Multă vreme, hainele tradiţionale au zăcut uitate prin dulapurile bunicilor. Unele chiar au fost aruncate ori donate. Dar vremurile acelea au apus. Acum, straiele româneşti au redevenit „cool“, iar cei care le poartă nu doar celebrează portul naţional, ci demonstrează atemporalitatea unor astfel de piese. Asta poate şi pentru că portul românesc a servit drept inspiraţie atât pentru marile case de modă precum Christian Dior şi Louis Vuitton, cât şi pentru micii antreprenori locali care au vrut să ducă mai departe moştenirea culturală autohtonă. În multe cazuri, portul tradiţional nu este transpus în totalitate în creaţiile actuale. Poate nici nu ar trebui. Ele însă celebrează - sub o formă sau alta - această moştenire. Şi nu o lasă să moară.
O ie, o opincă, un brâu sau o fustă brodată am avut fiecare dintre noi. Poate nu în propriul dulap, dar cu siguranţă în garderoba extinsă a familiei, la străbunici ori bunici. Iar de multe ori, aceste piese ne-au fost lăsate moştenire de aceştia, ca o mândrie dată mai departe, ca o dovadă a măiestriei meşteşugarilor, care şi-au pus mâinile la lucru pentru a broda însemnele tradiţionale.
Multă vreme, această moştenire culturală risca să se piardă, iar asta din nevoia stringentă de „modernizare“ a unei societăţi care abia începea să înţeleagă ce înseamnă globalizarea. La un moment dat, mulţi ne-am dorit să lăsăm în urmă tot ce este vechi, pentru a intra în lumea nouă. Iar această evoluţie – sau, mai degrabă, involuţie – şi-a spus cuvântul.
Puţine zone din ţară mai ţin încă vie tradiţia costumului popular. Maramureşul este cunoscut pentru ai săi oameni care duminicile merg la biserică în straiele specifice locului. Tot aici, nunţile sunt colorate de broderiile de pe costumele populare.
Dar Maramureştul e mai degrabă o excepţie. Asemenea obiceiuri s-au restrâns, şi ca geografie, şi ca număr.
Totuşi, în ultimii ani, bate vântul schimbării.
Câţiva tineri antreprenori au readus în prim-plan straiele tradiţionale şi au arătat lumii cât de versatile sunt hainele ce au dominat aceste teritorii timp de secole, reuşind parcă să bată orice trend dictat de la Paris sau din alte mari oraşe occidentale. Pentru că şi în trecut, ca şi acum, ora exactă în modă s-a dat acolo.
Costumul popular însă face excepţie, fiind parte din identitatea unui popor. Totuşi, atunci când şi el pare să piară în faţa modernităţii, un important argument care îl mai poate ţine în viaţă este, pe lângă relevanţă, versatilitatea sa.
Iar straiele româneşti şi-au demonstrat din plin polivalenţa, ele reprezentând o sursă de inspiraţie chiar şi pentru marile case de modă, care au pus pe unele creaţii proprii motivele de pe hainele tradiţionale din diferite regiuni ale ţării.
Spre exemplu, în 2017 Christian Dior a inclus în colecţia de toamnă-iarnă un articol vestimentar care semăna foarte bine cu un model de cojoc tradiţional din zona judeţului Bihor. Dior nu este însă singura casă de modă internaţională care a făcut asta.
Louis Vuitton, unul dintre cele mai cunoscute nume din fashion-ul de lux, a fost acuzat de Asociaţia La Blouse Roumaine (nume ce stă, de altfel, şi pe o pictură a lui Henri Matisse ce întruchipează o ie autohtonă) că ar fi copiat portul tradiţional din Mărginimea Sibiului în colecţia Louis Vuitton by the Pool. Ce a atras atenţia anul trecut a fost mai ales o bluză albă cu broderie neagră, ce semăna izbitor de bine cu ia românească.
Niciuna dintre cele două case nu a făcut publică sursa de inspiraţie pentru respectivele piese ori colecţii.
Dar straiele româneşti reprezintă forţa creatoare din spatele inclusiv al unor branduri autohtone, care au pornit la drum tocmai din dorinţa de a duce mai departe moştenirea străbunilor. Au vrut nu doar să creeze haine, ci şi să spună o poveste prin intermediul lor.
