Arts & Design

Care este povestea lui Roman Tolici, unul dintre artiştii cu care s-a format piaţa de artă din România: Publicul de artă peste tot este minunat, dar în România acest public are o pondere mică din cauza lipsei educaţiei

30 mai 2023 339 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Roman Tolici este unul dintre cei mai recognoscibili exponenţi ai aşa-zisei generaţii douămiiste, comunitate de artişti care a adus la nivelul peisajului local scindarea necesară faţă de cuminţenia artei din perioada comunistă şi a format de fapt piaţa de artă din România. Cu o prezenţă deja globală, Tolici este totuşi unul dintre puţinii care înţeleg importanţa dialogului chiar şi cu publicul din oraşe ocolite de o activitate artistică bine articulată, expoziţia recentă de la Muzeul de Artă din Constanţa fiind un exemplu. Ce l-a făcut însă pe Tolici să se îndrepte spre artă? Un mister, spune chiar el.

„Abordez pictura printr-un limbaj clasic, realist, apropiat de fotografie ca documentare şi de cinematografie ca naraţiune“, spune Roman Tolici. Potrivit biografiei sale, publicată de curatorial.ro, Roman Tolici s-a născut în 1974, în satul Ghetlova, Raionul Orhei, aflat în centrul Republicii Moldova (fosta URSS), la o distanţă de aproximativ 75 de kilometri de Chişinău. Studiile lui artistice au început la şcoala de Arte Igor Vieru din Chişinău, însă interesul pentru imagine şi cultura vizuală a fost hrănit încă din primii ani în familie. În 1990 s-a stabilit în Bucureşti, graţie unei burse de studii la Liceul de Artă Nicolae Tonitza, acordată de statul român. În anul 1998, a susţinut, printr-o expoziţie publică, organizată la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi, teza de licenţă cu titlul Identităţi. Odată cu sfârşitul anilor 1990, Tolici a experimentat deopotrivă în domeniul literaturii, al ilustraţiei şi animaţiei, al benzilor desenate şi fotografiei, pentru ca începând cu anii 2000 să se impună, prin expoziţii personale şi de grup, ca pictor.

„Pictura este, desigur, cel mai percutant dintre mediile mele de lucru şi cel mai familiar publicului, dar nu mă consider neapărat un pictor în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un artist, activitatea mea extinzându-se şi în alte medii – grafică de şevalet, grafică digitală, video, animaţie, obiect.“

Poate cea mai bună descriere a stilului Tolici este chiar cea de pe propriul său site: realism fotografic infuzat de poezie şi un simţ suprarealist al existenţei cotidiene. „Picturile sale par a fi detalii ale unei poveşti monumentale legate de întrebările şi anxietăţile generale ale omului.“ Este suficient să te uiţi la picturi precum „Accident în Piaţa Amzei“ sau la „Anotimpurile“ lui Tolici – seria de patru picturi expusă recent la Muzeul de Artă Constanţa – pentru a avea sentimentul cert că eşti în prezenţa unui eveniment. Totul este atât de real încât este imposibil să fie adevărat, există o frumuseţe a detaliului care te ţine în cotidian, dar un ceva misterios îţi şopteşte totuşi că scenariul este suprarealist. În unele picturi, senzaţia de linişte este atât de profundă, încât te asurzeşte.

„Această forţă narativă transformă subiectele recurente în capitole fără sfârşit, iar reflecţiile vieţii de zi cu zi în proiecţii despre timp, memorie şi urme surprinse de percepţia tandră a artistului.“

Cum a ajuns Tolici la acest stil?

„Viaţa mă inspiră, ce se petrece în lume mă inspiră. Bucureştiul, România, Moldova mă inspiră. Şi România, şi Moldova fac parte din istoricul meu personal şi sunt prezente în picturile mele cu referiri directe sau subtile. Fiecare m-a format în felul ei, cu bune şi cu rele. Moldova mi-a conturat copi­lăria şi adolescenţa, iar România – viaţa adultă. Îmi sunt tare dragi amândouă“, mărturiseşte Tolici.

Iar când spune că este inspirat de viaţă, este de fapt inspirat de tot.

„Orice amănunt a contat în construirea identităţii mele artistice, caracterul, istoricul familial, interesele, oamenii, cărţile, filmele, experienţa vieţii. Peste toate astea am pus o pregătire artistică profesională şi voinţa de a crea. Cum apare pasiunea în general e un mister. Fiind creator de artă, trăiesc prin artă, pasiunea pentru ea este implicită.“

Dramele din ultimii ani, pandemia şi apoi războiul, au fost la rânul lor trecute prin filtrul creativităţii lui Tolici.

