Style

Un business jos pălăria! Cosmina Nicolescu, fondatoarea brandului Fandacsia, era în clasa a X-a când a realizat, din pasiune, prima ei pălărie. După câteva decenii de media s-a întors la prima ei dragoste, iar acum face 50-100 de fandacsii lunar

28 apr 2020 567 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

„Să spui că nu îţi stă bine cu nicio pălărie e ca şi când ai zice că nu îţi stă bine încălţat.“

„Pălăria poate fi armură, dar poate purta şi un mesaj.“

„Rolul pălăriei e să dea putere purtătorului.“

Toate cele de mai sus sunt crezurile Cosminei Nicolescu, fondatoarea brandului Fandacsia, apărut pe piaţă acum mai bine de un deceniu. De ce Fandacsia? Pentru că e un arhaism ce înseamnă pasiune dusă până aproape de nebunie. E un sentiment foarte puternic, ce ţi se urcă la cap. Cam la fel ca pălăria, doar că aceasta din urmă ţi se urcă pe cap.

„Eram în clasa a X-a de liceu când am realizat prima mea pălărie“, îşi aminteşte Cosmina. Era din catifea roşie şi era un cadou pentru cineva apropiat, aşa că a transportat-o într-un cufăr uriaş de tipul celor pe care le mai vezi doar în filmele istorice. „Era atât de mare cufărul încât nu încăpea în maşină, aşa că tata a făcut o inginerie şi l-a urcat pe maşină. Iar înăuntru era doar o pălărie roşie.“

Cadoul erau pentru prietena ei cea mai bună din liceu, căreia a continuat să îi ofere an de an de ziua ei câte o piesă. „Prietenia a rezistat timpului, iar anul trecut am realizat pentru ea fandacsia de mireasă.“

Îşi aminteşte că ea însăşi purta pălărie de mică. Avea o tocă roşie cu voaletă tot roşie, cumpărată de mama sa. „Aş mai purta-o şi acum.“ Apoi, în clasa a VII-a sau a VIII-a a avut o fedora, tot roşie. „Copiii mă strigau franţuzoaica şi îmi plăcea. E adevărat însă că nu mă integram pentru că veneam cu ceva diferit, însă era asumat.“ Dacă se uită în urmă, nu ştie de unde a pornit totul. Nu e o pasiune declan­şată de un declic. A început de fapt cu o creaţie în clasa a X-a de liceu.

Apoi, a continuat. Tot în liceu, Cosmina a mai realizat şi alte creaţii pe care le vindea în magazinul Hippie Hippie Shake, singurul de la momentul acela care era original, simpatic, după cum îl descrie chiar ea. Era începutul anilor ’90. „Am reuşit atunci să vând multe pălării, pentru mine era un succes că puteam să-mi scot colegii de clasă din liceu la o baclava la cofetăria Bucureşti care astăzi nu mai există.“

A învăţat să facă aceste piese singură în mare parte, pentru că e autodidactă. A prins însă ceva meserie şi de la alţi maeştri. „Spre exemplu, lângă liceul meu, pe strada Luterană, era un mic atelier. Am mers acolo o vreme. Pălărierul, ca majoritatea celor care practică această meserie, era un om morocănos.“

Sunt oameni care lucrează singuri, care petrec mult timp doar ei cu sine, cam ca nişte călugări. „Eu nu mă încadrez în această categorie pentru că în primul rând nu lucrez singură.“ În al doilea rând, motivul principal pentru care a decis să facă meseria asta e ca să afle poveştile oamenilor care vin la ea, pentru a putea să le facă o fandacsie după chipul şi asemănarea lor.

