Travel

Cu gândul la toate lucrurile pe care le vom putea face după ce epidemia va trece, venim cu o propunere: Tel Avivul şi Ierusalimul sunt mai mult decât religie şi aşteaptă în continuare să fie descoperite

24 mar 2020 348 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Israelul nu e neapărat locul acela care să se regăsească în topul ţărilor în care îţi doreşti să ajungi. Eu una nu cunosc pe nimeni care să aibă asta ca prioritate. Şi totuşi, are acest stat un farmec aparte care te face să te trezeşti în aceeaşi stare pe care ţi-o dă o petrecere la care nu îţi doreai neapărat să mergi, dar care te surprinde aşa de tare că parcă n-ai mai pleca. Şi rămâi ultimul, cel care stinge lumina, pentru că de surprize atât de plăcute nu ai parte de multe ori în viaţă. Aşa e Israelul. O surpriză de la cap la coadă.

Eticheta credinţei stă, fără îndoială, în dreptul acestei ţări, şi pe bună dreptate, aducând şi cei mai mulţi turişti. Dar Tel Avivul şi Ierusalimul sunt mai mult decât religie şi acela este momentul în care mulţi dintre străinii care trec graniţa acestei ţări încep să fie şi mai cuceriţi.

La jumătatea lui decembrie, am avut norocul unei sâmbete superbe de primăvară fără ocolişuri în Tel Aviv şi a fost momentul în care am avut revelaţia că oraşul vibrează prin grupurile de tineri veniţi să asculte valurile spărgându-se la ţărm, ieşiţi în oraş să alerge în tandem cu blănoşi la fel de prietenoşi ca stăpânii lor sau tolăniţi pur şi simplu pe spaţiile verzi, cu o carte în mână şi o cafea aromată alături.

Dar adevăratul portret al oraşului se pictează bucăţică cu bucăţică dintr-o parte în alta a pieţei Carmel, trecând întâi prin mallul în aer liber de pe bulevardul Nachalat Binyamin, de fapt o colecţie de obiecte handmade expuse de artişti care se întrec în a lua ochii curioşilor prin tot soiul de găselniţe colorate. 

Desfrâul începe însă în piaţa Carmel, un potpuriu de arome de pâine, baclava şi kanafeh (desert tradiţional cu brânză de vaci şi cataif), de munţi (la propriu) de condimente care mai de care mai ameţitoare, de fructe confiate, de halva, de fructe şi legume din cele mai exotice. Un pofticios ar muri şi ar învia de câteva ori până ar ieşi din piaţă, aşa că recomandat este să mergi acolo fie pregătit să faci faţă, fie cu stomacul deja plin. La toate acestea se adaugă marfa ceva mai comercială, tricouri cu mesaje amuzante, adaptate poporului evreu (de genul „JewTube“ pentru YouTube sau „Holy Rock Cafe“ pentru Hard Rock Cafe), bijuterii, suveniruri. E practic imposibil să ajungi la ieşire fără să fi cumpărat ceva.

La doar vreun sfert de oră de piaţa Carmel, în decembrie, se izbeau de mal valurile mari, reci şi un pic nervoase ale Mării Mediterane. În zilele frumoase - cum spuneam că am avut şi eu noroc să prind - te poţi plimba pe malul Mediteranei cu un Segway, un fel de trotinetă care funcţionează după trei principii simple: te apleci în faţă ca să mergi înainte, te laşi puţin pe spate ca să te opreşti şi nu mergi aproape de bordură sau de alte trotinete ori Segway-uri, dacă nu vrei să te răstorni. Pare mai complicat decât e de fapt, aşa că doar o oră s-ar putea să se dovedească a fi prea puţin pentru o astfel de plimbare, mai ales că aşa ai ocazia să priveşti, de o parte marea, iar de cealaltă - salba de hoteluri şi clădiri ameţitor de înalte. Şi la mijloc tu, copleşit de înălţimi şi absorbit de întinderea de apă. E şi asta o senzaţie de colecţie.

