Irina Dragomir este una dintre puţinele artiste ale cărei tablouri au înregistrat o creştere rapidă a valorii de piaţă, claritatea mesajului fiind un magnet irezistibil într-o perioadă extrem de tulbure. Ajunsă în atenţia publicului odată cu ediţia din 2019 a Art Safari, cel mai mare eveniment dedicat artei din România, Irina Dragomir revine anul acesta la Art Safari, dar într-un pavilion dedicat în totalitate ei şi curatoriat de Alexandru Rădvan, artist la rândul lui.
„Sunt artist! Desenez şi pictez cu plăcere dintotdeauna. Tuturor copiilor li se pune la un moment dat în mână un creion, o cariocă sau o pensulă, iar de mine ele nu s-au mai dezlipit niciodată. Nu le percep ca pe nişte instrumente cu care îmi realizez picturile, ci sunt parte integrantă din personalitatea mea“, spune Irina Dragomir.
Momentul adevărat al descoperirii ei de către public a fost ediţia din 2019 a Art Safari, transformat prin eforturile depuse de Ioana Ciocan, general manager, în cel mai amplu eveniment de artă din România.
„Îmi aduc aminte clar momentul în care mi-am văzut picturile prin Bucureşti, pe blocuri, pe autobuze, în metrou, pe cartelele de metrou, ba chiar şi în Art Safari Airport Museum! Nu mi-a venit să cred. Imaginile mele ieşiseră magic din atelier şi acum împânzeau Bucureştiul, a fost un moment fantastic.“
Dacă în februarie 2020 un tablou de-al Irinei Dragomir se vindea cu 600 de euro, la finalul anului trecut operele semnate de ea au ajuns la 3.500 de euro, un nivel fabulos pentru aproape orice artist român. Ce anume a atras atenţia asupra picturilor ei?
„Picturile mele îmi seamănă. E ceva jucăuş şi copilăresc, dar şi ceva sobru şi serios în ele şi în mine. Dacă aş crede în horoscop, aş putea să dau vina pe zodia mea – gemeni.“ Totuşi, înclină mai mult să creadă că dualitatea este una dintre caracteristicile pe care noi, oamenii, le avem în comun, indiferent de zodii.
Tablourile ei se remarcă prin compoziţii simetrice, prin geometrie, proporţii potrivite şi contraste cromatice. Personajele alese sunt femei, asta pentru că este de la sine înţeles că transpunerea în artă a emoţiilor feminine de către o femeie este ceva natural. Iar această naturaleţe, claritatea mesajului, până la urmă, a fost ceea ce a spart gheaţa pentru Irina Dragomir. La această onestitate s-au adăugat culorile primare, puternice, fără tonuri. Simple.
„Am o mare nevoie de claritate în toate aspectele vieţii mele.“ În muncă, acest lucru se manifestă prin faptul că preferă să picteze realist, pentru a nu lăsa loc de interpretări. Alege poveşti uşor recognoscibile şi traductibile, foloseşte tonuri primare şi alb şi negru, nu amestecă prea mult culorile între ele şi pune titluri care dau cheia de interpretare a imaginii. „Îmi place să ofer poveşti şi imagini clare, pentru că asta îmi doresc să şi primesc.“ Irina Dragomir se defineşte ca un căutător de frumuseţe, lucru care se transpune în mesajele pozitive transmise de tablourile ei.
„Atât în pictură, cât şi în viaţa personală, încerc să-mi scot la iveală latura luminoasă, fără însă a nega că am în mine şi opusul ei. Consider că în lume există suficient întuneric şi nu vreau să contribui şi eu în plus.“
Acest mesaj luminos al Irinei Dragomir va fi vizibil şi în ediţia de anul acesta a Art Safari, într-un pavilion dedicat doar ei. Pentru prima dată în istoria evenimentului, Art Safari – care are loc în acest an în perioada 12 mai-7 august – foloseşte doi ani la rând acelaşi spaţiu, Palatul Dacia-România, din centrul vechi al Bucureştiului, în baza unui parteneriat între Art Safari şi Muzeul Municipiului Bucureşti.
„Am primit foarte multe cereri de a prelungi evenimentul. Chiar am făcut acest lucru şi-n 2020, şi-n 2021. Aşa că am ascultat cererile şi am transformat Art Safari într-un eveniment de 3 luni!“, spune Ioana Ciocan, general manager al Art Safari. Anul acesta, evenimentul va cuprinde cinci expoziţii semnate de artişti români şi internaţionali.
Dacă Pavilionul Central găzduieşte în acest an întâlnirea istorică dintre Picasso şi Dali, Pavilionul Contemporan îi este dedicat în întregime Irinei Dragomir, expoziţia fiind curatoriată de Alexandru Rădvan, artist la rândul său. „Aici ne vom putea bucura de arta tânără, reprezentată de lucrările artistei Irina Dragomir. O artistă-fenomen, în plină ascensiune, care s-a remarcat încă de la absolvirea Universităţii de Artă din Bucureşti prin arta numită «figurative pop»“, spune general managerul Art Safari.
