Style

David Benedek este o combinaţie de mai multe origini, care au contribuit, fiecare într-o anumită măsură, la universalitatea de azi a parfumurilor sale. Bunicii săi trăiau în Satu Mare, iar tatăl s-a născut în România, ţară care şi-a pus amprenta asupra parfumurilor BDK

12 oct 2018 817 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

„Casă independentă de parfumuri cu sediul în Palais Royal, Paris“. Aşa stă scris pe site-ul casei BDK, un brand tipic franţ­u­zesc, dar cu un note – sensibil – româ­neşti. Poate că aroma României s-a şi risipit între timp din lumea lui David Benedek, fondatorul sub ba­gheta căruia sunt produse parfumurile BDK, însă ceva-ceva din spiritul Mara­mure­şului mai este purtat cel puţin de una din esenţele sale.

David Benedek este o combinaţie de mai multe origini, care au contribuit, fiecare într-o anumită măsură, la universalitatea de azi a parfumurilor sale. Bunicii săi trăiau în Satu Mare, iar tatăl s-a născut în România. Mama lui e născută în Maroc, la graniţa cu Algeria, iar David şi sora sa au venit pe lume la Paris.

„Unul dintre primele parfumuri pe care le-am creat s-a numit Bouquet de Hongrie, ca un tribut pentru moştenirea maramureşeană. Bunicii mei vorbeau maghiară, Satu Mare nefiind departe de graniţa cu Ungaria. Bunica mea avea o casă foarte frumoasă în Satu Mare, cu o grădină tot timpul verde, cu multe flori. Nu era cea mai organizată grădină, dar avea un farmec aparte. Parfumul Bouquet de Hongrie este inspirat exact din această grădină“, povesteşte David Benedek, cel din al cărui nume a fost născocit şi brandul BDK.

Bunicii săi s-au stabilit însă în Paris încă din anii ’50. Ajunşi pe meleaguri pariziene, acolo unde adierile de vânt aduc aromele florilor din regiunea Grasse – practic sediul central al parfumeriei universale, bunicul a decis să renunţe la cariera de avocat pe care o avea în România şi a fondat, alături de soţia sa, propriul lor butic de parfumuri.

„Pe atunci, doar în Franţa se puteau găsi parfumuri la preţuri rezonabile, pentru că în afară erau foarte scumpe.“

Bunicii lui David Benedek au obţinut dreptul de a vinde parfumurile Christian Dior, iar apoi şi alte branduri au început să-şi dorească să se găsească pe rafturile buticului lor. La acea vreme, în anii ’50, ei au fost printre primii care au avut drept de vânzare a parfumurilor Dior în Paris. Businessul s-a extins şi a fost lăsat moştenire părinţilor lui David Benedek, care a ajuns să crească înconjurat de parfumuri. Astfel, tot la Paris a venit pe lume şi pasiunea lui pentru esenţele de tot felul. Buticul bunicilor există şi astăzi în Palatul Regal din Paris, un loc unde David Benedek spune că-şi găseşte cel mai uşor inspiraţia şi energia creatoare.

Casa BDK este destul de nouă în peisajul parfumeriei moderne, apărând pe piaţă în urmă cu doi ani. Totuşi, „embrionul“ copilului numit azi BDK exista din urmă cu cinci ani, după ce David Benedek a absolvit Insti­tutul Francez de Modă din Paris, în cadrul căruia a urmat şi cursuri de parfumerie, pentru a-şi putea concepe propria formulă olfactivă.

Înainte de a începe să studieze la Institutul de Modă din Paris a urmat şi cursuri de economie şi management în Beijing şi New York.

Până acum, sub brandul BDK există şapte parfumuri – Bouquet de Hongrie, Pas ce soir, Tubé­reuse Impériale, Oud Abramad, Wood Jasmin, Rouge smoking şi Crème de cuir, grupate în două colecţii – La Parisienne şi cea cu parfumuri orientale. Primele cinci sunt opera a cinci parfumieri diferiţi – Serge Majoulier, Violaine Collas, Cecile Maton, Mathilde Bijaoui, Camille Legay, unii dintre ei chiar din regiunea franţuzească Grasse. În România, parfumurile BDK se găsesc în buticurile parfumeriei de nişă Beautik Haute Parfumerie.

