Travel

Tips & Tricks. Am întrebat cinci oameni din mediul de business care este prima călătorie pe care visează să o facă de îndată ce nebunia pandemiei va trece. Unde va fi, cu cine, ce plănuiesc să facă într-o vacanţă care va fi ca nicio alta până acum

09 nov 2021 292 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

„Să-ţi vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile - folosite în business şi nu numai - specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspiraţie sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, aşa că După Afaceri Premium dă sfară-n ţară şi pune reprezentanţii din lumea businessului în faţa unor provocări mai puţin stresante decât cele din viaţa de zi cu zi a afacerilor.

Am vrea să putem începe să cântăm „It’s the final countdown“ şi, până ajungem de la 10 la 0, toată nebuloasa ultimilor aproape doi ani să fi trecut deja. Nu ştim încă, nici măcar cu aproximaţie, cât mai avem până acolo, dar ştim că vrem ca momentul să fie cât mai aproape. În pregătirea lui, am întrebat cinci oameni din mediul de business care este prima călătorie pe care visează să o facă de îndată ce nebunia pandemiei va trece. Unde va fi, cu cine, ce plănuiesc să facă într-o vacanţă care va fi ca nicio alta până acum. Pentru inspiraţie, citiţi-le dorinţele mai jos!

 

Răzvan Cuc, preşedintele francizei de agenţii imobiliare Re/Max România:

„Îmi doresc să mă întorc în America de Sud, în Peru, după 13 ani. Aş face acolo o tură lungă cu motocicleta, de data aceasta alături de fiica mea - deja avem câteva zeci de mii de kilometri rulaţi împreună.

Peru este o ţară fantastică raportat la civilizaţie, istorie, gastronomie şi, în special, relief, cu drumuri la peste 5.000 de metri altitudine în Anzi, cel mai arid deşert, Atacama, precum şi cu plaje perfecte la Paracas.“

 

Lucian Bădilă, cofondator al reţelei de cafenele 5 to go:

„Nu sunt foarte pretenţios în privinţa vacanţelor, nu mă dau în vânt după locuri exotice sau extravagante. În 2021 concediul mi l-am petrecut acasă, la Sinaia, am fost câteva zile în Delta Dunării, iar înainte de asta am avut o scurtă ieşire în Italia, la lacul Como şi ulterior la Bergamo, unde vă recomand şi vouă să mergeţi şi să încercaţi tradiţionalele Bergamo Casoncelli.

Dacă vorbim de vacanţe post-covid sau covid-free, primul meu gând se îndreaptă către schi. Pentru că îmi plac foarte mult sporturile de iarnă, sunt întotdeauna încântat să îmi petrec un weekend la Sinaia, cu prietenii potriviţi. Ori de câte ori timpul şi vremea îmi permit, îmi doresc şi să mai «evadez» câte un weekend la pescuit, alături de prieteni, pentru că pe malul lacului chiar şi 12 ore sunt suficiente ca să mă deconectez de tot şi de toate. Cei care pescuiesc vor înţelege perfect.

Nu sunt un «resort hunter», îmi place să descopăr cât mai multe locuri, să încerc experienţe noi, să cunosc oameni, obiceiuri şi să mănânc bine :). Aşa că, dacă ar fi să mă gândesc la o vacanţă mai lungă de cinci zile, prima alegere este un road trip în doi, care să înceapă din Riviera Franceză şi să se încheie la o cramă în Toscana. Acesta este genul de vacanţă care să mă mulţumească şi care să-mi încarce bateriile.

Un alt loc unde m-aş întoarce cu drag este Iordania. A fost ţara unde m-a impresionat absolut totul, de la mâncare şi peisaje până la obiective, cultură, religie, aşa că am trecut pe lista de «to do» să împărtăşesc asta cu familia mea, să călătorim împreună acolo.

