Travel

Părinţii Anei şi ai Edinei Catană au cumpărat un teren cu gândul că vor face acolo o casă de vacanţă. Când proiectul era aproape să fie abandonat, cele două surori au venit să-i dea sclipirea de care avea nevoie. Aşa a apărut Fairytale Villa, un loc de basm pentru călători

13 mar 2023 1348 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

În familia Catană exista, încă din 1994, un teren nu departe de drumul judeţean care leagă oraşul Baia Mare de localitatea Firiza şi care continuă spre staţiunea montană Izvoare. Părinţii Anei şi ai Edinei l-au cumpărat cu gândul că vor face acolo o casă de vacanţă, mai ales că locul era perfect pentru un asemenea proiect: aproape de oraş, dar în acelaşi timp ascuns în natură. Casa a fost ridicată, dar a fost cât pe ce să fie lăsată în uitare.

„Terenul se află într-o poiană împrejmuită de brazi înalţi şi prin care trece o vale cu un râu care şi astăzi are acelaşi farmec ca odinioară“, povestesc surorile gemene Ana Viviana Catană şi Edina Catană.

Locul este foarte aproape şi de lacul Firiza, ceea ce a fost întotdeauna un atu, mai ales în sezonul cald, când poţi pluti cu ambarcaţiuni fără motor pe apele sale line.

„Drumul principal te leagă pe de o parte de civilizaţie, iar pe de alta de natura sălbatică din apropiere, în zonă fiind numeroase trasee turistice montane.“

Visul de demult al familiei Catană s-a concretizat la un moment dat, când membrii au construit casa de vacanţă la care visaseră. O căsuţă clasică, micuţă, cu pereţi de lemn, dar cu o bucătărie improvizată şi toaleta afară. Duşul era şi el improvizat sub un bazin de apă, în aer liber. Familia îşi petrecea acolo cam toate weekendurile, iar poiana şi dealurile din preajmă, râul, atmosfera cu totul au format amintiri adânc ancorate în mintea şi în sufletul tuturor membrilor. Când Ana şi Edina au plecat la studii la Cluj-Napoca, iar apoi în străinătate, mânate de visul de a-şi dezvolta cariera, locul a fost abandonat.

Ana a terminat Facultatea de Business Administration şi Geografia Turismului la Cluj-Napoca, după care a plecat în Norvegia, unde a absolvit un master în Managementul Resurselor Naturale la NTNU Trondheim. Edina este designer, terminând Facultatea de Design tot din Cluj-Napoca şi apoi un master în Design Global în Franţa. În prezent, fiecare lucrează, Ana fiind consilier mentor pe proiecte care au în centru tinerii, iar Edina având propria firmă de design, prin care colaborează cu branduri din Franţa, printre care şi Guerlain.

„Undeva în 2014, într-una din verile în care eram acasă în vacanţă, ne-am gândit să valorificăm acest loc care zăcea semiabandonat. Cum amândouă locuiam deja în străinătate de ceva vreme, ştiam cât de apreciate de străini sunt ieşirile în natură, într-un mediu cât se poate de autentic şi, dacă e posibil, sălbatic.“

Părinţii au fost sceptici la început, gândindu-se că toaleta afară n-ar atrage pe nimeni să se cazeze acolo. Cele două surori s-au încumetat totuşi, au amenajat spaţiul ca în poveştile lor preferate şi i-au dat un nume pe măsură - Fairytale Villa.

„Cred că ataşamentul nostru faţă de acest loc, unde am copilărit, ne-a inspirat foarte mult în alegerea numelui, dar şi în descriere.“

A fost un real succes, străinii veneau deoarece căutau acea experienţă de a trăi în uniune cu natura: mâncare la foc, încălzire pe lemne, peisaje mirifice şi apropiere de sălbăticia pădurii, spun cele două surori.

Văzând asta, părinţii lor au prins curaj, iar în 2016 au hotărât că proiectul merită investiţii mai mari pentru a-i creşte valoarea. Au reconstruit aşadar casa de vacanţă, înglobând acolo toate utilităţile unei vieţi moderne, dar păstrând şi ideea de comuniune cu natura.

„Astfel, am vrut să avem spaţii vitrate cât mai mari, pentru a avea acea contopire a exteriorului cu interiorul. Copacii mai bătrâni sunt lăsaţi să treacă prin acoperiş, terase.“ Întreaga grădină este un buchet mare de plante adunate de prin excursii sau aduse de acasă. „Aici fiecare pietricică, fiecare copac are povestea sa.“

Exteriorul noii cabane este placat cu lambriul provenit de la vechea construcţie, iar interiorul este împodobit cu multe obiecte personale ale familiei. Fairytale Villa, cu o capacitate de opt persoane, este acum listată pe Airbnb, unde turiştii pot alege să o închirieze cu un preţ care porneşte de la 120 de euro pe noapte pentru două persoane. Pentru fiecare persoană în plus se adaugă o taxă suplimentară. „În 2020, Edina a creat un logo şi un branding perfect adaptat acestui loc, care a devenit pe parcurs un business pentru noi două“, povesteşte Ana Viviana Catană.

Suma investită e dificil de estimat, spune ea, deoarece banii au fost alocaţi pe parcurs, pe măsură ce a fost nevoie. La Fairytale Villa s-au cazat până acum atât turişti români, cât şi străini, ponderea acestora din urmă fiind covârşitoare înainte de pandemie, indiferent că veneau din Europa sau din Statele Unite ale Americii. În timpul crizei sanitare lucrurile s-au schimbat, iar turismul local a luat amploare.

„Aveam aşadar (în pandemie – n.red.) doar turişti români sau cupluri care doreau să stea pentru o perioadă îndelungată, mai ales în timpul carantinelor. Astăzi, turiştii străini au revenit, dar ceea ce ne-a mirat este că turismul local a rămas şi el foarte activ.“

Vârful de cerere este în timpul verii, când nu se mai găseşte nimic liber, pentru lunile călduroase fiind făcute rezervări cu două-trei luni în avans. În restul anului, bătălia este pentru weekenduri, însă cum în basme totul se termină cu bine, există totdeauna un loc pentru cei care îşi doresc să se apropie de natură, fără a lăsa confortul la o parte.