Style

Un farmacist a creat un brand de cosmetice care acum este prezent în toate colţurile globului. Care este reţeta de business aplicată şi cu ce a venit nou? Cu un schelet uman pe numele de Mr Bones şi o motocicletă Harley Davidson

13 ian 2021 2073 afişări
Din aceeaşi categorie

Articol cu conţinut publicitar

 

Povestea unui brand merge mai departe de produsele sale şi de oamenii din spate. Sigur, acestea sunt elemente de bază, cărămizi puse la fundaţia oricărei mărci, însă dincolo de asemenea „ingrediente-cheie“, contează şi grija pentru mediu, grija pentru propriii angajaţi şi, bineînţeles, pentru clienţi. Cum pot fi contorizate toate acestea?

Poate unele dintre elemente nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar sunt parte dintr-un întreg omogen şi complex, pentru că, în final, atenţia la detalii este epitomul luxului. Iar această lecţie o predă cel mai bine Kiehl’s, un brand a cărui istorie a început să se scrie acum aproape 170 de ani, dar care a reuşit să se reinventeze în permanenţă şi nu doar să rămână actual, ci mai degrabă să fie avangardist.

În România, bazele Kiehl’s au fost puse în 2015, odată cu deschiderea primului magazin, în centrul comercial AFI Cotroceni din Capitală. A doua unitate a fost inaugurată în acelaşi an, în mallul Băneasa Shopping City. În prezent, puncte de vânzare există în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi în alte oraşe.

Recent, grupul L’Oréal, în portofoliul căruia se află brandul, a consolidat prezenţa Kiehl’s în România odată cu deschiderea unui nou magazin în Braşov, în cadrul mallului AFI, inaugurat în octombrie. La prima vedere, magazinul poate părea ca oricare altul sub această marcă. Şi nici asta nu ar fi puţin lucru, dat

fiind că buticurile monobrand Kiehl’s se găsesc la intersecţia dintre o farmacie - cu produse ale căror ambalaje sunt mai degrabă sterile şi funcţionale, decât strălucitoare şi elegante - şi un magazin modern, ba chiar funky - ce găzduieşte un schelet uman (pe numele de Mr Bones) şi o motocicletă Harley Davidson.

În esenţă însă, noul magazin vine cu ceva nou: este un spaţiu certificat LEED v4 for Interior Design Ă Construction, un sistem ce validează standardele unui proiect, fie el de birouri sau de retail cum este cazul magazinului Kiehl’s.

Spaţiile ce deţin o astfel de certificare au o serie de avantaje precum costuri de operare mai mici, o valoare crescută a activelor, consum inteligent de energie şi apă, un mediu mai sănătos pentru angajaţi şi vizitatori şi un volum redus al emisiilor de gaze de seră.

Vorbim de proiecte gândite pentru oameni, dar şi pentru mediu deopotrivă. Pe plan local există doar două alte spaţii certificate LEED v4 for Interior Design + Construction - unul de retail şi un altul de birouri. Magazinul Kiehl’s din Braşov vine să completeze acest triunghi.

Pe plan local, povestea Kiehl’s are momentan puţine file, deşi numărul lor creşte an de an. La nivel internaţional însă, pare mai degrabă o saga.

Primele file din povestea Kiehl’s au început să fie scrise în 1851, odată cu prima farmacie autentică situată în cartierul new-yorkez East Village. Purta numele „Brunswick Apotheke“ şi se afla la intersecţia dintre Third Avenue şi Thirteenth Street, cunoscută ca Pear Tree Corner. Astăzi, în acelaşi loc, se află cel mai reprezentativ boutique Kiehl’s din întreaga lume. Produsele sub acest brand sunt rezultatul unei bogate şi îndelungate tradiţii ştiinţifice în cosmetică, farmacologie, botanică şi cercetare medicală, aprofundate de-a lungul generaţiilor.