Când a plecat la facultate nu a mai făcut pălării ca să vândă, le realiza doar pentru sine şi pentru prietenii apropiaţi. Încetase activitatea comercială. „Dintotdeauna am ştiut că vreau să fiu regizor de film. Nu a existat niciun moment în care să pun la îndoială asta. Pălăriile au fost şi ele mereu o pasiune. Eu nu cred că genul acesta de lucruri se exclud.“

A absolvit Facultatea de Regie Film şi a lucrat timp de 20 de ani în televiziune. A fost regizor şi producător. A făcut prima telenovelă românească la Prima TV, a lucrat la Arena Leilor. „La momentul acela, în TVR s-au cerut propuneri de concept (pentru Arena Leilor - n. red.) iar dintre cele câteva zeci depuse, a fost aleasă a mea.“ Apoi, BBC a făcut un documentar despre cum au fost implementate conceptele acestui format în lume şi dintr-un total de 18 au fost selectate patru, printre care şi cel din România care, spuneau ei, se remarca prin caracterul său educativ, îşi aminteşte acum Cosmina.

„La Arena Leilor m-am implicat total şi într-un impuls de autoanaliză am realizat că şi eu sunt antreprenor pentru că lucram continuu la această emisiune, 14 ore pe zi. Trebuia să imprim energie peste tot.“

Esenţa sa e de antreprenor şi a realizat asta când a împlinit 30 de ani. Atunci s-a uitat şi la proiectele închise în sertar – printre care şi realizarea de pălării – şi a constatat că dacă le ţine acolo, ele vor muri şi odată cu ele moare şi o parte din ea. „Ştiu că se spune că trebuie să îţi concentrezi atenţia pe un singur lucru ca să îl faci bine, dar nu sunt de acord.“

În 2008 a fondat firma care operează activitatea Fandacsia pornind de la ideea că vrea să realizeze pălării minimaliste. Crede că rolul acestei piese vestimentare e să dea putere purtătorului.

La început lucra aceste opere de artă noaptea, dar nu avea un volum de muncă la fel de mare ca acum. „Producem cam 50-100 de pălării pe lună. În prezent avem în atelier piese în diferite stadii de dezvoltare.“ Preţul unei Fandacsii porneşte de la 150 de lei în cazul celor din fir de secară şi urcă la 700 de lei. Spre exemplu, una din angora presată costă 420 de lei.

„Noi folosim materie primă din afară, cu o singură excepţie. Pentru pălăriile de vară avem un furnizor din judeţul Mureş de unde luăm fir de pai de secară împletit manual.“ E o afacere transmisă din generaţie în generaţie.

Pălăriile, la fel ca pantofii, sunt pe mărimi, de regulă de la 52 la 62, şi trebuie păstrate proporţiile. „Noi lucrăm şi cu jumătăţi de măsură.“

Durează trei zile să produci o piesă, e vorba de procesul efectiv. Se udă, e pusă la întărit şi „mutările“ se pot repeta. „Nu ştii cum reacţionează lâna sau alt material din varii motive. Noi facem totul manual. Avem spre exemplu pălării din fibră naturală de palmier care se transformă sub presiune şi sub factor termic.“

Odată ce businessul a crescut, Cosmina a trebuit să aleagă între Fandacsia şi televiziune. Asta se întâmpla cam acum doi ani.

„Am ales Fandacsia, însă nu din lipsă de energie (pentru a duce mai departe ambele proiecte - n.red.), ci pentru că nu mă mai regăseam în televiziune în forma de atunci.“ La momentul acela soţul său deja lucra doar pentru Fandacsia, iar acum sunt  parteneri în orice.

Realizarea de pălării, spune ea, implică noţiuni de sculptură, de geometrie, de artă. Spre exemplu, pentru a proiecta o pălărie trebuie să ştii ce este o elipsă, ce excentricitate imprimi. „E vorba de proiectare de produs. E cumva ca la piese auto; o pălărie trebuie să iasă perfectă, simetrică, exactă.“

Apoi, există o serie de alte reguli. Spre exemplu, borul se ghidează după lăţimea umerilor purtătorului sau purtătoarei. O pălărie cu boruri mari spre exemplu poate fi purtată de o persoană mică de înălţime. Un astfel de obiect vestimentar poate da impresia unei talii mai subţiri, atrăgând atenţia asupra unei alte zone, respectiv capul.

