Style

Elixirul tinereţii fără bătrâneţe a fost găsit: Cele mai recente descoperiri în anti-aging au fost sintetizate într-o formulă cosmetică românească, ce poartă amprenta Farmec

14 apr 2022 310 afişări
Din aceeaşi categorie

Articol cu conţinut publicitar.

În cursa cu îmbătrânirea, orice femeie vrea să iasă câştigătoare. Dar cum nicio victorie nu se obţine fără câteva eforturi, e nevoie de câteva cunoştinţe de pus în aplicare pentru un succes garantat. Nu-ţi face însă griji! Va fi floare la ureche!

Cele mai recente descoperiri în anti-aging au fost sintetizate într-o formulă cosmetică românească, ce poartă amprenta celui mai mare producător local de cosmetice, Farmec.

Fie că ai deja o rutină de îngrijire a tenului sau încă mai cauţi produsele care ţi se potrivesc, ingredientele şi combinarea lor joacă un rol esenţial în alegerea unui produs, pentru ca pielea să-şi menţină strălucirea şi aspectul sănătos cât mai mult timp. Ce este important de ştiut şi de luat în calcul este că unele ingrediente cosmetice se potenţează reciproc, iar altele, în schimb, îşi anulează eficienţa.

Piaţa cosmeticelor este într-o permanentă schimbare, aşa că uneori poate părea dificil să iei o decizie şi să ştii ce ţi se potriveşte şi cum acţionează. Tocmai de aceea, specialiştii de la Gerovital vorbesc despre două ingrediente care au revoluţionat industria produselor de îngrijire şi care nu ar trebui să lipsească din rutina zilnică antirid: Acidul Hialuronic şi SOD-ul.

Acidul Hialuronic PrimalHyal Ultrafiller este, practic, cea mai recentă inovaţie pentru umplerea ridurilor, fără a fi nevoie de folosirea acelor. Acidul hialuronic este deja un cunoscut ingredient în lupta împotriva ridurilor, apreciat pentru proprietatea sa de a reţine apa la suprafaţa tenului şi, astfel, de a menţine tenul hidratat, dar şi pentru buna toleranţă de către majoritatea tipurilor de ten.

Varianta sa îmbună­tăţită, Acidul Hialuronic PrimalHyal Ultrafiller, regăsit în produsele din gama Gerovital H3 Evolution, a fost introdusă în industria cosmetică în 2020, în urma mai multor studii în domeniu. Acest ingredient este absorbit şi mai adânc în straturile pielii, acţionând din interior pentru umplerea şi netezirea ridurilor, ca un filler fără ace. În plus, apără împotriva poluării şi a razelor UV, susţinând pielea împotriva îmbătrânirii fiziologice. Iar efectele sale hidratante sunt vizibile până la şase ore din momentul aplicării. 

În ceea ce priveşte SOD, „superenzima antiîmbătrânirii“, cunoscut în cosmetică drept Superoxid Dismutază, acesta este un antioxidant de origine naturală, ce acţionează în completarea acidului hialuronic, pentru a ajuta pielea să se autoregenereze din interior spre exterior şi pentru a reduce petele pigmentare.

Numit aşadar şi „superenzima atinîmbătrânirii“, SOD-ul este recunoscut pentru menţinerea fermităţii pielii pe termen lung, prin protejarea moleculelor de colagen şi elastină responsabile de elasticitatea tenului.

SOD ajută la asimilarea zincului, a cuprului şi a man­ganului la nivel celular. Cantitatea aces­tor minerale precum şi rezervele de enzime tind să scadă odată cu vârsta, ceea ce duce la acumularea de radicali liberi şi procese oxidative, traduse prin îmbătrânire.

SOD-ul reprezintă ingredientul de bază al tuturor celor douăsprezece produse din gama Gerovital H3 Evolution, combinat cu alte ingrediente active, în funcţie de destinaţia produselor.

Gerovital propune astfel trei produse must-have din această gamă, care nu ar trebui să lipsească din rutina niciunei femei: fiolele cu acid hialuronic 5%, tratamentul corector pentru riduri, ochi, buze, frunte, şi crema Lift regenerantă de noapte.

Fiolele cu Acid Hialuronic 5% se prezintă sub forma unui tratament pentru zece zile, având efect puternic de hidratare, regenerare şi de netezire a ridurilor. Trata­mentul este potrivit pentru toate tipurile de ten şi se poate aplica o dată pe lună. Conţin un ser bogat în Superoxid Dismutază şi Acid Hialuronic pur şi lipozomal. Test­ele de laborator au demonstrat că reduce adâncimea ridurilor profunde cu până la 26%, iar nivelul de hidratare creşte cu până la 67% dupǎ o oră de la prima aplicare.

Tratamentul corector pentru riduri, ochi, buze, frunte îmbună­tăţeşte instant microrelieful pielii. Îmbunătăţirea tonusului pielii este asigurată de Sepilift şi Gatuline Expression. Sepiliftul conferă pielii hidratare de lungă durată, efecte antirid şi de tonifiere. Acidul hialuronic Ultrafiller are efect de umplere a ridurilor din interior. Superoxid Dismutaza, alături de Vitaminele A şi E, protejează fibrele de colagen şi previne apariţia ridurilor. GP4G susţine procesele regenerative şi restructurante.

La rândul său, crema Lift regenerantă de noapte contribuie la reîntinerirea şi remodelarea conturului feţei prin reducerea liniilor fine şi a ridurilor. Acidul hialuronic umple şi netezeşte ridurile şi ajută la declanşarea mecanismelor complexe de apărare a pielii împotriva îmbătrânirii fiziologice şi a celei extrinseci. Este recomandată pentru îngrijirea pe timpul nopţii a tenurilor uscate, deshidratate sau cu tendinţă de uscare.

Nu mai ră­mâne decât să le găseşti loc în ritualul de îngrijire şi calea către un ten câş­ti­gător în lupta cu timpul este aproape parcursă.