Style

Ciuperci in loc de platina

09 iul 2009 109 afişări
Din aceeaşi categorie
Ciuperci in loc de platina

In Romania lansarile de cosmetice sfideaza criza financiara. Recent, in parfumeria Createur 5 D’Emotions, alaturi de parfumuri de nisa a fost adusa linia suedeza de cosmetice premium Själ, iar brandul elvetian La Prairie a lansat pe piata romaneasca o crema de fata care include platina printre ingrediente si care costa aproximativ 720 de euro.


In septembrie se anunta o noua intrare pe piata de lux a produselor cosmetice: Elysée Maison des Parfums va aduce pe rafturile sale linia japoneza de cosmetice Menard.
Menard are o traditie de 50 de ani si se spune ca e „nascut in Franta si crescut in Japonia" pentru ca numele are conotatii pariziene, dar compania a fost dezvoltata in Japonia, numarandu-se acum printre brandurile cu traditie din aceasta tara. Menard face parte dintre companiile de cosmetice aparute pe piata din Japonia la inceputul anilor ’60, perioada in care niponele au intrat in era feminista moderna renuntand la traditii de infrumusetare mostenite de la gheise in favoarea produselor branduite.
Desi nu a atins popularitatea printre vedete de care se bucura „celalalt brand nipon de cosmetice", Shiseido, Menard este prezent in peste 27 de tari intrand mai intai pe piete din Asia de Sud-Est, apoi in Europa, America si Orientul Mijlociu, principala piata ramanand totusi Japonia.
Gama care va ajunge in doua luni si in Romania se numeste Embellir, cea mai cunoscuta linie a brandului, care are in formula un ingredient special, ciuperci Reishi. Daca alte branduri au folosit metale si pietre pretioase sau caviar in compozitia cremelor, japonezii au preferat plante magice precum Reishi, despre care se spune ca are efecte de reintinerire a pielii, mentionate in tratatele antice de medicina naturala ca un elixir al tineretii eterne, un fel de ambrozie pentru zeitele pamantesti care vor ten perfect.
Exista doua tipuri de ciuperci Reishi, ambele prezente in produsele Menard, Reishi neagra, care este foarte rara si previne imbatranirea genelor, si varianta rosie, care favorizeaza repararea genelor si stimuleaza diviziunea celulelor (prin diviziune, celulele mature dau nastere unor celule noi, cu alte cuvinte regenereaza pielea). Pretul pentru produsele din gama Embellir va fi in jur de 300 de euro pentru cremele de zi si de noapte.