Ina Solomon şi Răzvan Luca au fondat în 2021 Şura Şuşara, un atelier de creaţie a hainelor pe care l-au dedicat străbunicii materne a Inei, a cărei îndeletnicire era cusutul, deşi nu şi-a făcut o „carieră“ din asta. Ina a crescut însă cu creaţiile ei, iar asta a determinat-o să îi spună povestea prin crearea unui brand care să aducă aminte nu doar de străbunica sa, ci şi de moştenirea culturală a portului tradiţional românesc.
Primele piese care au purtat brandul Şura Şuşara au fost nişte reinterpretări ale unor haine cusute chiar de Şura Şuşara pentru familia sa. În realizarea creaţiilor, cei doi antreprenori au folosit şi folosesc în continuare inclusiv elemente recuperate de la perdele, macrameuri şi pături tip macat. Cu toate că utilizează materiale vechi, unele chiar şi de 50 de ani, încearcă să ofere pieselor o anume atemporalitate.
Tot cu scopul de a readuce la viaţă şi în prim-plan portul românesc tradiţional, şi Ruxandra Căpuşan a pornit Senin, un atelier deschis în 2023 unde ea creează haine actuale, dar care au ţesută în ele o bucăţică din moştenirea culturală locală.
„Senin reprezintă regenerarea zestrei strămoşeşti şi recontextualizarea acesteia în stilul de viaţă actual. Produsele noastre sunt create din ţesături vechi de mai bine de 50 de ani, înfăptuite de bunicii noştri prin tehnica ţesutului la război, dar nu numai.“ Aşa se descrie brandul în online. Senin îşi propune promovarea şi conservarea patrimoniului cultural, material şi imaterial prin regândirea funcţionalităţii zestrei bătrâneşti. El vrea totodată să aducă în atenţia noii generaţii măiestria şi frumuseţea unui meşteşug pe cale de dispariţie.
Din portul naţional s-au inspirat şi Oana Romanescu şi Ioana Bejan, două antreprenoare din Braşov, atunci când au creat Opinca, un nume sub umbrela căruia creează încălţăminte ce aminteşte de obiectul vestimentar tradiţional cu acelaşi nume - opinca.
Ceea ce au reuşit să facă cele două antreprenoare a fost să regândească opinca tradiţională pentru a se potrivi modei actuale.
„Noi nu am inventat acest model, el stă la baza încălţărilor multor popoare. Un model similar am văzut într-o cafenea din Thailanda, spre exemplu. Era o variantă mai brută aceea. Noi ne-am dorit ceva mai versatil, pe mai multe culori. Aşa am ajuns la forma actuală“, a spus recent Ioana în emisiunea Ziarului Financiar Afaceri de la Zero.
Însă, la bază, fondatoarele brandului s-au inspirat din modelul original autohton, după cum recunoaşte ea. Cele două antreprenoare se ştiu încă din şcoala generală, fiind legate de o prietenie care a trecut testul timpului. Ca şi portul tradiţional românesc.
Acestea sunt doar câteva exemple. În realitate, există mai mulţi mici antreprenori care au vrut să facă din portul naţional centrul creaţiei lor, pornind ateliere de producţie a hainelor de inspiraţie tradiţională. În multe cazuri, portul tradiţional nu este transpus în totalitate în piesele actuale. Poate nici nu ar trebui. Ele însă celebrează - sub o formă sau alta - această moştenire. Şi nu o lasă să moară.
Dar, pentru că e vorba de modă aici, totuşi, sub noua imaginare, aceste creaţii pot fi integrate în ţinute moderne, arătând la fel de vii ca întotdeauna. De altfel, ia a devenit chiar un must-have în garderoba femeilor de pe plaiurile mioritice. Şi nu doar în zonele rurale, ci şi în marile centre urbane, unde stă la fel de mândră şi la muzeu, dar şi la cea mai în vogă cafenea din inima oraşului.
Datorită unor asemenea reinterpretări, ia, fota, cojocul, opinca ori brâul au redevenit „cool“. Şi nu îndeplinesc doar o funcţie utilă, ci şi una culturală.