Iar, ca să fiu sincer până la capăt, nu aş refuza nici un concediu în Mexic, Cuba, Peru, Bora Bora sau Mauritius, dar timpul limitat nu-mi permite deocamdată o vacanţă de peste şapte zile.“

 

Alina Chiticaru, antreprenoare, fondatoarea businessului Fata cu prosecco:

„În vacanţa aceasta trebuia să plecăm chiar atunci când a început pandemia, însă, chiar dacă nu ar fi fost asta, tot ne-ar fi fost frică să mai plecăm fiindcă tot atunci am aflat că sunt însărcinată, deci cumva oricum o amânam. Nouă ne place foarte mult să călătorim cu maşina, pentru că putem descoperi locuri foarte frumoase de care nu ştie multă lume. Plus că ne putem prelungi vacanţa cu câteva zile şi putem schimba un pic ritmul ei fără să fim condiţionaţi.

Aşadar, vacanţa pe care o visez şi care încă e în planuri după domolirea pandemiei (şi la noi în ţară) ar fi un road trip cu oprire de câteva zile în Croaţia, iar destinaţia finală să fie într-un sătuc de lângă Roma, dar nu înainte de a petrece ceva timp şi în nordul Italiei. Sper să ne şi iasă, să se întâmple cât mai repede, că avem nevoie de ea aproape ca de aer.

Va fi prima noastră vacanţă în altă ţară în formula de patru şi cred că tare ne vom distra. Cu siguranţă că va fi şi solicitant şi pe alocuri obositor, dar parcă oboseala din vacanţă e mai OK decât cea cotidiană.“

 

Antonio Niţu, directorul general al grupului din turism Aerotravel:

„În urmă cu mulţi ani am participat la un joc organizat de câţiva colegi: trebuia să spunem care sunt primele cinci destinaţii pe care am dori să le vizităm. Până acum am reuşit să bifez câteva dintre ele şi, cu puţină şansă, altele noi, ce s-au dovedit chiar mai interesante decât cele din lista iniţială. De acolo, cu prima ocazie, vreau să merg în fiordurile Norvegiei. Una dintre cele mai potrivite soluţii pentru a realiza asta este să mă îmbarc pe o navă de croazieră care are acest itinerar. O să am ocazia să văd fiordurile venind dinspre mare, iar excursiile opţionale pe care liniile le pun la dispoziţia clienţilor îmi vor permite să gust puţin din superbele peisaje scandinave.

Un alt plan, în alt spectru decât cel oferit de confortul călătoriei pe care l-aş avea în Norvegia, e un tur al peninsulei Balcanice: Bulgaria, Turcia (partea europeană), Grecia, Albania, Croaţia, Slovenia, Serbia şi România.

E drept că acum am o mică controversă cu partenerul meu de călătorie relativ la care e cel mai bun tip de motocicletă pentru a realiza asta, însă sunt convins că, indiferent că e un adventure, un cruiser, tourer sau clasică, cel mai mare dar ar fi să avem numai zile cu soare. Drumurile, locurile şi chiar şi oamenii rămân o parte la fel de interesantă a aventurii.“

 

Andrei Frunză, CEO al platformei de recrutare online BestJobs:

„De un an şi jumătate, când mă gândesc la vacanţă, nu îmi mai imaginez o destinaţie anume, ci un loc cu climă caldă, mâncare bună şi tradiţii frumoase. În Grecia mă întorc întotdeauna cu drag şi este, clar, pe lista scurtă a destinaţiilor preferate. Aş explora mai mult zona Asiei, pentru că am avut ocazia să merg o singură dată şi mi-a plăcut mult. Cred că are multe de oferit şi, de aceea, e în top pe lista mea cu destinaţii pentru următoarele vacanţe.

Nu ştiu când va fi, dar după toată această perioadă de restricţii, îmi doresc mai mult decât orice să revenim curând la tradiţia de a fugi în vacanţe sau city break-uri alături de mulţi prieteni, în locuri cu mult soare. În vacanţe, îmi place să experimentez bucătăria locală şi să mă inspir din preparatele tradiţionale. Cred că perioadele de vacanţă trebuie să fie destinate relaxării şi încărcării bateriilor, aşa că nu îmi programez prea multe activităţi.“