Anii nu au scutit brandul de o istorie interesantă. În 1894, stagiarul John Kiehl a cumpărat Brunswick Apotheke şi a redenumit locul Kiehl Pharmacy. Aproape trei decenii mai târziu, el însuşi urma să aibă un stagiar, Irving Morse, care să pună umărul la consolidarea brandului preluând legendara farmacie şi dezvoltând-o mai departe. În 1921, brandul a devenit proeminent după ce prinţul Karl al Rusiei a creat Love Oil, formula originală care stă la baza actualului Kiehl’s Musk Oil.

La patru decenii distanţă, Aaron Morse a preluat afacerea de la tatăl său şi a mai făcut un pas, prin lansarea unor produse dedicate bărbaţilor. Tot el este cel care a lansat tradiţia amplasării unui motor Harley Davidson în fiecare butic. De ce? Pentru că a observat că atunci când un domn însoţea o doamnă la cumpărături, acesta se plictisea, fiind prea puţin interesat de cosmetice. Acela a fost momentul când antreprenorul a decis să aducă în spaţiile Kiehl’s propria colecţie de maşini, motoare şi avioane. A fost doar începutul, pentru că tradiţia dăinuie peste ani. Familia Morse mai este responsabilă pentru alte practici ce au fost păstrate până în prezent.

În 1970, o practică banală astăzi a marcat o strategie inedită la acea vreme: familia a început să ofere eşantioane gratuite clienţilor săi. Astăzi, acest fenomen face parte din ADN-ul Kiehl’s. Şi nu este singurul.

Anii 2000 se apropiau cu viteză când, în 1997, Kiehl’s a lansat primul produs dedicat unei cauze caritabile - Hand Care for a Cure.

De-a lungul anilor, Kiehl’s a fost parte şi în multe campanii de responsabilitate socială şi proiecte de natură caritabilă, devenind un susţinător activ al unor categorii sociale.

Din punct de vedere ştiinţific, formulele Kiehl’s pentru îngrijirea pielii sunt concepute pentru a respecta, a reface şi a întări bariera pielii, oferind un aspect mai sănătos, mai radiant şi vizibil întinerit. Fiecare gamă vine cu formule lejere, echilibru şi hidratare continuă, sculptând şi netezind ridurile precum cei mai pricepuţi artişti ai lumii.

Experienţa cu care vine Kiehl’s este, de fapt, un amestec de cunoştinţe cosmetice, botanice, farmaceutice şi medicale, care au evoluat şi s-au dezvoltat de-a lungul timpului. Tocmai mărturie pentru acest fapt stă Mr Bones, scheletul prezent în fiecare magazin Kiehl’s din lume.

Lavanda, uleiul squalane - derivat din măsline, gălbenelele, cafeina, vitamina C, zahărul extras din fag şi „rosa arctica“ - adesea regăsită sub numele de „floarea tinereţii“, sunt ingredientele-cheie în produsele care poartă brandul Kiehl’s.

Uleiul esenţial de lavandă calmează pielea şi redă tenului un aspect radiant şi odihnit. Uleiul hidratant squalane, compatibil cu uleiurile naturale din piele, oferă calitate şi supleţe. Gălbenelele sunt plante medicinale cu rol important pentru îngrijirea pielii şi cu proprietăţi anti-bacteriene şi de calmare. Cafeina vine cu un efect anti-inflamator asupra pungilor de sub ochi, vitamina C este eficientă împotriva semnelor de îmbătrânire ale tenului, iar extractul din fag are proprietăţi pentru fermitatea pielii. Împreună, toate aceste mici ingrediente cu atât de mari calităţi compun gama perfectă pentru îngrijire.

Cel mai recent capitol din povestea brandului american Kiehl’s a început să se scrie acum 20 de ani. Atunci, marca a intrat în portofoliul L’Oréal. Era anul 2000. Kiehl’s este doar unul din brandurile care fac parte din grupul francez L’Oréal, un gigant care mai deţine şi mărcile Maybelline, Atelier Cologne, Lancôme, NYX sau Yves Saint Laurent.

Ce s-a întâmplat în acest ultim capitol? S-a pariat puternic pe dezvoltare, astfel că astăzi câteva sute de buticuri monobrand de sine stătătoare la nivel mondial sunt deschise sub acest brand - Kiehl’s, produsele fiind de asemenea disponibile şi în magazine multibrand. Iar povestea continuă să se scrie.