandului care a produs în istoria sa de circa 200 de ani unele dintre cel mai bine cotate băuturi din lume. Până anul trecut, o sticlă de The Macallan din 1988 deţinea recordul pentru cel mai scump whisky vândut vreodată, un colecţionar american plătind 1 milion de lire pentru ea, scrie cotidianul britanic Financial Times.
Acesta nu este însă şi cel mai „bătrân“ whisky al companiei, care a împlinit venerabila vârstă de 81 de ani. The Macallan The Reach 81 Years Old este totodată şi cel mai îndelung maturat whisky din lume, potrivit informaţiilor publice de site-ul casei de licitaţii Sotheby’s. În portofoliul producătorului scoţian îşi mai fac loc însă şi alte licori care au trecut testul timpului, una având 71, iar alta 78 de ani. De altfel, tocmai prin asta se remarcă producţia de whisky, prin răbdarea ce poate părea uneori aproape infinită, într-o lume în care totul merge pe repede înainte.
Pentru a deveni whisky, o băutură trebuie să stea iniţial măcar trei ani în butoi. În cazul The Macallan, abia după 6-7 ani sunt deschise butoaiele şi este astfel inspectat rezultatul. Mai departe însă, procesul nu se opreşte aici, existând licori a căror maturare transcende două sau mai multe generaţii.
La baza oricărui whisky stau trei elemente esenţiale sau, mai bine zis, ingrediente – apă, orz şi drojdie. Orzul folosit de producătorul scoţian The Macallan provine în bună parte de pe coasta de est a Scoţiei, mai exact din apropierea distileriei.
„Orzul este gata să fie recoltat în momentul în care firul se curbează, iar spicul se întoarce cu capul în jos. Atunci, el este trimis către o companie parteneră a The Macallan pentru a-l pregăti. Aici are loc procesul de germinare“, povesteşte una dintre gazdele din distilerie, în timp ce ne ghidează paşii prin facilitatea de producţie. Mai exact, orzul petrece câteva zile în apă, perioadă în care bobul se dezvoltă, iar coaja se desprinde, dar nu este aruncată. Urmează uscarea acestei materii prime şi apoi livrarea ei către producătorul scoţian de whisky care are propria moară unde macină cerealele ce ulterior sunt „îmbăiate“ în nişte cuve imense, de 17 tone, în apă la 90 de grade. „Temperatura apei este foarte importantă, fiind elementul care permite transformarea amidonului în zahăr.“ Procesul de producţie continuă, pe parcursul acestei etape (prima dintr-un total de patru) fiind folosite treptat diferite temperaturi ale apei.
Fără explicaţii din partea gazdelor, distileria este un loc greu de înţeles şi de descris, cu multe recipiente arămii, perfect opace, care păstrează astfel bine ascuns în sânul lor secretul producţiei de whisky.
Etapa secundă din proces este cea în care, treptat, zahărul este adus la temperatura camerei (circa 20 de grade), iar apoi este adăugată drojdia. Aceasta din urmă se multiplică, hrănindu-se cu zahăr, şi aşa apare alcoolul. Iniţial el are 10-11 grade. Rezultatul trece ulterior printr-o serie de variaţii de temperatură ce permit concentraţiei alcoolice să urce la 20-25%. Procedeul este repetat pentru o a doua distilare. Iar licoarea ce reiese este segmentată în trei părţi – capul, inima şi coada. Inima este extrasă şi devine
ADN-ul oricărui whisky The Macallan, urmând astfel să înceapă procesul de învechire.
Înainte, oamenii beau această băutură, nu mai aveau răbdarea să aştepte învechirea. Acum însă, această bază reprezintă doar prima jumătate a călătoriei şi a poveştii. Butoiul este responsabil pentru 80% din aroma şi pentru 100% din culoarea whisky-ului.
Tocmai pentru că este un element-cheie în proces, reprezentanţii The Macallan se implică în selecţia lemnului, care apoi este pregătit pentru a deveni butoi. Ei folosesc două tipuri de stejar – american (mai alb ca nuanţă, cu o vechime de 80 de ani) şi european, respectiv spaniol sau francez (mai închis la culoare, mai roşiatic, şi mai bătrân, de 120 de ani). Acesta din urmă imprimă whisky-ului arome de condimente şi de fructe uscate, pe când cel american este responsabil pentru aromele de citrice, vanilie sau miere.
