Style

Trucuri de furat minţile şi de răsucit gândurile celor din jur, toate la feminin

26 apr 2017 1596 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Martie rimează cu distincţia feminină în toate formele ei. Parfumul devine o armă care însă nu răneşte, ci cucereşte prin lovituri secerătoare. Luna aceasta, După Afaceri Premium colecţionează trucuri de furat minţile şi de răsucit gândurile celor din jur, toate la feminin. Atenţie! Selecţia noastră poate cauza dependenţă!

 

 

Tabit, de la Tiziana Terenzi, este o creaţie care te cucereşte din primul moment şi nu te va abandona. Parfumul cu note de fructe confiate este puternic, în acelaşi timp provocator şi senzual ca o privire măgulitoare căreia nu-i poţi rezista.

Produs disponibil în parfumeriile Elysée.
 
 
 

Fiecare minciună creează o lume paralelă. White Lies, de la Agonist, este un parfum ce pare la început inocent, transparent, alb, dar ale cărui note importante, ascunse, se dezvăluie treptat şi devin tot mai puternice. O revelaţie albă. Efervescenţa notelor de lămâie ascunde un dans ademenitor de iasomie şi tuberoză, combinate cu note de patchouli, vanilie şi heliotrop. Un parfum care te seduce şi care îi seduce şi pe cei din jurul tău.

Produs disponibil în parfumeriile Madison.

 

 

Ca o reminiscenţă a timpului, când fericirea, misticul, dragostea şi pacea dominau, Bracken Woman de la Amouage dezvăluie secretele unei joncţiuni vibrante dintre frunze de violetă, galbanum şi acorduri verzi de ferigă cu note delicioase de fructe de pădure. Inima acestei minunate compoziţii este pură, datorită notelor florale de crin, narcisă, muşeţel şi piele. Iar în finalul aproape intoxicant, seducătoarele acorduri lemnoase de patchouli, vetiver şi mesteacăn ne invită într-un joc al călduroaselor zile de vară şi al nopţilor înste­late din pădure.

Produs disponibil în parfumeriile Elysée.

 

The Merchant of Venice este un brand ale cărui origini se trag din spiritul veneţian. Liniile sale de parfumerie îşi găsesc inspiraţia în condimentele şi esenţele preţioase pe care vechii negustori veneţieni le importau din cele mai mari porturi ale lumii şi pe care le comercializau ulterior peste tot în Europa. Colecţia Murano Exclusive conţine şase ape de parfum concentrate, exclusiviste şi încapsulate în flacoane preţioase din sticlă de Murano. Apa de parfum Arabesque are o semnătură olfactivă orientală, combinaţia magistrală de prune dulci, frunze de tutun şi ghimbir făcând ca acest parfum să atragă de la prima atingere. Notele de mijloc dezvăluie acorduri calde de scorţişoară şi lemn de cedru, amplificate de baza de vetiver şi de notele catifelate de mosc alb.

Produs disponibil în magazinele Douglas.

 

 

În fiecare minut, dacă nu în fiecare secundă a vieţii noastre, factori externi din mediu, precum radiaţiile solare, poluarea, dieta, acţionează la nivel celular printr-un proces de oxidare. Pielea suferă cel mai mult în urma acestei acţiuni nocive. Crema antirid Caudalie Polyphenol pentru conturul ochilor şi pentru buze luptă împotriva oxidării, reducând ridurile şi cearcănele. Acest gel-cremă hidratează intens şi redă strălucirea tenului, netezind pielea din jurul buzelor. Corectează toate semnele apărute odată cu vârsta - riduri adânci, pierderea densităţii, ten neuniform.

 

Produs disponibil în farmaciile Help Net.

 

 

Lierac - şarm franţuzesc de la unul dintre pionierii în îngrijirea feţei şi a corpului. Lierac Paris este un brand francez de cosmetice, recunoscut ca lider de piaţă în domeniul produselor anti-aging pentru ten. Produsele din gama Lierac reprezintă o experienţă senzorială unică, expertiza cu care acestea sunt realizate şi rafinamentul ingredientelor fiind definitorii pentru oricare din gamele Lierac.

Luna aceasta, farmaciile Help Net îşi răsfaţă clientele cu masca hidratantă Lierac.

 

Terre de Lumière este primul parfum gurmand aromatic creat de L’Occitane. Inspirat de lumina caldă care te învăluie când soarele apune deasupra câmpurilor de lavandă din Provence, Terre de Lumière, un parfum cald şi fresh în acelaşi timp, cu arome de miere şi migdale, se topeşte treptat pe piele, făcând loc notelor calde de mosc.

Asemenea unui apus, această aromă intimă, contrastantă îşi dezvăluie magia treptat şi este perfectă pentru cei care iubesc parfumurile intense şi dulci.

Produs disponibil în magazinele L’Occitane şi în farmaciile Sensiblu selecţionate.

 

 

Senzual şi rafinat, Coco Made­moiselle de la Chanel este impregnat cu îndrăz­neală şi eleganţă. Un parfum oriental cu o personalitate puternică şi surprinzător de fresh, care alintă spiritul liber şi independent al femeii. Se deschide cu note vibrante de portocală şi dezvăluie o „inimă“ de trandafir şi iasomie, înainte de a difuza accente de patchouli şi vetiver.

Anul acesta, Coco Mademoiselle vine cu un accesoriu în ediţie limitată - apa de parfum pentru geantă. Într-o husă de culoare bej, poate fi strecurată în poşetă pentru un strop de seducţie.

Produs disponibil în parfumeriile Chanel.

 

Black Sapphire - Bond No 9 este un parfum captivant, cu o atingere masculină evidentă, dar care radiază o căldură ce poate completa ţi-nuta unei doamne ce exudă feminitate prin toţi porii.

Produs disponibil în parfumeriile Elysée.

 

 

Titlul incitant al parfumului What we do in Paris is secret, de la A Lab on Fire, ascunde un parfum cu note de miere, trandafir turcesc, heliotrop, tonka, balsam tolu, lemn de santal şi ambră. Cel din urmă este un ingredient apreciat, folosit pentru veleităţile sale afrodiziace.

Produs disponibil în parfumeriile Madison.

 

 

Crema delicată First Wrinkles este un tratament zilnic esenţial al cărui scop este prevenirea şi combaterea primelor riduri. Produsul este special conceput pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 28 şi 40 de ani, indiferent de tipul de ten. Textura sa este îmbogăţită cu unt de Shea cu efect de netezire, hidratare şi restructurare.

Produs disponibil în magazinele Douglas.

 

 

Scent Intense, de la Costume National, este un parfum intens, într-o armonie profundă de ambră şi cistină. Scent Intense este o declaraţie de individualitate şi seducţie.

Produs disponibil în parfumeriile Beautik.

 

 

Aqua Celestia, de la Maison Francis Kurkdjian, transpune legătura perfectă între albastrul cerului şi cel al mării, inspirând o cale spre liniştea absolută. O prospeţime cerească colorată cu mentă proaspătă şi coacăze negre, îmblânzită de generozitatea florilor de mimoză de Provence şi a notelor de mosc.

Produs disponibil în parfumeriile Beautik.