Arts & Design

Care este legătura dintre Intesa Sanpaolo, una dintre cele mai puternice bănci italiene, şi artă? Aparent niciuna, dar de fapt colosul bancar este unul dintre cei mai mari colecţionari de artă din lume, cu 20.000 de opere şi trei muzee proprii. GALERIE FOTO

08 sep 2018 753 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Pentru cei mai mulţi, Intesa Sanpaolo este doar una dintre cele mai mari bănci italiene, un colos cu mii de sucursale pe piaţa-mamă doar şi cu active de aproape 800 de milioane de euro. Puţini sunt însă cei care ştiu că grupul este totodată unul dintre cei mai mari colecţionari de artă, cu 20.000 de opere, printre care şi capodoperele unor artişti de geniu precum Caravaggio, Tiepolo sau Canaletto.

Când nu sunt expuse în galeriile proprii (a se citi palatele-muzeu) din Milano, Napoli şi Vicenza, aceste opere de artă fac înconjurul lumii, fiind împrumutate marilor muzee internaţionale, precum Galeria Naţională din Londra, muzeele Guggenheim şi Met din New York, Muzeul de Artă Modernă din Paris şi Muzeul Puşkin din Moscova. O parte dintre aceste capodopere, mai exact patru opere de artă barocă, au fost expuse timp de o lună în această vară la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) ca parte a Expoziţiei Vedute Venetiene.

Dar în final care este legătura dintre domeniul bancar şi artă?

„Încă din epoca Renaşterii (şi până în prezent) a existat o legătură puternică între sectorul bancar şi artă: o comunitate nu poate creşte economic fără să existe şi o dezvoltare culturală, civică şi socială“, povesteşte Michele Coppola, direttore centrale Arte Cultura e Beni Storici în cadrul Intesa Sanpaolo.

Executivul responsabil cu activităţile culturale ale băncii italiene spune că Intesa Sanpaolo a gândit un model de business cu acest lucru în minte, considerând patrimoniul artistic un element fundamental pentru identitatea şi economia unei ţări, care trebuie promovat şi susţinut. Această preocupare se concretizează în „Progetto Cultura“, cadrul activităţilor culturale derulate de Intesa Sanpaolo. Proiectul cultural de responsabilitate socială al grupului italian are ca scop protejarea, valorizarea şi facilitarea accesului publicului la colecţiile artistice, arhitectonice şi arhivistice din propriul patrimoniu. „La povestea Intesa Sanpaolo au contribuit 250 de instituţii financiare răspândite în întreaga Italie (reunite în timp sub umbrela grupului - n.red.), fiecare cu propriile caracteristici. În povestea noastră am putea spune că se regăseşte şi povestea Italiei.“

Dragostea pentru cultură a făcut parte încă de la început din valorile de bază ale băncii care a ajuns astăzi să fie unul dintre cei mai mari colecţionari de artă, cu un portofoliu de peste 20.000 de opere realizate în perioada sec. V î.Hr - sec. XX d.Hr. Printre acestea se numără şi adevărate „giuvaiere“, capodopere semnate de artişti precum Caravaggio, Tiepolo, Cana­letto, Boccioni, Fontana şi Manzoni. „Colecţia noastră de artă a evoluat odată cu grupul. A crescut treptat pe măsură ce bănci mai mici, care aveau astfel de colecţii de artă, au fost cumpărate şi au fuzionat cu noi.“

Grupul Intesa Sanpaolo nu şi-a limitat însă interesul pentru artă doar la promovarea propriei colecţii, ci a optat şi pentru sprijinirea iniţiativelor culturale din Italia, colaborând cu alte instituţii culturale naţionale şi internaţionale prin „Progetto Cultura“.

„Este suficient să ne gândim la programul „Restituzioni“ („Res­tau­­rări") derulat de Intesa Sanpaolo începând cu 1989 şi care urmăreşte restaurarea operelor de artă, care fac parte din patrimoniul artistic public.“ În cei aproape 30 de ani a fost posibilă recuperarea splendorii originale a peste 1.300 de opere de artă şi nu doar din Italia, ci şi din Republica Slovacă şi Germania.

Dar planurile grupului italian în domeniul artei nu se opresc aici, recent patrimoniul Intesa Sanpaolo s-a îmbogăţit cu 504 lucrări din colecţia Agrati, considerată una dintre cele mai importante colecţii de artă contemporană din lume. Colecţia a fost construită de fraţii Luigi şi Peppino Agrati, cei doi antreprenori industriaşi ce provin dintr-o familie italiană cu tradiţie punând bazele acestui portofoliu la finalul anilor ’70.

„Operele de artă au fost donate băncii într-un gest de generozitate extremă de fraţii Luigi şi Peppino Agrati, singura condiţie pusă a fost ca acestea să fie expuse public pentru ca oamenii să se poată bucura de ele.“ Deja 74 de lucrări sunt expuse la Galeriile din Piaţa Scala din Milano care fac parte din „Gallerie d’Italia“ (complexul muzeal al băncii italiene). Accesul la expo­ziţia „Arta ca o revelaţie - din colecţia Luigi şi Peppino Agrati“ este gratuit.