„După ce alegem lemnul, el este lăsat doi ani în pădure să se usuce. Apoi, este transportat în sudul Spaniei, unde butoaiele sunt realizate manual. Povestea noastră începe de la ghindă (fructul şi totodată elementul din care ia naştere un stejar – n. red.) şi continuă până când whisky-ul ajunge în pahar“, completează ghidul.
Astăzi, sunt 400.000 de butoaie care găzduiesc viitoarele licori The Macallan. Fiecare are propriul său cod de bare şi un sistem clar de însemnare pentru ca angajaţii să ştie ce se găseşte înăuntru. În total, doar nouă oameni lucrează în distilerie, dar cu tot cu echipa de la depozite (64 de astfel de încăperi) sunt 240 de salariaţi care fac posibil ca rezultatul muncii lor să ajungă în toată lumea. În România, produsele The Macallan sunt prezente şi se află în portofoliul grupului Coca-Cola HBC, ce cuprinde, pe lângă băuturi răcoritoare, şi licori tari.
Distileria The Macallan, ca de altfel şi depozitele, este amplasată în nord-estul Scoţiei, în regiunea Speyside, care este traversată de râul Spey. Această zonă este bine cunoscută iubitorilor de whisky, dar şi călătorilor care vor să descopere Scoţia autentică, liniştită, cu mai multe vaci şi oi decât maşini, cu câmpuri infinte de iarbă verde-crud şi cu dealuri ce se profilează cuminţi la orizont. Din când în când, fără nicio avertizare, în mijlocul acestui peisaj idilic apare câte un castel (deh, doar e Scoţia) sau câte o casă aşa grandioasă că pare castel. Dar ce mi-a plăcut mie cel mai tare – dincolo de estate-ul The Macallan la care mă voi întoarce curând – este zona de coastă, presărată din loc în loc cu sate desprinse parcă din basme şi aşezate în buza mării. Fie albe ca zăpada, fie gri, din piatră, casele sunt mici, discrete şi de multe ori aproape identice. Nimic nu pare să perturbe liniştea acestor urbe. Poate doar muzica valurilor care se sparg ritmic de ţărm.
Experienţa oferită de The Macallan – intitulată sugestiv An Extraordinary Journey – cuprinde, printre altele, o scurtă incursiune în Speyside la bordul Bentayga - automobilul de teren care dă definiţia luxului, combinând abilităţi de grand tourer, limuzină de lux, automobil de familie şi off-roader.
Prima oprire a fost la castelul Duffus (ce a mai rămas din el), construit iniţial din lemn cândva pe la 1150. Ceva mai târziu – se crede că după 1300 – el a fost reconstruit, de această dată din piatră. Astăzi, circa şapte secole mai târziu, câţiva pereţi mai sunt în continuare în picioare şi îşi aşteaptă vizitatorii cocoţaţi în vârful unui mic deal de unde poţi vedea - în zilele cu cer senin (da, există!) - până departe. Nu însă chiar atât de departe precum până la Burghead, unul dintre acele mici sate de coastă despre care povesteam mai sus. Într-un colţ al localităţii, acolo unde se termină practic pământul şi începe marea, stă un punct de belvedere ce nu trebuie ratat. Fix acolo, în timp ce asculţi vântul şi cântul pescăruşilor, merită să bei un whisky pentru a celebra momentul.
Uitasem să precizez că fiecare oprire prin Speyside este încununată cu un whisky The Macallan. Limited Edition 26, The Harmony Collection şi 18 years sherry oak au fost cele trei licori pe care le-am încercat eu, ultima în timp ce admiram podul istoric amplasat în proximitatea estate-ului The Macallan, proprietate ce măsoară 485 de acri (aproape 200 de hectare). Angajaţii o mai numesc Disneylandul iubitorilor de whisky.
În centrul proprietăţii stau două elemente-cheie pentru business – Easter Elchies House şi noua distilerie. Aceasta din urmă a fost inaugurată pe final de 2017 şi găzduieşte întregul proces de producţie a whisky-ului The Macallan, având o capacitate de 15 milioane de litri pe an. Spre comparaţie, vechea distilerie putea produce 10 milioane de litri.
Construcţia noului spaţiu de producţie a durat aproape şase ani. Totul a început cu designul, creat de un birou de arhitectură din Londra. Misiunea a fost clară: clădirea trebuie să se integreze perfect în peisaj, în natura înconjurătoare. Tocmai de aceea, acoperişul din lemn este îmbrăcat complet în iarbă. Mai mult, în proporţie de două treimi, imobilul este în subteran.