„Îmi place să lucrez cu notele florale şi lemnoase, însă unul dintre ingredientele mele preferate este para, abia apoi vin florile şi lemnul. Se regăsesc toate în parfumul Pas ce soir“, se destăinuie David Benedek.

De ce e îndrăgostit de notele florale? Pentru că le asociază cel mai mult cu parfumeria franceză. Dar şi pentru că sunt atât de diferite unele de altele.

„Există o mulţime de tipuri de trandafir, dar fiecare miroase într-un fel diferit. Trandafirul din Siria este foarte senzual, aspru şi puţin sălbatic. Cel din regiunea Grasse din sudul Franţei este ceva mai uşor, cu note verzi.“

Tuberoza este de asemenea una dintre florile sale preferate, de aceea a creat parfumul Tubéreuse Impériale. „Am vrut să dau viaţă stilului meu olfactiv prin această floare – mică, dar atât de puternică.“

În parfumurile lui se regăsesc, spune el, aromele cele mai intense şi calitative, cum este cazul lemnului de santal, adus tocmai din India, pentru a da eleganţă parfumurilor create la Paris.

„Pentru colecţia La Pa­risienne, m-am inspirat de la oamenii care locuiesc în Paris – oraşul meu preferat din toată lumea, oraşul unde trăiesc acum şi în care am crescut. Colecţia de parfumuri orientale este un tribut adus călătoriilor şi surselor mele de inspiraţie din străinătate“, povesteşte David Benedek.

De altfel, oamenii sunt o sursă comună de inspiraţie în parfumurile BDK, iar când nu e vorba despre oameni din viaţa reală, inspiraţia vine de la personaje fictive.

Deşi unele parfumuri – cum este Tubéreuse Impériale – fac referire la un singur ingredient, aroma lor este potenţată de un buchet de alte esenţe. Astfel, poate că tuberoza este „regina“ acestui parfum, însă iasomia din Egipt şi ylang ylang-ul din insulele Comoros sunt cele care reuşesc s-o pună în valoare. La fel, notele orientale senzuale ale vaniliei din Madagascar se împletesc armonios cu boabele de tonka şi cu benzoina pentru a putea da naştere, împreună, unui parfum irezistibil. „Aceasta este magia parfumeriei“, declară David Benedek.

În plus, procesul de creaţie nu este niciodată grăbit. Un parfum nou este complet atunci când există un echilibru între arome, iar alchimia este perfectă. Nici mai devreme, nici mai târziu.

Însă parfumeria nu e deplină fără un ambalaj care s-o completeze, acesta din urmă fiind parte din ADN-ul brandului, după cum crede fondatorul BDK. Cutia în care vin parfumurile acestei case este asemănătoare cu modul de ambalare a anumitor cărţi, iar conceptul a fost făcut împreună cu un business de familie dintr-un orăşel situat la o oră de mers cu trenul din Paris şi numit Le Mans. Cerneala de pe ambalaj are la bază ingrediente naturale, iar hârtia este reciclată. Dopul sticlelor a fost modelat astfel încât să reproducă fidel cupola Palatului Regal din Paris, o sală de expoziţii şi evenimente stilate, din domeniul modei, al artei şi chiar al tehnologiei.

„BDK este un brand legat de cuvinte şi de poveşti. De aceea mi-am imaginat ambalajul în felul acesta. Pe fiecare cutie se poate citi povestea care a stat în spatele realizării parfumului. Sin­gurul detaliu este că aceasta este scrisă în limba franceză, astfel că cine nu înţelege va trebui să traducă“, spune David Benedek.

Acest efort merită pentru a afla o poveste, nu?