De altfel, selecţii din cele 20.000 de opere de artă din colecţia Intesa Sanpaolo sunt expuse în galeriile din Milano, Napoli şi Vicenza, parte a complexului muzeal al băncii numit „Gallerie d'Italia“. Complexul muzeal al băncii este format din trei palate clasice aflate în proprietatea Intesa Sanpaolo. Este vorba despre Gallerie d'Italia din Piazza della Scala din inima oraşului Milano, de Palazzo Zevallos Stigliano din Napoli şi de Palazzo Leoni Montanari din Vicenza.

„Sunt expuse de la artefacte arheologice la opere de artă contemporană, cele mai valoroase fiind «Martiriul Sfintei Ursula», capodopera lui Caravaggio, ceramica antică din Magna Graecia şi Attica, icoanele ruseşti şi lucrările italiene din a doua jumătate a secolului XX.“ De altfel, fără discuţie cea mai valoroasă operă de artă din colecţia Intesa Sanpaolo este capodopera lui Caravaggio „Martiriul Sfintei Ursula“, care este expus la galeriile din Palatul Zevallos Stigliano, din Napoli. Colecţia include şi peisaje din secolul al XVIII-lea (semnate de Canaletto, Guardi, van Wittel), tablouri importante ale unor artişti din secolul al XVIII-lea, cum ar fi Boldini şi Zando­meneghi, mărturii ale artei de la începutul secolului al XIX-lea prin lucrări semnate de Boccioni (în special „Cele trei femei“ şi „Atelierele de lucru de la Porta Romana“), Balla, Carré, de Chirico, împreună cu vârfurile de lance ale artei italiene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (lucrări de Fontana, Manzoni, Burri, Capo­grossi, Pomodoro, Vedova).

Cele trei muzee din Milano, Napoli şi Vicenza găzduiesc aproape o mie de opere de artă care fac parte din expoziţii permanente. În ultimii cinci ani acestea au fost vizitate de peste 2 milioane de oameni, dintre care 500.000 de studenţi.

Încă din anii ’80, unele lucrări de artă din secolul al XX-lea din propria colecţie a Intesa Sanpaolo au fost expuse, fiind găzduite de sediile băncii în străinătate. Această mutare a fost parte a strategiei de la acea vreme ce viza promovarea artei italiene în străinătate, în special acolo unde instituţia financiară era prezentă.

Colecţiile băncii, în special piesele din secolul al XX-lea, sunt expuse şi astăzi în sediile băncii din Londra, New York, Bruxelles şi Tokyo. „În fiecare an, multe dintre lucrările de artă ale băncii sunt împrumutate marilor muzee internaţionale, precum Galeria Naţională din Londra, muzeele Guggen-heim şi Met din New York, Muzeul de Artă Modernă din Paris şi Muzeul Puşkin din Moscova, care organizează expoziţii temporare.“

Un tablou al lui Tiepolo a fost expus, în 2017, la Muzeul Puşkin din Moscova, trei icoane ruseşti sunt expuse pentru câteva luni la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, ambele evenimente având loc cu ocazia Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.

„Astfel de împrumuturi «speciale» către muzee şi instituţii culturale de renume încurajează extinderea schimburilor culturale la nivel instituţional.“

În turul lor în jurul lumii, operele de artă ale grupului italian au ajuns în această vară şi la Bucureşti, unde patru capodopere au fost expuse până pe 15 iulie. Acestea au provenit din colecţia veneţiană, din secolul al XVIII-lea de la „Gallerie d'Italia“ - Palazzo Leoni Montanari din Vicenza. Este vorba despre patru picturi veneţiene din secolul al XVIII-lea ce ilustrează motivele pentru care oraşul lagunelor, prin şcoala sa de pictură, se situa în centrul scenei artistice internaţionale şi a artei vedutelor în decursul secolului al XVIII-lea. Picturile sunt „Vedere spre Canal Grande cu Riva del Vin şi Riva del Carbon“ de Michele Marieschi, „Vedută cu Santa Maria della Salute şi Punta della Dogana“ de Hendrik Frans van Lint, „Piaţa San Marco către San Geminiano“ de Francesco Guardi şi „Capriccio cu biserică gotică şi lagună“ de Canaletto. Expoziţia a fost organizată cu ocazia vizitei la Bucureşti a preşedintelui consiliului de administraţie al grupului, prof. Gian Maria Gros Pietro. Expoziţia Ve­dute Venetiene a fost organizată de către Divizia Internaţională a Intesa Sanpaolo şi Intesa Sanpaolo România în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României.

„A inclus o selecţie mică, dar importantă, de opere de artă din colecţia grupului. Am fost încurajaţi în organizarea acestei expoziţii de experienţele bune pe care le-am avut anul trecut cu Muzeul de Arte şi Meserii din Zagreb şi cu Muzeul Istoric al Serbiei din Belgrad.“

Ce planuri de viitor are Intesa Sanpaolo în acest domeniu? Banca urmăreşte să valorifice patrimoniul artistic propriu prin proiecte internaţionale, povesteşte Michele Coppola.

„Vom promova proiecte şi colaborări cu instituţii internaţionale în toate sectoarele „Progetto Cultura“, acesta constituind un mijloc artistic strategic pentru activităţile culturale ale grupului, activităţi ce pornesc de la împrumutul de opere de artă expoziţiilor temporare organizate în „Gallerie d'Italia“, continuă cu proiecte de restaurare şi merg până la organizarea de diverse congrese, conferinţe şi evenimente ce urmăresc valorificarea arhivei artistice.“

În concluzie, arta şi sectorul bancar nu mai par două universuri complet străine. Nu?