Anul 1966 a fost unul care a luat prin surprindere industria auto mondială. Pentru prima dată, locul întâi în lumea curselor de maşini, deţinut istoric de Ferrari, avea să fie cedat americanilor de la Ford. Ei rămân de altfel singurii de peste Ocean care au câştigat pe circuitul de la Le Mans. Dar înainte de Le Mans a fost Daytona.
Ford a luat cu asalt motorsportul în 1966 cu ajutorul lui Ken Miles (inginer şi pilot de curse) şi al celebrului Carroll Shelby (designer auto, pilot de curse, antreprenor şi autor). A fost anul în care constructorul american a câştigat atât cursa Daytona 24 Hour Continental, cât şi celebra Le Mans. Acolo, în cea mai faimoasă cursă din lume, americanii au învins Ferrari, iar trei maşini Ford GT au trecut linia de sosire pentru a se clasa pe primele trei locuri.
La acea vreme, Ferrari era de necontestat în lumea motorsportului, iar automobilele sale nu erau doar cele mai frumoase, ci şi cele mai rapide. Dar în 1966 au venit americanii.
Motorsportul reprezintă chintesenţa performanţei în industria auto, motiv pentru care este şi un instrument de marketing. Faptul că maşina ta, produsă în sute de mii sau chiar milioane de exemplare, are ceva în comun cu acel bolid care poate alerga 24 de ore într-o cursă contează şi mult, mai ales în materie de orgoliu.
Această idee a stat şi la baza proiectului americanilor de acum aproape şase decenii. Dincolo de imagine, confort, performanţe şi accesibilitate, clienţii maşinilor din anii ’60 doreau altceva.
Atunci a venit Mustang, atunci a venit şi Chevy Camaro, deoarece la acea vreme prima generaţie de după cel de-al Doilea Război Mondial ajungea la maturitate şi îşi dorea un automobil altfel. Cum se întâmplă şi acum, şi atunci performanţa vindea, iar imaginea era una extrem de importantă.
Cu toate că maşinile de serie trebuie să îndeplinească anumite standarde, cele de competiţie asigurau imaginea. Iar Henry Ford II a mizat pe Ford GT40 exact în anul în care în Italia Ferruccio Lamborghini venea cu Miura, un alt automobil emblematic pentru anii ’60.
La 55 de ani de la celebrele victorii de pe circuit, cei de la Ford Performance, responsabili de modelele sport şi supersport ale americanilor, au anunţat ediţia Ford GT Heritage Edition, inspirată de automobilul care în 1966 câştiga Daytona.
Daytona poate nu era la fel de faimoasă precum Le Mans, însă cursa de 24 de ore era la fel de dură. Şi, în plus, aceasta a fost câştigată de Ken Miles, cel care alături de Carroll Shelby a participat la proiectarea şi „setarea“ maşinii pentru circuit. Cumva, această ediţie vine şi să stabilească importanţa crucială pe care a
avut-o Ken Miles, cel care tot în 1966 dădea dovadă de „team spirit“ (spirit de echipă) şi renunţa la o victorie categorică pentru un podium „all Ford“ – el a încetinit pentru a se alătura celorlalţi membri ai echipei.
Heritage Edition a Ford GT vine cu o culoare albă, fibră de carbon şi elemente de Race Red, întocmai cum avea GT40 Mark 2 care câştiga Daytona. Bolidul va fi lansat în 2021 şi 2022 într-o ediţie limitată la 40 de unităţi. În plus, americanii plusează cu Studio Collection, un pachet care oferă noi posibilităţi de personalizare. Mike Severson, directorul programului Ford GT explică faptul că pentru Heritage Edition inginerii au aprofundat şi mai mult istoria mărcii, iar
designul a urmat funcţia, întocmai cum trebuie să se întâmple în cazul unei maşini de competiţie.
Dar de la ce a pornit totul? De la un film – Ford vs. Ferrari (tradus şi Le Mans ’66 în unele ţări europene). Pelicula a capturat chintesenţa muncii din spatele unei maşini de curse. Aşa cum filmul prezintă povestea, aşa şi maşina prezintă în felul ei senzaţiile de atunci. Desigur, confortul este altul, GT-ul de acum este mult mai uşor de pilotat, însă istoria din spate rămâne.
Ken Miles alături de Lloyd Roby au dominat cursa de la Daytona, acela fiind începutul unui uimitor sezon pentru Ford GT40, care a continuat cu triumful de la Sebring, urmat desigur de Le Mans. Miles şi Ruby au câştigat aproape fiecare tur din cursa de 24 de ore de la Daytona şi la final Ford a surclasat următorul producător la o distanţă de mai bine de 45 de kilometri. Atunci a fost pentru prima dată când supremaţia Ferrari a fost pusă în discuţie.
