Îşi soarbe liniştit cafeaua neagră pusă pe blatul alb imens. Orizontal, pur geometric. Lângă el stă un craniu, semnat de irepetabila Zaha Hadid, în ţeasta căruia sunt înfipţi nişte ochelari rotunzi, cu lentile bleu. Deasupra stau aliniate cuţite de bucătărie. Negre. Un biet urs polar de pluş sprijină un perete „tatuat“ cu talentul copiilor. Lipsesc elementele de îndulcire a spaţiului. Adrian Cancer-Zeana nu ţine zahăr în casă. Spaţiul pur este singurul îndulcitor.
„Acum cinci ani m-am mutat aici. Cred că am căutat bunăstarea“, spune Adrian Cancer, arhitectul din spatele biroului Square One, poate una dintre cele mai cunoscute semnături din România, care a imaginat spaţii devenite reper precum librăriile Cărtureşti, inclusiv Carusel din Centrul Vechi din Bucureşti, sau Petrom City, „oraşul“ care găzduieşte miile de angajaţi ale celei mai mari corporaţii din România.
Blatul alb imens al mesei din living amplifică senzaţia de spaţiu deschis al apartamentului. Spune povestea unei geometrii locuibile.
„Am făcut Facultatea de Arhitectură Ion Mincu, dar am început să lucrez în publicitate pentru a mă întreţine. Maică-mea este actriţă, aşa că oricum cochetam cu filmul. M-am împrietenit cu Radu Muntean (regizor român cunoscut pentru filme precum Hârtia va fi albastră sau Marţi, după Crăciun - n. red.) şi aşa am ajuns să fac decupaj regizoral în imagini. Mi-a venit ca o mănuşă.“
În 2001, într-o perioadă destul de amorţită din toate punctele de vedere, Adrian Cancer-Zeana se decide să-şi facă propriul birou de arhitectură.
„Am început cu proiecte destul de basic.“
Dinamica pieţei avea să-l ia însă prin surprindere.
„În 2005-2006, când era o anumită dinamică a pieţei am început să ne ocupăm de dezvoltările imobiliare pe segmentul rezidenţial. Atunci toată lumea voia să cumpere şi să vândă ceva, să construiască. Era o nebunie. La acel moment am fost foarte disponibili să intrăm în proiecte. Povestea aceasta cu dezvoltarea imobiliară a fost pentru mine o aventură. Atunci stăteam într-un apartament în zona Bucur-Obor. Lucram foarte divers, mai făceam o casă, mai făceam un film.“
La scurt timp se iveşte însă o oportunitate sub forma unui teren pe strada Vasile Gherghel.
„Ne-am adunat un finanţist, un avocat, un arhitect şi un IT-ist şi fiecare a pus o sumă pentru acel teren. Eu eram zero, nu cred că aveam 1.000 de dolari prin casă, aşa că am vândut apartamentul în care stăteam. Într-o săptămână
l-am vândut. Am făcut rost de bani, dar eu nu ştiam unde stau. Ne-am făcut proiectul şi s-a vândut imediat. Nici măcar nu terminasem de săpat groapa. Cu banii pe care i-am încasat am luat terenul de aici. Era deodată o altă ligă. Proiectul s-a vândut instant, dar fiecare am avut opţiunea de a păstra un apartament, iar eu mi-am exercitat-o.“
Apartamentul este la ultimul etaj al blocului. Iniţial trebuia să fie un singur penthouse pe toată suprafaţa, dar ulterior spaţiul a fost împărţit în două.
„Îmi doream o casă gen studio, adică o casă complet deschisă. Este un mod de locuire mai boem. Aşa am vrut iniţial, dar apoi mi-am băgat minţile în cap cu ceva ajutor.“
Spaţiul este totuşi indecent de deschis, aproape scheletizat. Nu sunt obstacole, nu sunt elemente inutile, privirea circulă liber. Adrian Cancer-Zeana nu depune niciun efort să o oprească.
„Nu-mi plac uşile, este un spaţiu bine compartimentat, dar fără graniţe. Spaţiul este geometric, chiar cartezian, rectangular, masculin, simplu. Nu-mi plac elementele decorative. Spaţiul vorbeşte despre el în sine. Este un spaţiu curat şi luminos, deschis, cu un element vertical foarte puternic, lemnul. Pe de altă parte, în toată compoziţia aceasta mi-a plăcut să subliniez deschiderea, suprafaţa orizontală prin furnirul lemnului. Îmi place să lucrez cu subtilităţi.“
Terasa oferă privelişti nebănuite asupra oraşului, dar suprafaţa vitrată mare vine la pachet şi cu neajunsuri, dincolo de frumuseţi.
„Am avut o problemă de izolare termică, aşa că am optat pentru o perdea de aer cald prin pardoseală. Acum două ierni am avut doi metri de zăpadă aici. A fost distracţie mare. Am muncit patru oameni timp de trei zile ca să dăm zăpada la o parte.“
În total sunt patru camere care sunt adesea reconfigurate.
„Şi acum sunt într-o reconversie. Tot timpul transform lucrurile.“
Dar arhitectul nu este singurul agent al schimbării care lucrează în casa geometrică.
„Au apărut creaţiile copiilor, casa a devenit un canvas al copiilor. Sunt şi eu cu ei. Nu am o problemă să transform spaţiul, se transformă odată cu cei care trăiesc aici.“
Mă uit din nou la bietul urs polar din colţul camerei.
„Ursul a trecut prjn multe. A îngheţat, de aceea vezi albastrul acela pe blana lui, apoi a avut o întâlnire cu o vrăjitoare care i-a lăsat urme roşii.“
Înţeleg că nu-i place zahărul, aş da orice să-l detest şi eu, dar de ce lipsesc din casă fotografiile, elementele care îmblânzesc unghiurile? „Mi se pare mai interesant un perete scrijelit decât o fotografie. Eu nu sunt cu tablourile. Îmi place mult pictura, dar acum nu este o opţiune pentru mine.“
Două accesorii totuşi sunt, ambele semnate de Zaha Hadid, poate una dintre cele mai disruptive prezenţe din arhitectură, a cărei moarte a fost aproape la fel de neaşteptată ca ideile pe care arhitecta irakiană le-a generat. Pe masa albă imensă stau un craniu şi un obiect format din mai multe părţi care-i dau posesorului libertatea de a-l transforma după bunul plan. Obiecte reprezentative pentru Adrian Cancer şi pentru spaţiul său.
„Craniul îţi aminteşte de lucruri. Trăieşte clipa, dar în esenţă este un holder (depozitar - n.red.) de obiecte. Am fost fascinat de structura osoasă, de anatomie. Nu am fost în schimb genul studios, ci mai degrabă un tip impulsiv. Nu am avut un plan foarte clar în ceea ce priveşte cariera mea. Eu am pornit de la pasiunea pentru benzi desenate, apoi am dat la arhitectură, m-am apucat de construit.“
Fără nicio legătură cu ce vorbeam, îmi spune o poveste cu destul de multe detalii medicale. Eu nu am fost pasionată de anatomie, dar am reţinut o operaţie, o problemă la genunchi şi inserţia unui corp străin în propriul corp. Iniţial corpul străin a fost atacat, dar celulele care s-au pus pe el să-l izoleze, i-au devenit hrană şi astfel acel corp străin s-a dezvoltat şi a fost acceptat de gazda sa.
„Casa în sine este un organism care funcţionează cu toată gaşca. Vedem ce urmează.“
Craniul alb stă cuminte şi ascultă pe imensa masă albă, dar ce ştie el, sărmanul, doar este un simplu holder de obiecte. Sau poate... Subtilităţi.