„Fiecărui client, înainte de a-i lua comanda, vedem ce i se potriveşte, ce mărime de bor, ce model, ce formă. Cred că există o pălărie pentru oricine.“

Acest tip de produs a revenit în prim-plan în România abia după anii ’90, şi la început timid tare. Ultimii ani i-au adus pălăriei gloria de altădată.

„În România anilor ’50 nimeni nu purta pălărie. Era simbolul unui statut. În anii ’80 spre exemplu, fratele meu a fost arestat pentru că avea cercel şi păr lung.“ Acest obiect vestimentar dispăruse în comunism din garderoba românească. Prin comparaţie, în anii ’50-’60 în Franţa au apărut cei mai valoroşi pălărieri. „Tot atunci au apărut pălăriile minimaliste, pe care le realizez şi eu acum.“

Când Franţa era sub ocupaţie, femeile îşi făceau pălării din hârtie de ziar şi îşi puneau voaletă pentru că nu concepeau să nu poarte, afirmă Cosmina. Oscar Wilde a spus că cele mai bune pălării sunt cele făcute din nimic, adaugă ea.

„Eu personal am destul de puţine. Pot lua oricând de la atelier. Am unele vintage, masculine, perfecte pentru a fi purtate acum. Eu găsesc în mine personaje care să-mi permită să port sute de modele. Aceste personaje există în fiecare dintre noi, dar trebuie hrănite.“

Modele noi ies de la Fandacsia din atelier mereu. Există mii de variante. „Noi pornim de la modele clasice şi le adaptăm. Spre exemplu, canotiera Amalfi are bor mare, de 12 cm, aurit cu foiţă de icoană.“ Canotiera e o pălărie englezească ce se folosea la canotaj sau era purtată de bărbaţii englezi vara. Regulile la canotaj sunt similare cu cele de la hipodrom când vine vorba de ţinută.

La pălăriile din paie - cum poate fi şi canotiera - , contează de unde iei materia primă. Spre exemplu, paiul de grâu e mult mai subţire în Italia, deci şi împletitura e mai fină. Canotiera e unul dintre modelele clasice din istorie, altele fiind Stanson - o pălărie de cowboy realizată din blană de castor - şi Fedora, care a fost inspirată tot de pălăria de cowboy. „A fost realizată pentru cowboy-ul care a devenit cool. A fost purtată şi de gangsterii italieni, italienii fiind cunoscuţi ca cei mai eleganţi bărbaţi din lume, cei care îşi asortau pălăria la ciorapi.“

O pălărie se naşte în subcultură, urcă în cultură şi apoi ajunge la mase şi o ia de la capăt, spune Cosmina.

Cea mai complexă piesă produsă de ea a fost una în formă de corabie, realizată pentru teatrul Odeon. „Noi avem o serie de proiecte speciale cu teatrele, acum lucrând pentru o piesă de Shakespeare.“

Toţi cei mai mari pălărieri din istorie au realizat cel puţin una care să semene cu o corabie, explică antreprenoarea. Marie Antoinette a purtat o pălărie corabie după o victorie a Franţei la o bătălie pe mare şi apoi a început şi restul lumii. Tot ea a purtat o pălărie vaccin, iar reacţia a fost că unii au copiat-o, iar alţii au purtat o pălărie anti-vaccin. „Un subiect extrem de actual şi astăzi.“

Rose Bertin, care era pălărierul Mariei Antoinette, avea 230 de angajate. Ba mai mult, ea a fost numită Ministrul Modei la Curtea Franţei. Tot Rose Bertin a lansat pălăria pamflet. Elsa Schiaparelli a creionat pălăria pantof. Iar dintre pălărierii iluştri ai zilelor noastre, Cosmina îi aminteşte pe Philip Treacy şi pe Stephen Jones.

„Pălăria corabie pe care am creionat-o eu a fost realizată 100% din fir uman împletit, părul provenind dintr-o perucă. Am lucrat la ea trei săptămâni şi măsura 75 de centimetri.“

Ideea era că părul personajului se transforma într-o corabie ca un semn de evadare.

„O pălărie transmite întotdeauna un mesaj“, conchide fondatoarea Fandacsia.