Style

Noua lume a aromelor fine: Ce urme lasă pandemia în industria parfumurilor şi care sunt trendurile momentului?

29 apr 2022 214 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Să vinzi parfumuri prin intermediul internetului este, probabil, una dintre cele mai mari provocări pe care le poate cunoaşte această industrie. Să poţi să-i recomanzi unui client un parfum doar pe baza unor discuţii mijlocite de telefon sau e-mail este, totodată, una dintre cele mai mari reuşite. Oamenii din domeniul select al parfumeriei le-au făcut pe toate în ultimii doi ani, punând umărul la o transformare istorică a acestui segment sofisticat al luxului. Ce urme lasă pandemia în industria aromelor fine şi care sunt trendurile momentului?

„Pandemia a schimbat destul de multe în industria parfumurilor. Consumatorii s-au îndreptat spre achiziţii online, au început să apeleze la un consultant în parfumerie. Au înţeles că e nevoie de ghidare şi de ştiinţă pentru a-şi alege un parfum care să li se potrivească“, spune Izabela Corina Juncu, consultant în parfumerie şi fondatoarea Notorious Stories, un club al cunoscătorilor şi pasionaţilor de parfumerie de nişă, ale cărui baze au fost puse în primăvara anului 2020.

Notorious Stories îşi face simţită prezenţa în piaţa de profil prin evenimente periodice, organizate în locuri selecte din cele mai mari oraşe din România, dar şi de peste hotare. Experienţa nu se opreşte la momentele de socializare din cadrul acestor întâlniri, ci continuă pe piele, odată cu moleculele fine de parfum.

Din această postură, Izabela Juncu a observat din interior transformările din lumea aromelor, de la modul în care se vând ele până la cel în care sunt aduse în atenţia amatorilor.

„Lansările au avut loc online (în ultimii doi ani – n. red.), iar casele de parfumuri au trimis mostre de parfum şi au creat o relaţie mult mai apropiată cu clienţii lor.“ Formulare personalizate, metode de fidelizare şi cadouri suplimentare la achiziţii au fost alte modalităţi de a compensa lipsa interacţiunii fizice. „Totodată, conferinţele online au avut un rol important în înţelegerea produselor şi a ingredientelor utilizate în parfumeria de nişă.“

Brandurile au realizat că este extrem de greu să transmită informaţiile şi detaliile despre produse fără prezenţa fizică atât de importantă, aşa că unele dintre ele au apelat, în pandemie, la businessuri precum cel al Izabelei Juncu, pentru a le reprezenta local printr-o serie de evenimente, desfăşurate însă cu numărul admis de persoane, în condiţii restrictive.

„Evenimentele Notorious Stories au inclus sesiuni live cu parfumierii din Paris, Milano şi Australia.“ Participanţii aveau acces la informaţii direct de la sursă şi, totodată, aveau posibilitatea de a testa toată colecţia pe propria piele, adaugă ea.

Pentru casele de parfumuri, inspiraţia a venit, în ultimii doi ani, tocmai din starea pe care am trăit-o cu toţii. Declicul a fost dorinţa de a înconjura lumea cu o aură pozitivă, dar şi de a ne apropia mai mult ca niciodată de natură. Întâmplător sau nu, elementele care au predominat în esenţele lansate în ultimii doi ani au fost cele pe care le regăsim şi în gastronomie – busuioc, coriandru, cardamom, vanilie sau piper roşu.

Salvia cunoaşte o epocă de glorie, scrie presa străină specializată în parfumerie, cu precădere în rândul esenţelor masculine, iar floarea de hibiscus nu stă nici ea departe de tendinţe.

Totodată, cum călătoriile ne-au lipsit o lungă perioadă de timp, parfumierii au încercat să compenseze, astfel că piaţa s-a îmbogăţit cu tot mai multe arome care fac gândul să zboare la vacanţă, oriunde şi în orice moment al zilei. Dylan Turquoise, parfumul casei Versace, este doar un astfel de exemplu, cu explozia rezultată din alăturarea aromelor de lămâie Primofiore - considerată a fi lămâia cea mai fină calitativ -, mandarină siciliană, piper roz, petale de iasomie şi esenţă de frezie. Până şi sticla este de culoarea albastru deschis, ducând cu gândul la apele cristaline ale mării, iar de aici până la a simţi nisipul sub tălpi nu mai este decât un pas.

