Style

Viaţa în izolare: Cum arată casa unuia dintre cei mai interesanţi arhitecţi ai momentului: „Nu am căutat un stil anume, dar încerc să mă feresc de anumite tipare“. Galerie Foto

30 iun 2020 1742 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Izolarea la domiciliu timp de două luni a readus în prim-plan importanţa coerenţei în modul în care ne amenajăm casele. Pentru După Afaceri Premium, această perioadă a fost, normal, un alt subiect de lifestyle, astfel că ne-am întrebat cum arată „refugiile“ arhitecţilor sau ale designerilor, cei care ne ajută pe noi să ne facem casele mai frumoase. Câţiva ne-au deschis uşa şi ne-au invitat la un tur virtual. Sorana Buzinschi-Filip, fondatoarea biroului de arhitectură, fotografie şi postproducţie fotografică Artville, este unul dintre aceştia.

Sorana Buzinschi-Filip este recunoscută pentru proiectele curate, dar nu depersonalizate, iar casa ei respectă acelaşi crez ca şi amenajările pe care le imaginează pentru alţii. 

„Nu am căutat un stil anume, suntem desigur tributari tendinţelor din jur, dar încerc să mă feresc de anumite tipare“, spune arhitecta.

Pasionată de fiordurile norvegiene, cămăşile albe şi de aroma ghimbirului sau a portocalei, această prospeţime a alegerilor personale se regăseşte şi în proiectele pe care le semnează. „Ceea ce caut într-adevăr în proiectele mele este o oarecare sobrietate, coerenţă şi claritate care dă ulterior posibilitatea «locuitorilor» caselor să-şi aducă un aport cultural propriu“, îşi descrie arhitecta „crezul“.

Principii similare sunt aplicate şi în casa personală, un proiect a cărui amenajare a durat circa două luni de zile, durată redusă tocmai datorită acelei clarităţi amintite.

„Centrul casei noastre este în jurul mesei rotunde din dining, un loc cald şi drag. Este locul în care strângem împreună amintiri, gânduri, dileme, controverse, bucurii. Pe peretele vopsit negru de lângă masă, adunăm tablouri dragi. Este locul în care suntem cel mai des împreună, cu toţii acasă.“

Ca obiecte preferate, Sorana Buzinschi-Filip aminteşte de cărţi şi deci de bibliotecă, un spaţiu-adăpost care ocroteşte printre altele taboluri sau mici obiecte de artă din călătorii, o altă pasiune alături de cămăşile albe şi mirosul de portocală.

„Una dintre lucrările preferate din casă este un tablou de Piliuţă (pictorul Constantin Piliuţă - n.red.). L-am primit în dar de la nişte prieteni foarte dragi, într-un moment foarte special al vieţii noastre.“

Dincolo de masa rotundă o altă zonă „vedetă“ a casei, mai ales în această perioadă, a fost terasa.

„A fost o gură de aer proaspăt, când vremea ne-a permis am luat masa afară şi am privit spre pădurea din apropiere.“

Deşi „consemnată“ la domiciliu, ca noi toţi ceilalţi, gândurile arhitectei au zburat la vară, ca ale noastre, de altfel, ocazie cu care în casa Soranei Buzinschi-Filip şi-au făcut apariţia câteva prezenţe inedite.

„Cu gândul la vară, am schimbat corpurile de iluminat din dormitoare cu unele noi, ventilatoare slim albe, supradimensionate, cu lumină LED încorporată, de la Faro Barcelona. Te duc cu gândul la o reşedinţă colonială...o «evadare» atât de bine-venită în această perioadă.“

În rest, nu au fost mari modificări, acest timp fiind perfect şi pentru reevaluări, mai ales personale.

„Este o perioadă dificilă din care învăţ în fiecare zi cât de important este să-ţi păstrezi gândirea clară, umorul, optimismul, cât de important este să fii conectat, disponibil şi independent. Lecţia designului de calitate rămâne valabilă acum ca şi în orice alt moment, investeşte în produse durabile, din materiale naturale, de calitate şi cu personalitate. În mod cert, criza recentă ne face să ne uităm cu atenţie, toleranţă şi înţelegere spre lucrurile importante, atât în business, design, cât şi în petrecerea timpului liber.“