„Războiul ne influenţează pe toţi, pe termen scurt, pe termen lung, iar eu nu fac excepţie. Mai ales că războiul se întâmplă într-o zonă care mi-e apropiată cultural, istoric şi sentimental. Fiind o dramă colectivă atât de intensă, ea se reflectă inevitabil şi în creaţia mea, la fel cum s-a reflectat şi pandemia.“

În anii crizei sanitare, Tolici spune că nu a avut activitatea artistică perturbată, căci munca lui se desfăşoară în general în izolare oricum.

„Dar chiar şi aşa, starea generală a societăţii pe perioada pandemiei m-a afectat şi pe mine. Vestea bună e că un artist trăieşte din drame, sublimându-le, transformându-le în artă. Cine-mi priveşte lucrările din această perioadă va avea ocazia să vadă şi reflecţiile mele pe actualitate.“  

Tolici spune de altfel despre picturile sale că fiecare este o oglindă a stării proprii de spirit din momentul realizării.

„Ce stare de spirit transmit lu­crările altor privitori depinde de starea de spirit a privitorului. Arta are acest atribut de a putea fi percepută în moduri foarte diferite în funcţie de educaţia persoanei, de istoricul său, de sensibilitatea sa.“

Cu un palmares de expoziţii global, cea mai recentă oprire a lui Tolici a fost la Constanţa, acolo unde la Muzeul de Artă al oraşului a avut loc expoziţia Pursuit of Happiness. Deşi unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, Constanţa, în ultimii ani, a devenit un loc ocolit de multe lucruri, dar mai ales de tinereţe, neavând astfel vibraţia Clujului, de exemplu. Dar chiar şi aşa, Muzeul de Artă uimeşte prin calitatea exponatelor şi prin consistenţa discursului.

„Publicul de artă peste tot este minunat. Oamenilor li se luminează feţele când sunt în prezenţa artei. În România acest public are o pondere mică în general, atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti. Asta se datorează unui nivel foarte scăzut de educaţie artistică al maselor. Copiii nu prea sunt duşi prin muzee, adulţii nici atât.“

Mai departe, spune Tolici, nici măcar nu sunt muzee, aşa că educaţia prin artă devine oarecum o misiune imposibilă.

„Bucureştiul, cu avantajele unei capitale, captează mare parte din artişti, galerii de artă sau muzee, dar avem exemple minunate de viaţă artistică activă şi la Cluj, Timişoara sau Iaşi. Constanţa, chiar dacă e unul dintre cele mai mari oraşe din ţară, nu are aceeaşi vervă artistică, dar are un muzeu minunat şi mi-a plăcut mult să expun acolo.“

Expoziţia din Constanţa, care s-a încheiat pe 18 aprilie, a venit într-un moment în care căutarea binelui global, cum ar fi salvarea planetei, de exemplu, face din căutarea fericirii individuale un demers egoist, spune Tolici. Lucrările sunt personale, privitorul simte asta. 

„Fericirea, o noţiune atât de abstractă, relativă şi particulară, este văzută acum ca o iluzie a unui secol îndepărtat, când Constituţia americană o transforma în drept civil. Astăzi, căutarea fericirii a ieşit din modă. Căutările noastre au mai degrabă scopuri altruiste, cum ar fi salvarea planetei, lupta pentru egalitate, incluziune, toleranţă. Căutarea fericirii a devenit un act intim, ruşinos, dacă nu chiar imoral. Dar chiar şi aşa, ea nu a încetat să existe. În acest context, lucrările din această serie ţin de un registru personal, al căutării în general. O căutare de sensuri care justifică existenţa. O căutare a frumosului în grotesc, o căutare a binelui în rău, o căutare a adevărului în minciună. Şi viceversa“, spunea Roman Tolici cu ocazia expoziţiei din Constanţa.

Odată terminată expoziţia de la malul mării, Tolici spune că noi medii artistice vor fi mai prezente în următoarele două expoziţii, una în toamnă şi una în iarna, care sunt în lucru chiar acum.

„O expoziţie va aborda politica, iar cealaltă va aborda erotismul. Pe lângă asta, las creaţia, fie ea pictură sau altceva, să-mi aducă surprizele sale.“

Misterul este bine-venit oricând.