„Trendurile s-au îndreptat spre zona organică, dar şi spre ingrediente sintetice realizate în laborator.“ Au devenit populare parfumurile hidratante, care au înlocuit baza de alcool cu o moleculă hibrid, menită să protejeze pielea şi care face posibilă expunerea la soare totodată, chiar şi atunci când utilizăm parfum, adaugă Izabela Juncu. Asta apropo de vacanţă!

Totodată, casele de parfumerie şi-au extins colecţiile, având produse complementare şi mai accesibile, precum parfumul pentru păr, spray-ul pentru corp, deodorantele sau loţiunile de corp parfumate.

„De cealaltă parte, ce am remarcat în rândul consumatorilor este că au achiziţionat mai multe produse pentru interior – parfumuri de ambient, lumânări parfumate, beţişoare parfumate şi diffusere.“ Au investit în produse pentru casă, care să le schimbe starea de spirit.

Aşa se explică şi abundenţa de businessuri mici, startup-uri care au luat naştere din martie 2020 încoace pe segmentul lumânărilor parfumate, urmărind cu precădere o nouă linie – cea a materialelor sustenabile, care aduc în lumină ceara de soia sau cea de rapiţă.

„Activăm pe un segment de piaţă în creştere, care începe să se educe şi pe care îl educăm şi noi uşor-uşor. Oamenii rămânând mai mult acasă, îşi doresc să-şi creeze un mediu cât mai plăcut, atât prin arome, cât şi prin produse de calitate, nontoxice şi eco-friendly“, spunea recent Cristina Ujeniuc, una dintre fondatoarele brandului de lumânări parfumate Unique Moods.

Ea şi Adelina Strinu au ales să dea acest nume businessului lor deoarece, cred ele, pentru fiecare persoană există o aromă anume care s-o facă să se conecteze mai uşor cu ea însăşi. Portofoliul Unique Moods cuprinde lumânări parfumate din ceară de soia şi parfumuri create special pentru cameră - acreditate IFRA (International Fragrance Association), cutii Mix Moods, care au aproximativ 200 de grame de ceară de soia, cu aceleaşi parfumuri care se regăsesc şi în lumânări, şi odorizante de cameră cu solvent pe bază de glicerină.

„Am creat acest business în 2020, iar în ultimul an am avut o creştere semnificativă. Activăm pe un segment de piaţă în ascensiune“, mai spune Cristina Ujeniuc.

Totuşi, căutările de arome şi ingrediente naturale par să fie valabile mai mult pentru lumânările parfumate, în vreme ce pentru parfumuri formulele sintetice revin la modă, mai scrie presa internaţională.

Şi chiar dacă pare puţin plauzibil şi chiar de neînţeles, un alt trend în această lume este cel de aducere a tehnologiei cât mai aproape de colecţiile de arome. Începutul anului 2022 a venit chiar cu un parfum... digital, iar modelul Phantom al brandului Paco Rabanne, lansat în 2021, a introdus interacţiunea cu

smartphone-ul pentru a pulveriza licoarea din interiorul sticlei sub formă de robot.

Şi forma pe care o iau parfumurile în sine cunoaşte noi valenţe, mai multe case de profil venind cu versiunea gelurilor parfumate, menite să răspândească aromele în feluri noi.

 

Izabela Corina Juncu, consultant în parfumerie şi fondatoarea Notorious Stories: „Lansările au avut loc online (în ultimii doi ani – n. red.), iar casele de parfumuri au trimis mostre de parfum şi au creat o relaţie mult mai apropiată cu clienţii lor. Totodată, conferinţele online au avut un rol important în înţelegerea produselor şi a ingredientelor utilizate în parfumeria de nişă.“

 

Cristina Ujeniuc,  una dintre fondatoarele brandului de lumânări parfumate Unique Moods: „Activăm pe un segment de piaţă în creştere, care începe să se educe şi pe care îl educăm şi noi uşor-uşor. Oamenii rămânând mai mult acasă, îşi doresc să-şi creeze un mediu cât mai plăcut, atât prin arome, cât şi prin produse de calitate, nontoxice şi eco-friendly.“