În anii trecuţi, lucrările Irinei Dragomir au fost incluse în expoziţii de grup şi au fost printre preferatele publicului Art Safari, primind mii de share-uri pe reţelele de socializare, deoarece sunt intens colorate şi accesibile. „Astfel, am hotărât să îi dedicăm prima expoziţie personală.“
Deşi nu se întâmplă mereu, relaţia dintre artist şi curatorul său ar trebui să fie esenţială pentru amândoi, simbiotică aproape, Alexandru Rădvan, curatorul-artist din spatele artistei Irina Dragomir, spunând, la rândul său, că tablourile nu fac decât să ducă mai departe sinceritatea pictoriţei.
„Lucrările Irinei Dragomir îi seamănă foarte mult, într-un mod care nu este afişat, iar ăsta este, din punctul meu de vedere, un semn al autenticităţii. Îşi vede de treabă într-un mod care poate că nu este spectaculos în sine, dar care permite ca rezultatele să se strângă, să se adune, fără să se ardă etape“, spune Alexandru Rădvan. Admite cât se poate de sincer că dacă i-ar fi povestit cineva picturile Irinei, ar fi zis „bleah!“ şi le-ar fi catalogat imediat ca fiind facile şi dulcege.
„Or, întâlnirea cu ele, mai ales pe viu, nu stă deloc sub semnul dulcegăriei ori al facilului. Mă intrigă.“ E un exces în ele, o mică doză de arsenic, haşiş, beţişoare parfumate şi au, în acelaşi timp, şi ceva magnetic. „Un soi de mahmureală cumplită, dar veselă.“
„Minuţiozitatea şi seriozitatea cu care Irina pictează şi găseşte rezolvări pe care le mixează fără reţetă sunt doza de «sare în bucate», plus puţin piper când nu te aştepţi“, adaugă el. „Nu în ultimul rând, recunosc public că mă atrage la pictura ei caracterul fals frivol şi manipularea kitsch-ului în cea mai urbană manieră.“
Având şi pălăria de artist, Alexandru Rădvan înţelege din interior această muncă. Tot din această dublă calitate, curatorul-artist este conştient şi de disfuncţionalităţile pieţei de artă.
„Cred că o mare parte din curatorii pe care îi văd activi şi foarte activi în peisajul nostru nu au o dragoste, o înclinaţie ori un apetit chiar pentru artă şi, cu atât mai puţin, înţelegere faţă de aceasta şi faţă de artist.“
Sunt de fapt persoane preocupate să îşi construiască rapid şi improvizat o carieră, folosindu-se de artişti ca de figuranţi, ca de bunuri de unică folosinţă, explică Alexandru Rădvan. Iar asta, mai departe, se vede în calitatea expoziţiilor, dar şi într-o manipulare a lucrărilor artiştilor pentru a îndeplini aspiraţiile comerciale ale unor curatori.
Ultimii doi ani au pus o presiune şi mai mare atât pe artişti, cât şi pe cei care îi reprezintă.
„Dacă ar fi să fac un tablou despre ultimii doi ani, ar fi ceva cu multe elemente nefireşti, care să emane dezolare prin toţi porii.
L-aş picta cu mâna stângă ca să fiu sigură că iese suficient de eşuat“, spune Irina Dragomir.
Dar dincolo de fotografia de moment, peste ani, când toate de acum exact asta vor fi, o fotografie de moment, vor rezista exact cei care înţeleg că sinceritatea este cel mai puternic instrument împotriva uitării pe care o aduce mainstreamul.
„Va fi foarte interesant de observat acest moment peste treizeci de ani. Va fi exact distanţa care ne separă de momentul Revoluţiei. Uitaţi-vă cât şi cum mai rezonează în mintea generaţiilor foarte tinere acele momente sau comunismul“, spune Alexandru Rădvan.
Se fac bancuri cu Holocaustul, cu bomba atomică, cu absolut toate figurile istorice şi cu toţi sfinţii.
„De ce să ne imaginăm că acest moment, acum, e mai dramatic şi nu va fi şi el uitat sau nu va deveni subiect de ştouri pentru cei ce acum molfăie suzeta?“ Din fiecare epocă au rămas doar cei puternici, spune el, cei care au crezut în viziunea lor, nu în ceea ce le-a fost sugerat din exterior.
„Vor rămâne cei care au avut şi forţa de a înota contra mainstream-ului, care nu au vrut neapărat să fie ce se poartă azi.“
Curatorul mai face un îndemn. Adaptarea speciilor continuă, indiferent de gravitatea momentului de acum, arta în sine neavând puterea de a opri tragedii sau de a schimba istoria. Puterea ei este cu totul alta.
„Arta nu ţine de foame sau de cald. Cu toate acestea, o facem neîntrerupt încă de pe vremea când locuiam în peşteri. De ce? Pot doar să vorbesc în numele meu: fiindcă este deosebit de puternică, pentru că mintea şi sufletul uman au o nevoie inexplicabilă de ea, fiindcă ea are forţa de a umaniza şi cele mai nenorocite contexte, este ceea ce rămâne mereu în urma epocilor (care au avut absolut toate momentele lor dure şi îngrozitoare). Rolul artei nu cred că se schimbă. Formele ei da.“