Una din perlele coroanei Tel Avivului este actualul cartier Jaffa, un vechi port la Marea Mediterană şi unul dintre cele mai vechi oraşe-port din lume. Alături de Akko şi Cezareea, Jaffa era unul din punctele de „popas“ ale europenilor în drumul lor către Est. Din 1950, Jaffa este practic parte a capitalei Tel Aviv, fiind integrat în aceasta. Fostul port este nu doar un punct ideal de admirat Tel Avivul, ci şi o splendoare în sine, lăsându-te să te pierzi printre străduţele ca nişte labirinturi, colorate, vesele şi neapărat populate de pisici.

În Jaffa, chiar pe malul mării, este muzeul Ilana Goor. Dacă nu sunteţi fani ai muzeelor, nu vă speriaţi. Nici eu nu sunt şi totuşi casa Ilanei Goor e cu totul altceva. Cu ADN de artist, evreica Ilana a creat o adevărată „junglă artistică“, compusă din piese în totală discrepanţă, fără a ţine cont de materiale, de forme, de logici convenţionale. Practic, acolo se adună tot ce are arta mai straniu şi totuşi capătă o logică. Merită să-i vizitaţi casa Ilanei Goor măcar şi pentru vederea care te amuţeşte de pe terasă, la doar o respiraţie distanţă de mare. Şi dacă aveţi noroc, vă întâlniţi chiar cu Ilana, care stă acolo de fiecare dată când vine în Israel, petrecându-şi însă cea mai mare parte a timpului în New York.

Din Tel Aviv sunt câteva ore de mers cu maşina până la Marea Moartă cu a ei apă sărată de o consistenţă asemănătoare cu cea a uleiului de măsline. Şi deşi locuitorii spun că sunt rare, în cele câteva ore pe care le-am petrecut la malul mării, cu deşertul în spate, am trecut şi printr-o furtună de nisip. În vreme ce oamenii locului nu ştiau cum să ne grăbească să plecăm, noi ne zgâiam la palmierii înclinaţi de vânt şi la nisipul care era practic peste tot. E fascinant de aproape, dar mai sigur de văzut în fotografii.

În drumul dintre Tel Aviv şi Ierusalim, israelienii le recomandă străinilor să treacă prin rezervaţia naturală En Gedi. „Vrem să arătăm că există viaţă în deşert“, spun ei. Într-o ţară în care aproape totul de jur-împrejur se traduce în piatră şi deşert, israelienii se bucură de orice petic de vegetaţie şi fac din asta loc de pelerinaj. Vorbind despre pelerinaj însă, spuneam la început că Israelul a fost multă vreme în primul rând o destinaţie religioasă. Cele mai căutate obiective turistice sunt în nordul ţării (Galileea, Nazareth şi Tiberias), dar şi în Ierusalim şi Bethleem. „Vârful de sezon este în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, când temperaturile sunt mai uşor de suportat“, spunea Miri Cohen, ghid turistic în Israel, cu peste zece ani de experienţă.

Românii sunt printre cei mai frecvenţi turişti străini, iar pentru ei sunt de neratat obiective precum Zidul Plângerii, Drumul Crucii sau Biserica Sfântului Mormânt. De regulă însă, când aleg să meargă în Israel, îşi rezervă măcar două zile şi pentru Iordania, vecinul de „peste gard“ al Israelului. Deşi creştinii sunt cei mai numeroşi în distribuţia religioasă a turiştilor care ajung în Israel, o mare parte a acestora s-a coagulat în ultimii ani în jurul activităţilor de shopping şi explorat.

„În plus, Israelul este o ţară foarte bună pentru a face un tur culinar“, mai spune Miri Cohen.

Şi cine ar putea s-o contrazică? Poate cel mai bun humus l-am mâncat în Tel Aviv, la fel ca şi cel mai gustos falafel. Şi clar nicio halva din magazinele din România nu se apropie de cea vândută în shuk-urile israeliene. Dar nu mă credeţi pe cuvânt, nu e nevoie. Mergeţi şi convingeţi-vă singuri!