După un tur al distileriei, am oprit în restauraurantul din interior - Elchies Brasserie - pentru un prânz delicios, încununat – nu, nu cu un whisky – cu un desert din ciocolată. Restaurantul este deschis pentru vizitatori, însă există mai multe tipuri de vizite. Publicul larg poate – cu o programare în prealabil (regulă stabilită post-pandemie) - să facă un tur al distileriei.
Oaspeţii care aleg The Legacy Experience beneficiază de un tur al întregului estate, aflând astfel mai pe larg povestea The Macallan. Cea de-a treia opţiune este The Extraordinary Journey – ce include cele de mai sus, dar, după cum am spus deja, şi după cum veţi afla în curând, şi altele.
Nu există surse sigure pentru a atesta de unde provine numele The Macallan, dar se crede că este din galeză, o combinaţie dintre „mac“ – pământ fertil – şi „allen“ – biserică, religia jucând un rol crucial acum câteva secole. „Povestea estate-ului începe să se scrie înainte de secolul al XV-lea, când în zonă exista o comunitate de fermieri, iar pe proprietate era ridicată o biserică. Pentru noi, aceste terenuri reprezintă acasă din 1834“, continuă povestea ghidul.
Easter Elchies House, proprietatea istorică aflată în inima estate-ului scoţian al producătorului de whisky, cea care se regăseşte şi pe logoul companiei, datează de la 1700, dar a fost cumpărată de The Macallan abia în 1960. Acum, ea este folosită pentru evenimente, cine private şi pentru a găzdui oaspeţi importanţi, având trei camere. În momentul vizitei era însă în renovare, aşa că cina am luat-o tot în distilerie, doar că nu în braserie, ci sus, în barul închis pentru noi, fiind pregătită de propriul chef al The Macallan. Şase preparate – printre care supă de orz, tartar de ou şi tiramisu The Macallan – şi şase vinuri asociate, o experienţă culinară desăvârşită, încununată cu o degustare de 30 years Double Cask, aceasta din urmă având loc într-o sală cu pereţi din sticlă ce îţi permitea să vezi cum la doar câţiva metri în spate stau suspendate zeci de butoaie.
Cu puţin timp înainte ca ceasul să bată miezul nopţii, la fel ca Cenuşăreasa, m-am grăbit să plec spre hotel, de teamă ca vraja să nu se spulbere. Hotelul The Craigellachie, cel mai vechi hotel dedicat whisky-ului din Scoţia (oldest whisky hotel in Scotland), potrivit site-ului propriu, are şi el un bar cu o selecţie impresionantă de licori tari.
Nu le-am încercat însă, pentru că a doua zi călătoria urma să continue cu o vizită la Johnston of Elgin, un brand cu o istorie la fel de îndelungată precum cea a The Macallan.
O afacere de familie fondată acum 225 de ani de familia Johnston a rămas până astăzi o companie antreprenorială, chiar dacă proprietarii s-au schimbat cândva la 1900. Astăzi, cea de-a patra generaţie a acestei familii duce povestea mai departe. Dar care e povestea?
Acest producător de textile dintr-un micuţ oraş scoţian de provincie este atât furnizor al casei regale, cât şi al marilor case de modă în frunte cu Hermès, Chanel, Louis Vuitton şi Burberry. Circa 80% din producţie merge către marile nume din moda internaţională, în timp ce 20% reprezintă producţie proprie, compania având, pe lângă ţesături, şi colecţii de haine şi de articole pentru casă realizate din caşmir, lână merino şi – mai rar – vicuna, unul dintre celemai scumpe şi greu de găsit materiale din lume.
Legăturile Johnston of Elgin cu familia regală din Marea Britanie datează deja de multă vreme, de pe vremea Reginei Victoria, datorită căreia tweed-ul a revenit în prim-plan, iar producătorul scoţian a fost inundat cu comenzi. Şi Regele Charles a purtat de-a lungul vieţii sale kilturi realizate din tartanul Johnston of Elgin. Cele două materiale – tweed şi tartar – sunt, de altfel, cele care au conturat istoria companiei. O vizită la sediul din micuţul oraş Elgin deschide o poartă către trecut, în sediul actual, care este de altfel cel unde a început totul, fiind găzduită arhiva celor peste 200 de ani de activitate.
Deşi din lumi aparent total diferite, această călătorie prin nordul Scoţiei a adus în prim-plan trei companii cu istorie şi tradiţie – Bentley, The Macallan şi Johnston of Elgin – care au ceva în comun. Măiestria lucrului bine făcut.
